Retrospectiva Perjovschi

După expoziția „Dan Perjovschi. România – o retrospectivă 1985-2025” de la Timișoara și după cartea „De pe trotuarul celălalt. 35/22” tot de Dan Perjovschi, apărută la Editura Matca, iată că de 3 luni și până pe 26 iulie a.c. se poate vedea la București, la ARCUB-Hanul Gabroveni, o altă expoziție intitulată „Lia Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună”.

Este vorba despre trecerea în revistă a 40 de ani de activitate a unui cuplu celebru al artelor vizuale românești postdecembriste. Desigur, cel mai cunoscut este Dan, ca artist-jurnalist, ca redactor și ilustrator al Revistei 22, ca un comentator acid, prin desene și texte scurte, al situației sociale și politice nu numai din România, ci și din lumea întreagă, ca globe-trotter invitat la nenumărate bienale și expoziții din diverse țări – pe scurt, ca artistul vizual român cel mai circulat internațional din ultimii 35-36 de ani. Dar alături de el, o carieră personală și independentă și-a creat și Lia Perjovschi într-o direcție diferită, dar complementară, pe care expoziția de la ARCUB o pune acum mai bine în lumină.

 Un cuplu unit și reciproc stimulativ, cei doi și-au împărțit echitabil și în oglindă toate spațiile, generoase în sine, ale vechiului Han Gabroveni excelent modernizat, de la subsol și până la etajul întâi. La subsol, se pot vedea începuturile celor doi de la mijlocul anilor 1980 și până spre finele anilor 1990, mai ales acțiunile și performance-urile Liei, curajoase, nonconformiste și incipient feministe pentru vremea respectivă, care pot fi puse sub titlul uneia dintre ele, „Lupt pentru dreptul meu de a fi diferită”. Într-o sală paralelă, se poate vedea acțiunea prin care Dan își tatuează pe braț în 1993 cuvântul România (pe care mult mai târziu și-l va șterge). Pe ecrane luminând hipnotic în întuneric, se pot vedea loop-uri cu interviuri și o antologie de performance-uri ale celor doi, confirmând rolul pe care ei l-au jucat în răspândirea acestui nou gen de acțiune vizuală în România în anii 1990-2000.

La parter, într-un spațiu mare de lângă intrare pus sub denumirea de „Acumulări”, Dan își etalează  „colecțiile minore” de vederi poștale trimise din diverse locuri din lume, un panou de „desene greșite”, dar mai ales „Antropoteca”, colecția sa de nenumărate mici desene de chipuri de oameni aflată acum la Muzeul Ludwig din Aachen. Într-o sală alăturată, denumită „Post Mail Art”, putem vedea colecția lui Dan de cărți poștale-ca-obiecte de artă, exemplare ale unui mod artistic de a comunica între plasticieni, adică artă poștală, dezvoltat internațional în anii 1980, când nu se putea circula altfel decât poștal din România comunistă. De cealaltă parte a curții interioare a Hanului Gabroveni, se poate vedea o sală în întregime a Liei, în care sunt prezentate lucrări ale acesteia și contextul lor din epocă, mai ales „costume de performance” și primele lucrări din serile Timeline și Mindscape. Acestea pun în lumină o schimbare de direcție în arta Liei, care va deveni mai vizibilă ulterior.

În fine, ajungem la etajul întâi, în holul căruia ne dăm seama că poate expoziția ar trebui văzută începând de aici. Într-o sală centrală foarte spațioasă, pe panouri mari albe sunt inscripționate cu markerul negru inconfundabil al lui Dan „statementul” sau intenția expoziției și un lung și impresionant CV comun, cu date complete despre carierele celor doi artiști deveniți un personaj unic LIADAN. Apoi, într-o parte avem exemple vizuale din „Arhiva de artă contemporană” și „Centrul de analiză a artei” prin care Lia ilustrează orientarea ei începând cu anii 2000 către o cercetare documentaristă a artei și culturii contemporane, explorate pe diverse linii de evoluție teoretică și estetică, pentru a deveni „materie primă” pentru propriile sale elaborări concepute în vederea educației, a educației de sine și a educației celor tineri. În schimb, Dan rămâne egal cu el însuși și în partea lui de sală vedem un „colaj de carieră” ilustrat cu numeroase imagini de la „activisme politice” din anii 2000-2026, punctate cu celebrele sale desene în alb și negru.

