Pe aceeași temă
Când în luna noiembrie 2018 a apărut cartea Becoming (Devenire), o autobiografie semnată Michelle Obama, criticii – fără să o fi citit – au și început să discute despre primul jalon care va trasa, fără îndoială, drumul spre o carieră politică prodigioasă. N-ar fi primul caz din istoria recentă americană când o fostă Primă Doamnă se decide să facă acest pas. Iar în familia Obama, o carte scrisă înseamnă o declarație de intenție serioasă.
În ciuda interviurilor acordate, cei care n-au pus mâna pe carte sau n-au parcurs-o în totalitate au continuat să creadă că o nouă figură politică e pe cale să se afirme pe scena americană, într-un moment în care nevoia de oameni cerebrali, conectați la esența valorilor care au sculptat de secole identitatea nord-americană, e imperativă.
Primele opt capitole (136 de pagini) respectă anatomia unei autobiografii aparținând unei figuri politice majore. Amintirile din copilărie nu sunt idilice, pentru că fiecare detaliu legat de familie, cartier, școală, activități extrașcolare e dublat de cifre, statistici și contra exemple. Parcursul unui copil de culoare care vine din South Side Chicago este tipic în obstacole și limite, în clișee și incertitudini pentru generația anilor ’60. Privit la nivel individual, destinul tinerei Michelle Robinson se constituie dintr-o serie de mici victorii banale, dar care s-au succedat constant, de-a lungul primilor 17 ani de viață. Însă nimic nu ar fi anunțat destinul excepțional, dacă aceste lucruri banale n-ar fi fost imediat plasate într-o pespectivă generațională, într-un accelerator de valori și obiective pe care le-au trasat părinții, tacit. Poate unul dintre cele mei elocvente exemple este cazul excursiei la Paris: „(...) când profesoara noastră de franceză ne-a anunțat că organizează o excursie opțională la Paris, în timpul vacanței de primăvară, destinată celor care-și permit bugetul, n-am spus nimic acasă. (...) Aveam o familie iubitoare și armonioasă, bani pentru a merge cu autobuzul de-a lungul și de-a latul orașului, bani pentru o masă caldă când ajungeam de la școală. Nu aveam intenția să le cer mai mult de atât. Dar într-o seară m-au rugat, cu un aer perplex, să mă așez. Mama auzise vorbindu-se de excursia în Franța (...). «De ce nu ne-ai spus nimic?», m-au întrebat. «Pentru că va costa foarte scump.» «Nu de tine țin deciziile de genul ăsta, Miche», a zis tata, ușor jignit. «Și cum vrei tu să luăm o decizie dacă nici măcar nu suntem în cunoștiință de cauză?» N-am știut ce să mai zic. Mama m-a privit cu tandrețe. Tata tocmai se schimbase de uniforma de serviciu și îmbrăcase o cămășă curată, albă. Aveau pe atunci puțin peste 40 de ani și aproape 20 de ani de mariaj. Nu fuseseră niciodată în Europa. Nu mergeau niciodată la plajă, nu ieșeau niciodată să ia masa în oraș. Nu erau proprietarii casei în care locuiam. Noi – Craig și cu mine – eram singura lor investiție. Toți banii pe care-i aveau îi cheltuiau cu și pentru noi“.
Cartea poate fi rezumată într-un superb citat despre eșec: „Eșecul este un sentiment cu mult înainte de a fi fapt; e rezultatul unei combinații între vulnerabilitate și lipsa încrederii de sine, plus – de cele mai multe ori – amestecate cu frică“. Eșecul și mai ales frica de eșec sunt idei care îl urmăresc pe autor, ca o umbră. În ciuda bunelor rezultate școlare, apare mereu întrebarea „Oare sunt la înălțime?“. Un consilier școlar o sfătuiește să țintească puțin mai jos, pentru că Universitatea Princeton ar putea fi un obiectiv irealist. Domnișoara Robinson nu se descurajează nu pentru că posedă o siguranță de sine ieșită din comun, ci pentru că fratele ei, Craig, este deja student acolo, acceptat cu o bursă sportivă (baschet). Dacă fratele reușise, va reuși și ea.
La 17 ani ajunge la Princeton și apoi e acceptată la Harvard. Acceptată printre ultimii - o afirmație nenecesară, dar care pune un diagnostic de sinceritate și corectitudine greu de găsit la persoane publice. Și are dreptate să insiste cu acest detaliu neesențial, căci există încă locuri unde a fi printre ultimii înseamnă, în continuare, a face parte din viitoarea elită.
