Pe aceeași temă
Undeva pe la etajul 2 al Malmaison-ului, Edi Constantin ștampilează al doilea milion de cai. Edi face o lucrare despre caii morți în Primul Război Mondial. Cimitirele eroilor noștri sunt numai cu oameni. Or, războaiele omoară și distrug orice ființă vie…
Dedesubt, la unu, în poate al treilea atelier pe stânga, cum intri… Mihai Coșulețu lucrează cu migală la macheta de lemn a Muzeului de istorie. Mihai nu e istoric și nici arhitect, ci un tată care îi face fiului un oraș în miniatură, o sculptură serioasă, cadru de poveste pentru copii.
Un pic mai încolo, la spațiul Cazul 101, artiștii români își scot la vânzare lucrările pentru colegii lor ucraineni. Asociațiile, galeriile și artiștii care abia au ieșit din Pandemie își pun la bătaie ultimele resurse și energii să ajute artiști din locuri mai lipsite de șansă. Marian Ivan, de la Galeria cu același nume, se plimba pe coridor discutând le telefon cu Suzana Vasilescu, de la Suprainfinit, ceva despre niște așternuturi curate de dus la nu știu ce apartament unde au cazat o artistă din Odessa…
La Iași, proiectul Băii Turcești e aproape gata. După un milion de ore pierdute în ședințe și discuții, după hora clasică – doi pași înainte și trei înapoi, după nervi, certuri, dezacorduri și dezamăgiri, artiștii și asociațiile care se ocupă cu arta contemporană s-au adunat la un loc și au pus de-un proiect comun. Un centru de artă contemporană în orașul care nu are, și acum vin și banii. Banii europeni. Mai precis vreo 5 milioane.
La Malmaison, la etajul 1, Mircea Popescu își 3D-isează desenele în ceva care pare plastic. Decupajul scos un pic din perete filtrează lumina și aruncă un soi de halou de jur împrejurul conturului de parcă ar levita. Mai sus cu un etaj, Olivia Mihălțianu și Stoian Dechev au decupat o suprafață de parchet, au ridicat-o de la sol, i-au pus picioare și acum parchetul ăla este, na!, o masă. Decupajul a rămas vizibil pe jos… Micul atelier este o lucrare conceptuală. Ceva mai încolo, la Sandwich, Liliana Basarab își așază pe perete bulele ceramice cu text. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că poți desena vertical cu ceramică…
La Iași începe restaurarea Băii Turcești. În 2006, când am desenat jumătate de etaj pentru Bienala Periferic (atunci cea mai mare și mai tare expoziție internațională de artă contemporană din România) îmi tremurase markerul de frig. N-o să uit niciodată nebunia aia a instalării unei bienale în mai multe locuri în oraș, cu voluntari și curatori, și lume implicată alergând de ici colo, într-o frenezie și un stres vesel. Era nebunie, dar era mișto. Eram în rândul lumii! Făceam artă de nivel european! Prima și singura dată în viață când am desenat cu un cui zgafitind în tencuiala idioată aplicată de cine știe ce Dorel comunist…
La Malmaison, Otto Constantin se uita la muntele de carpete cumpărate din Piața de vechituri care tronează acum în mijlocul atelierului și decide încet pe care dintre ele va picta. O nouă tehnică. Ulei pe carpetă. Mai încolo, Adelina Ivan termina de discutat cu banca sponsor, pe care a convins-o să finanțeze pentru tot etajul contoarele de gaz separate, atelier de atelier, refacerea toaletelor și tot ce mai este de făcut într-un loc în care ani și ani nimeni nu a făcut nimic. La etaj, Ciprian Ciuclea instalează la Galeria SAC. Expozițiile lui sunt un hibrid între muzee de artă și laboratoare de cercetare științifică. Arta nu mai e un moft, îmi place, nu-mi place, ci o cercetare serioasă, solidă. Artistul nu e un pierde-vară care stă în așteptarea inspirației divine, ci un cercetător nonstop. În capătul coridorului, Dan Vezentan își construiește mobilierul ca pe o sculptură. Într-un colț, coșurile de nuiele care, odată turnate în aluminiu, se vor învârti nonstop undeva pe malul Dunării, în memoria lui Ivan Patzaichin. Cu un etaj mai jos, de neclintit, de neoprit, Dan Basu termina a mia foaie plină de desene-semne. Semn după semn, după semn. Timp.
La Iași, Baia Turcească e gata. Restaurată ca un restaurant, cu prize în mijlocul peretelui și sistem de iluminare ca de club, monument istoric cu pereți de neatins. Cu un mare turn omagial dedicat primarului, amplasat drept în holul de la intrare. Artiștii, curatorii, teoreticienii și asociațiile care fac de ani întregi artă contemporană se iau cu mâinile de cap.
La București, Iprochim, proprietarul de stat al Malmaison-ului vrea (acum spațiul e curat cu bude funcționale) să dubleze - să tripleze chiria. Cine nu plătește va fi evacuat.