Iar în ultimele două săli ale expoziției, tot la etaj, putem vedea un fel de rezumate ale celor parcurse până acum. Sala Liei se numește „Muzeul cunoașterii” și explicitează mai clar evoluția artistei înspre o atitudine cercetătoare și educativă a actului artistic, gândit ca o apropriere a enormei cantități de informații disponibile în prezent, în scopul structurării și sintetizării acesteia în folosul personal și al altora, mai ales al celor tineri. Început într-o perioadă în care nu exista avalanșa de mijloace actuale de informare, sau era abia la început, demersul Liei face din lecturi diverse și surse de informație complementare un fel de „brain storming” personal, transpus pe suprafețe albe sub forma unor diagrame radiale în alb și negru, alcătuite din șiruri de cuvinte/noțiuni ce pot fi luate ca repere simptomatice ale propriei sale mentații. Acest demers al Liei – care a primit denumiri diverse de-a lungul
timpului, Arhiva de artă contemporană (AAC) sau Centrul de analiză a artei (CAA), sau Muzeu al cunoașterii – se integrează, aș zice, tendinței „arhivistice” și „instituționaliste” din activismul cultural actual. Sala ultimă a lui Dan este pusă sub denumirea „Antropograme” și este, la rândul ei, un fel de sinteză-rezumat al celor deja desfășurate înainte, plus prezența colecției întregi a Revistei 22, care a fost, și este, spațiul virtual public în care Dan și-a manifestat angajamentul și creativitatea încă din 1990 și până în prezent.

Cu desene direct pe pereți, cu mari panouri verticale sau orizontale pe care sunt etalate tot felul de colecții de obiecte și imagini – invitații, cartoline de expoziții, vederi poștale, mail-art, tricouri inscripționate, obiecte cu element tricolor sau cu Statuia Libertății, poze cu tablouri din camere de hotel etc. –, această masivă expoziție dublă este într-adevăr un „draft”/o schiță amplă a unei retrospective posibile a activității celor doi Perjovschi de-a lungul a patru decenii, curatoriată chiar de ei înșiși. Prin cantitatea mare de itemuri prezentate, prin explicitările inscripționate multiple, prin tururile ghidate etc., ceea ce știam dinainte ni se prezintă în expoziție masiv și convingător – și aici am să generalizez puțin.

Cu temperamentul lui activ și extrovertit – de reporter și de activist politic, de critic social și de artist angajat – Dan Perjovschi și-a dezvoltat un vocabular tematic și un limbaj grafic reduse la esențial și imediat recognoscibile, pe care le pune să opereze pe tot felul de suprafețe, cu cele mai simple și mai ieftine mijloace vizuale posibile (marker permanent, pix, stilou cu cerneală, creion și cretă de scris). Ceea ce i-a permis să reacționeze rapid și flexibil la chestiunile „arzătoare” ale realității noastre accelerate și confuze, după cum îi permite și să se adapteze eficient și cu mare libertate de mișcare la diversele locații culturale unde este invitat să intervină. Executate cu o neglijență căutată, dar expresivă, desenele sale „goale” (naked drawings), cum singur le numește, adică simple, nude, necăutate, sunt special concepute ca să acopere repede și temporar, grifonate in situ, spațiile ample oferite de muzee și galerii de artă sau cele oferite de stradă. Practicând un fel de desen „aplicat” pe suprafețe neconvenționale și niciodată decorativ, Perjovschi a reușit să transforme genul clasic și adesea subevaluat al desenului de ziar sau al caricaturii într-un gen performativ și spectaculos, care-și poate permite să abordeze rapid, concentrat și cu aplomb subiectele majore ale prezentului. Cum are obiceiul să-și însoțească efemerele sale instalații desenate cu comentarii textuale, dialoguri cu publicul, ziare gratuite compuse de el însuși sau cărți de artist, Dan Perjovschi, un adevărat „om-orchestră” al jurnalismului vizual angajat, adaugă dimensiuni culturale serioase, deși fără morgă, genului aparent minor pe care îl practică, conferindu-i surprinzătoare posibilități de acțiune și o deschidere multidimensională și chiar transdisciplinară a acțiunii artistice.

Cu temperamentul ei introvertit și tenace, aplecat spre cercetare de sine și individualism, Lia Perjovschi propune un demers complementar celui al soțului ei, față de care a manifestat și manifestă o independență salutară. Evoluția ei a fost și este simptomatică pentru un artist provenit din Europa de Est comunistă și postcomunistă, care a trebuit să depășească complexe psihologice și defazări culturale uneori dificile față de evoluția occidentală a artei. O artistă care alege să lupte pentru sincronizare cu restul lumii artistice și pentru recunoașterea propriei valori și unicități – ceea ce s-a și întâmplat, ea fiind invitată aproape la fel de mult ca și soțul ei la expoziții de peste hotare.

Solidari în angajamentul lor față de responsabilitatea imediată a artei în societatea contemporană, cei doi Perjovschi împreună – LIADAN, cum se numesc în expoziția de la ARCUB – formează un duo reprezentativ pentru starea de spirit a generației care a ajuns la adultitate în anii 1980 și la maturitate în anii 1990, continuând cu forță o linie experimentală a artisticității românești postmoderne, recunoscută și validată internațional.