Patru perspective creștine

Timotei Aioanei e episcopul-vicar al Episcopiei Bucureștilor (cu titulatura Prahoveanul) și unul dintre prolificii autori de exegeză creștină din rândul înaltului cler ortodox de la noi de astăzi. După un elegant volum de „Anamneze” dedicat „Slujitorilor Bisericii în evocări și portrete”, Timotei Aioanei revine la Editura Spandugino (în aceeași colecție: Interior Intimo Meo) cu un altul, oarecum în aceeași linie tematică, despre „Slujitori ai Bisericii dintr-un timp al încercărilor”. Sunt aici texte scrise cu această credință – că: „Oamenii mari nu mor niciodată. Ei trăiesc în fiecare semen, în toţi aceia cărora le-au dăruit câte ceva din sufletul lor”. Evidențiind „înțeleapta vocație de memorialist al Bisericii” pe care o are, în mod evident, episcopul-vicar Timotei Aioanei, Bogdan Tătaru-Cazaban, prefațatorul recentului volum, menționează: „Cartea de portrete şi mărturii pe care Preasfinţitul Părinte Timotei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, o propune cititorilor este expresia unei înţelepte vocaţii de memorialist al Bisericii. Talentul său evocator, ale cărui rădăcini sunt nutrite în zona marilor povestitori ai literaturii române, şi aspirația sa spre buna aşezare a vieţii duhovniceşti converg spre a privi cu binevoitoare atenţie şi încredere neclintită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu biografia celor care au răspuns chemării de a sluji Biserica”. Și adaugă, spre lămurire deplină: „În această nouă serie memorialistică, ne vom întâlni cu patriarhi şi mitropoliţi, cei mai mulţi dintre ei – de limbă şi cultură greacă, ale căror profiluri spirituale sunt conturate prin trăsăturile cele mai pregnante şi care oferă împreună o perspectivă asupra diversităţii harismelor în lumea contemporană. Sunt pagini despre frumuseţea smereniei, după cum ar spune Sfântul Isaac Sirul, într-o viaţă închinată lui Dumnezeu şi răsplătită de El, dar şi despre curaj neistovit şi inspiraţie misionară, în luptă cu duhul lumii”.

Mihai Frățilă e episcopul greco-catolic de București. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Între anii 2005 și 2007 a fost rector al acestui așezământ. Îi vom găsi, cu mare plăcere, semnătura pe Contributors și, sub sigla Humanitas, pe coperta mai multor cărți în ultimii ani. Toate acestea din urmă – mici cărți mari, aș zice. Pentru că, deși nu de dimensiuni intimidante, textele din aceste cărți pun, magistral, foarte inteligent, în joc (în jocul ideilor) teme dintre cele mai importante. Cel mai recent titlu din această suită (a Binelui & a binelui public) este „Partea care nu se va pierde” – cu subtitlul „Despre alegere și discreția binelui”. Ioan Stanomir despre acest volum: „În paginile pe care le adună aici PS Mihai Frățilă se află un aliaj, special și vizionar, de limpezime, credință și lumină. Ivit din mijlocul unei lumi tulburate, textul posedă claritatea privirii ce duce spre un alt cer. Lectura acestei cărți este o poartă ce ni se deschide: frazele ei ne conduc pașii spre un prag al intensității discrete. Umanul și divinul se întâlnesc, sub semnul înțelepciunii și al speranței”. Și autorul însuși, despre ceea ce a propus aici: „Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?”.

„Toate dialogurile din acest volum privesc viaţa sufletului creştin şi oferă o multitudine de idei caleidoscopice provenite din Scriptură, Filocalie, filozofie antică, literatură medievală şi chiar din IT-ul contemporan. Dacă ar fi fost prinse într-un sistem sau tratat rigid, s-ar fi sufocat. De aceea, cei doi interlocutori sunt puşi să le articuleze în dialog şi să construiască cu ele o imagine mlădioasă a vieţii creştine şi a spiritului uman, punctul de fugă al fiecărui dialog, tema sa centrală devenind liantul lor suplu. În formularea sa sintetică, titlul dă tonul, ritmul şi funcţionalitatea arhitecturii dialogului în care se integrează tăcut, dar elocvent, şi elementele natural (pustia), arhitectural (o chilie bizantină dotată modern) şi duhovnicesc („căminul virtuţii”, Sfântul Munte). Prin atmosfera sa generală, locul imprimă discuţiei o măreţie hieratică, induce o stare lăuntrică de sobrietate în armonie cu exuberanţa ideilor şi mobilizează la asumare practică. Atitudinea plină de civilitate a convorbitorilor – ea însăşi o lecţie de spiritualitate creştină –, altitudinea intelectuală la care ajunge discuţia, disponibilitatea celor doi de a ieşi din orice încorsetare a vreunei măşti fals-evlavioase sau atotştiutoare fac cititorul să participe, pe măsura supleței sale interioare, la o manifestare clasică a felului patristic de a fi, de a gândi, de a discuta, de a relaţiona şi de a aborda necrispat şi necomplexat teologia” – e ceea ce ne spun cei de la uluitoarea editură Sf. Nectarie despre o minunăție de carte. Și anume: „Dialoguri”, sub semnătura – nobilă, prestigioasă – a celui care ține în jurul său un miracol de spiritualitate, credință, bună-cuviință și bun-gust cultural, ieromonahul Agapie Corbu. Intrați aici - https://editurasfnectarie.ro/ - pentru început, ca să vedeți despre ce este vorba!

 Trei ore pentru „Eleganța iubirii”! Să spunem că, la o lectură întinsă, cam atât ar lua să trecem cu atenție de la prima pagină până la ultima prin această carte plină de pasiune și rațiune, un elogiu de mare clasă adus „Sfântului Apostol Pavel”. Subtitlu: „Eleganța iubirii”. Autor – un nume de mare forță al câmpului editorial creștin de la noi și mai mult decât atât: Răzvan Bucuroiu. Cel care spune/scrie despre marele său personaj și despre proiectul care îi este dedicat acestuia: „Așa constatăm cu neprefăcută mirare noi, cei de acum, cum s-ar preschimba lumea dacă am urma povețele Sfântului Apostol Pavel; dar mai observăm – privind în amonte în istorie – și cât de seducătoare au fost aceste cuvinte pentru contemporanii săi, venite de la unul care și-a pus viața chezășie pentru adevărul celor afirmate! Pe care a și pierdut-o la Roma, unde altundeva? sub paloșul gâdelui, însă lăsând în urmă credința creștină curată, epistole și episcopi, mod de lucru nemaivăzut până la el și tehnici misionare nebănuite, minuni și învieri din morți, discursuri aprinse și convertiri miraculoase, ucenici fideli și admiratori dezlănțuiți”. R. Bucuroiu, cel despre care T. Baconschi notează: „În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a lumii mediteraneene, așteptând profetic convertirea împăratului Constantin. În volumul de față, datele enciclopedice se aliază cu nervul reportajului, racordul contemporan înviorează decorurile pândite de Antichitate, iar creștinul practicant, care nu chiulește de la divinele oficii, e cadorisit cu gramatica lecturilor pauline de peste an. Fiecare Apostol primește o succintă hermeneutică deloc fastidioasă, ba chiar elocventă pentru cea mai originală parte din arhitectura volumului”.