La Iași, lumea se trezește din șoc și caută soluții… cine și cu ce bani va administra Centrul Internațional de Artă Contemporană Baia Turcească.
La București, lumea se adună să discute și să se certe. Ce este de făcut? Cum, în plină iarnă, ieșim din nenorocirea asta?
La Iași și București, grupurile de WhatsApp iau foc. Comunitățile se crapă. Se caută alianțe.
La Iași, primarul Chirica aruncă Baia în capul Academiei de artă la pachet cu UAP, numai că școala nu are buget nici pentru un singur portar, darămite pentru rulajul unei întregi clădiri. UAP tace.
La București, etajul unu (care e pe cale să fie evacuat) și etajul doi (care mai are contract încă doi ani) își unesc forțele și publică o scrisoare deschisă. Se cere intervenția ministrului Culturii.
La Iași, primarul dă Centrul de artă contemporană în administrarea Ateneului Tătărași, o instituție care se ocupă cu dansurile populare și cultura auristă.
La București, Daniela Pălimariu conduce o delegație care se întâlnește cu Raluca Turcan.
La Iași, lumea redescoperă „comunitatea”. Se depune un protest oficial la Primărie. Cam târziu, dar încep să apară analize și puncte de vedere critice în mass-media.
La Malmaison, se organizează ultimul weekend de ateliere deschise. Ministrul Culturii vizitează atelier de atelier. Apar idei de soluții. Un pic de speranță.
La Iași, nimic.
Acum, cu toții, așteptăm. //
PS 1. În textul ăsta am amestecat time-line-uri, date, oameni și etape… dar esența am păstrat-o.
PS 2. Din 1990 încoace, mai mult de jumătate din atelierele de artist (majoritatea ale Uniunii Artiștilor Plastici) au fost pierdute. Chiriile au luat-o razna. Niciun oraș nu oferă ateliere de creație cu chirii modice. Nicio zonă industrială nu e reconvertită de stat în spații de creație artistică. Cu foarte mici excepții, orașele din România nu acordă burse de creație. Primăriile și muzeele nu cumpără lucrări de artă. Piața de artă e scufundată în zona gri, în care acționează case de licitații și colecții de falși Brauner. Colecționarii serioși îi numeri pe degete. Nu există comenzi publice (decât de daci de bronz sau de murale colorat-suprarealiste comandate de corporații în spălare de imagine). Niciun oraș din România nu are Galeria orașului care, precum Teatrul și Filarmonica, să aibă director și angajați, buget propriu și autonomie de decizie… Muzeele noastre sunt din alt secol. Muzicienii sunt angajați la Filarmonică sau la Corul Madrigal, actorii la Teatrul Mic, Mare sau de Comedie. Dar artiștii? Cine dă salariu artiștilor?
Atelierul artistului e locul unde se construiesc idei și capodopere. Centrele de artă sunt locurile unde ideile și capodoperele se expun.
După 1990, singurele inițiative pentru descoperirea, recondiționarea, punerea la punct și întreținerea unor spații de creație pentru artiști au fost făcute de ei înșiși. Fabrica de pensule Cluj. Art Hub București. Malmaison București.
PS 3. La Malmaison sunt ateliere de designeri, pictori, textiliști, desenatori, sculptori, ilustratori, fotografi sau autori de video, sunt galerii și spații de expunere asociativă. Toate și toți merită atenție și toate și toți sunt interesanți. Dacă aveam spațiu scriam despre toți. Loreta Isac & Constantin Cojocaru, Gafase Olah, Livia Fălcaru, Lea Rasovszky, Mircea Popescu, Mihai Coșulețu, Otto Constantin, Daniela Pălimariu și Dan Basu, Anca Bucur, Adelina Ivan, Alex Baciu, Otilia Boeru, Anca Benera & Arnold Estefan, Radu Boeru, Ioana Gheorghiu și Nicoleta Moise, Anca Dima și Andreea Stegaru, Adriana Preda și Cătălin Velea, Ramon Sadîc, Virginia Toma, Zoltán Béla, Eduard Constantin, Olivia Mihălțianu & Stoyan Dechev, Giles Eldridge, Cătălina Gubandru, Silvia Trăistaru și Dan Vezentan. Galeria Ivan, SAC@Malmaison, Galeria H’art, Cabinet 44, Matka, Sandwich Offspace.
La Iași există Asociația Vector, Asociația Tranzit, Asociația Satelit, Fapt, Artes, Galeria Borderline, curatorii Livia Pancu, Cătălin Gheorghe, Cristi Nae (ultimii doi profesori de teorie a artei la Universitate), artiștii Tudor Pătrașcu, Matei Bejenaru, Dan Acostioaie, Cezar Lăzărescu. Daniela Pălimariu care conduce cruciada pro Malmasion e tot din Iași…
Îi cunosc pe acești oameni, am lucrat împreună.
Unul câte unul, artiștii și asociațiile sunt de calitate, dar împreună sunt excepționali. //
