Cartea durerilor de cap

Analiza lui Wolton pleacă de la celebra carte a lui George Orwell 1984 și oferă o nouă radiografie exactă a lumii de azi, a raporturilor de forță între cele trei mari puteri care, aidoma celor imaginate de Orwell, se luptă pentru dominație, resurse și putere, dar și a influenței uriașe (și în creștere) pe care o au actorii nonstatali, dar care sunt mai puternici financiar decât multe state din lume – marile firme Tech. Din fericire, printre cele trei puteri nu se numără Uniunea Europeană, care mai degrabă este privită drept o potențială pradă de înhățat de către cei trei mari prădători, o turmă de zebre sau antilope sexy. Atât timp cât cele 27 stau (cât de cât) unite, shoulder to shoulder², prădătorii mârâie, dau târcoale, dar le este destul de greu să le înhațe. Însă nu ne facem iluzii, odată ce una dintre antilope va fi atrasă în afara turmei, ea va deveni o pradă facilă. Aceasta nu înseamnă că prădătorii se rezumă la postura de spectatori- nu, încearcă să ademenească antilopa. Evident, cele mai dorite (francezii au minunatul cuvânt convoité) sunt cele mai grase și bogate, dar cei trei s-ar mulțumi și cu unele mai slăbănoage, dar poziționate strategic, spre răsăritul preeriei. Că tot vorbeam despre George Orwell, celebru și pentru Ferma Animalelor. Această carte ar fi o lectură extrem de necesară și actualului președinte al Republicii (noastre sau a lui?) - oare l-a întrebat cineva ce mai citește/ce a citit în ultimul timp? O face? Am putea jura că se axează pe poezia sfinților închisorilor și publicistica din Sfarmă-Piatră.

Analiștii politici de acum uită că românul este adeptul sincretismului - este la modă modernismul iluminat, puțin mason și liberal, de tipul celui din 1848? Îl îmbrățișează. Este la modă antisemitismul și fascismul? Le adoptăm repede, cum s-a întâmplat în perioada interbelică. Este la modă integrarea? O iubim, vrem în UE. Este lumea cuprinsă de populismul iliberal de tip MAGA/Viktor Orbán/Erdoğan? Ne reorientăm. Iar figuri istorice sau culturale la care să ne întoarcem privirea găsim destule, și bune, și rele. „Sub pretextul unui discurs mai direct, populismul pregătește instaurarea unei puteri care pretinde că știe ce este bine pentru popor - o ambiție ce poate duce la dictatură. (…) Trumpismul se dovedește în cel mai bun caz un despotism luminat, așa cum au mai fost în istorie, și în cel mai rău caz un regim în slujba unei tehnocrații oligarhice de speță nouă, hotărâtă să răstoarne ordinea mondială prin toate mijloacele de care dispune America.” Populismul este difuzat foarte ușor de și prin noile tehnologii de dezinformare, care au avantajul de a fi foarte ieftine și cu un impact masiv. „Noile tehnologii nu acționează în favoarea suveranității populare, așa cum s-ar putea crede din felul în care le folosesc internauții, ci mai degrabă favorizează apariția unor cetățeni pasivi, supuși autorității unei inteligențe artificiale care ghicește doleanțele fiecăruia datorită numeroaselor mijloace de observație și de cunoaștere de care dispune. Această evoluție este în acord cu pasiunea pe care o are Donald Trump pentru regimurile autoritare.”

