Basarabeni şi bucovineni în Banat

C. I. | 22.02.2011

Pe aceeași temă

Pe 8 februarie 2011, în cadrul Centrului de Studiere a Totalitarismului de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Chişinău, a avut loc lansarea cărţii Basarabeni şi bucovineni în Banat, apărută în 2010 la Editura Marineasa din Timişoara şi editată de Smaranda Vultur şi Adrian Onică de la Universitatea de Vest din Timişoara. Lansarea a fost moderată de decanul facultăţii, conf. univ. dr. Igor Şarov, care a amintit legăturile mai vechi ale istoricilor din Basarabia şi a celor din Banat şi a manifestat o deosebită satisfacţie faţă de faptul că relaţiile dintre cele două provincii ale românităţii continuă şi prin publicarea acestui volum. Svetlana Suveică, conf. univ. dr. la Catedra de Istoria Românilor, doctor în istorie al Universităţii din Iaşi cu o teză de doctorat despre Basarabia interbelică, fostă bursieră Fulbright, a accentuat faptul că basarabenii şi bucovinenii au plecat în 1940 şi 1944 cu mare durere în suflet, unii fără a mai avea posibilitatea să revină vreodată să-şi revadă locurile natale. A fost o dramă care marchează şi astăzi situaţia din Republica Moldova, întrucât printre refugiaţi au fost reprezentanţi ai elitei culturale, economice şi politice, a căror plecare a creat un vid ce nu a fost umplut niciodată.

Gheorghe Palade, conf. univ. dr. la Universitatea din Chişinău, unul dintre cei mai importanţi specialişti în istoria interbelică a României şi cu precădere a Basarabiei, a arătat că e nevoie de asemenea cărţi, pentru că arhivele nu redau decât foarte sumar şi deseori mistifică realităţile istorice. Numai memoriile şi interviurile cu supravieţuitorii pot să ne ofere o imagine vie şi profundă a vremurilor din trecut, în cazul de faţă a represiunilor şi suferinţelor suportate de basarabenii şi bucovinenii care au plecat peste Prut în 1940 şi 1944.

La rândul său, conf. univ. dr. Igor Caşu, director al Centrului de Studiere al Totalitarismului, autor al studiului introductiv din volumul prezentat, a reiterat importanţa istoriei orale în elaborarea unui discurs istoric de factură europeană.

La lansarea cărţii au participat studenţi, profesori, reprezentanţi ai mass-media.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22