Un alt capitol extrem de interesant este dedicat supravegherii informatice și comportamentului utilizatorilor de rețele sociale (ceea ce chiar te face să te gândești la părăsirea lor de urgență, care într-un fel este similară acum cu dispariția în pădure din Evul Mediu, însă și aici intervine o dilemă - este mai bine să lupți din interiorul acestei noi realități digitale sau să o părăsești și să devii pustnic digital?). „Exploatarea datelor este esențială pentru influențarea comportamentelor individuale, pentru a le nivela în scopul de a face comunitatea internauților dacă nu docilă, măcar disciplinată și, mai ales, previzibilă.” Perversitatea ține de faptul că „într-o societate a confesiunii, care, prin intermediul rețelelor, ridică expunerea publică la rangul de dovadă supremă a existenței sociale, internauții participă voluntar la exploatarea propriei persoane. (...) Mulțumită mediului online, capacitățile de observare, captare și analiză de care dispun toate puterile, fie private, fie publice, permit o cunoaștere fără precedent a așteptărilor atât ale consumatorilor, cât și ale cetățenilor. Acest progres asigură nu atât o mai bună guvernare, cât exercitarea unui control mai eficient asupra persoanelor vizate”. Iar ceea ce se întâmplă acum în cel mai mare stat totalitar comunist, ajutat de economia sa semicapitalistă, adică în Republica Populară Chineză (RPC), este mai mult decât îngrozitor - căci supravegherea este dusă pe cele mai înalte culmi de către Partidul Comunist. „Poporul chinez trăiește sub regimul unui internet izolat de rețeaua mondială și permanent supravegheat de o poliție cibernetică supradimensionată, ce urmărește respectarea firewallului instituit în acest sens. În acest spațiu bine delimitat, partidul-stat este stăpân atât pe conținut, cât și pe utilizarea instrumentelor. Este vorba de difuzarea propagandei regimului, cenzurarea a ceea ce este contrar intereselor sale și deturnarea atenției internautului.” În RPC ar fi instalate cel puțin 400 de milioane de camere de luat vederi deservite de o rețea de computere care poate procesa simultan imaginile captate/stocate. Procesul de recunoaștere facială este extins în RPC la toate componentele vieții publice, de la cumpărarea de bilete de tren în gară până la cumpărături banale, sau în școală, bibliotecă, pentru a împrumuta o carte (care carte? cea scrisă de Mao). Sistemul dezvoltat de cibersecuritatea comunistă chinezească depășește cele mai avangardiste filme SF de acum două sau trei decenii - cetățeanul paria este ostracizat de acest sistem și i se face viața un iad.

Pertinentă, evidentă și îngrijorătoare este paralela pe care Wolton o face între Trump și Putin (dacă în februarie 2022 la Casa Albă s-ar fi aflat Trump, nu credem că Ucraina ar fi putut rezista invaziei ruse). „Donald Trump și Vladimir Putin văd istoria într-un mod asemănător, potrivit căruia marile puteri au capacitatea de a crea și redesena granițele între state. Ei împărtășesc același dispreț față de Curtea Penală Internațională și, în general, față de instituțiile multilaterale, pe care le percep ca piedici ale dreptului lor imperial (...) Cei doi conducători dau dovadă de aceeași indiferență față de popoarele care trăiesc în ceea ce ei consideră a fi zona lor de influență.” Iar dosarul venezuelean este mai mult decât edificator pentru disprețul total pe care-l are Trump față de ideea de democrație. Poate că George Orwell nici nu ar fi fost surprins de comportamentul lui.

Din păcate, Thierry Wolton nu oferă și eventuale soluții care ar putea preveni distrugerea lumii libere și democratice, chiar dacă ele sunt relativ simple și la îndemâna oricui: să nu votăm partidele populiste, de extremă-dreapta, pilotate de Putin, să continuăm sprijinirea luptei eroice a Ucrainei, să mai tragem un pic de timp, sperând ca americanii să se trezească și să-și recucerească democrația (un prim pas ar fi preluarea Congresului de către democrați, în luna noiembrie), să punem mâna pe o carte în detrimentul spălării creierului de pe rețele sociale, să cumpărăm o revistă, dar și să limităm folosirea inteligenței artificiale, această capcană perfectă pe care umanitatea a creat-o, iar lăcomia mogulilor din Big Tech o amplifică, sprijinită și de Trump.

Ceea ce se întâmplă în RPC prin producerea de roboți dotați cu AI are de ce să ne dea frisoane, pentru că puține domenii de activitate umană vor putea rezista concurenței, care nu are cum să nu ajungă la un anumit moment și la noi, indiferent cât de rămași în urmă am fi. Vom fi măturați, căci roboții vor șofa, vor servi, vor curăța străzile, vor pilota avioane, vor munci în fabrici, în administrație și școli. Pare un scenariu de film SF, recunoaștem. Nici măcar în agricultură nu am putea rezista, căci și acolo acești superroboți ar putea săpa lejer ogoarele etc. Ce ne-ar mai rămâne nouă de făcut? Să ieșim la pensie la 30 de ani și să spargem semințe probabil. Asta, dacă noua robosferă nu se va răscula și fenta toate sistemele de securitate. Abia atunci, scenariul din Matrix, de acum două decenii, va prinde contur. //

 *****

1
Lumea noastră orwelliană. Editura Humanitas, București, 2026. Traducere de Martin Zemleacov.

2 la ele pot fi adăugate Norvegia și chiar Marea Britanie, care încetul cu încetul își dă seama în ce cursă a fost atrasă în 2016, când a acceptat Brexitul. A se vedea și excelentul articol Brexit: deceniul pierdut de Victor Popa, în Revista 22, 8-22 septembrie 2026, nr.16.