O adolescentă care face o navetă zilnică de trei ore pentru a ajunge la liceu și înapoi învață de foarte timpuriu că locul de unde vine e departe de centru. La câteva stații de locul unde urca în autobuz, o altă elevă făcea același efort: Santita, fiica pastorului Jesse Jackson, una dintre figurile importante ale mișcării pentru drepturile afro-americanilor. Prin intermediul acestei prietenii, Michelle participă la evenimente importante care i-au creat o anumită idee despre politică. Peste ani, când n-a fost deloc de acord cu primii pași în politică ai soțului, Michelle se destăinuie: „tot ce știam despre politică și oamenii politici era că aceștia petrec foarte mult timp departe de casă“.
MICHELLE OBAMA - Becoming (Crown Publishing Group, 2018, 448 pag.)
După Harvard, e angajată în centrul Chicagoului, în zgârie-norii pe care îi observa intrigată și curioasă de la geamul autobuzului, când mergea încă la liceu. Lucrează la cabinetul de avocatură Sidley & Austin. Cum arată reușita pentru o tânără care tocmai terminase studiile? „La 25 de ani, aveți o asistentă. Câștigați mai mulți bani decât au reușit părinții vreodată. Colaboratorii și colegii sunt politicoși, instruiți și albi în marea lor majoritate. Purtați un taior Armani și sunteți posesorul unui abonament care vă dă dreptul să optați pentru livrarea la domiciliu de vin de calitate. Puteți rambursa creditul obținut pentru a putea studia dreptul și mergeți la cursuri de aerobic după orele de birou. Și pentru că aveți mijloacele necesare, vă cumpărați un automobil Saab.“
Așa debutează vara în care domnișoara Robinson a fost rugată să fie mentorul unui student eminent de la Harvard: Barack Obama. CV-ul cu fotografie a impresionat-o mai mult prin exotismul vieții candidatului. L-a sunat pentru un prim contact: „vocea pe care am auzit-o la celălalt capăt – un timbru cald, de bariton, chiar sexi, care nu se potrivea deloc cu poza pe care o aveam în față“.
Detaliile despre cel care mai târziu va impresiona o lume întreagă sunt de excepție. Nu e vorba de picanterii; și nici de detalii care să înfrumusețeze realitatea. Barack a inspirat și a cules simpatii pentru că a trăit o viață profesională care l-a dus în toate colțurile cu umbră ale Americii. „Înainte să se înscrie la facultatea de drept [n.n., Harvard], lucrase trei ani în Chicago ca organizator de comunitate, plătit cu 12.000 de dolari pe an de o asociație care reunea mai multe parohii.“
Detaliile despre cum devin un cuplu sunt cuminți, echilibrate, pline de tandrețe și culturale. Ca, de exemplu, prima seară împreună, petrecută la un spectacol de teatru. Titluri de filme, de cărți, de discuri sunt amintite. Discuțiile legate sau provocate de întâlniri literare sau culturale sunt notate cu o finețe de critic.
Primul șoc pentru cititor survine în clipa în care Michelle Obama recunoaște că a pierdut prima sarcină și că ambii copii sunt rezultatul unei fertilizări in vitro, procedură rambursată în totalitate de asigurarea de sănătate inclusă în contractul de muncă pe care-l avea la Universitatea din Chicago.
Ascensiunea meteorică pe care soțul o are e punctată și explicată, bazându-se pe titluri din presa națională, atât cele pozitive, cât și cele negative. Drumul până, în timpul și după discursul din 27 iulie 2004, care l-a transformat pe Barack Obama în rock-starul politicii americane, sunt explicate și povestite cu finețea unui biograf.
Cât despre anii la Casa Albă, detalii culturale și istorice sunt consemnate cu luciditatea și obiectivitatea unui cronicar. Michelle Obama este un ghid talentat, care introduce cititorul în detaliile unei rutine care interesează tocmai pentru că sunt puțin sau deloc cunoscute. Aflăm informații despre anatomia dispozitivului de securitate care îl însoțește pe președinte, numele de cod pentru fiecare membru al familiei (Renegate pentru Barack, Renaissance pentru Michelle, Radiance pentru Malia și Rosebud pentru Sasha, mezina familiei). Aflăm că în Casa Albă există un tablou Monet la intrarea în una dintre camerele private și un Degas acolo unde familia ia masa.
Aproape 500 de pagini de aventuri, autointerviuri, observații fine, justificări și portrete de oameni importanți, în intimitatea lor, relatate cu melancolie, respect și admirație. Cartea este un răspuns sincer la întrebarea „Cum am ajuns aici?“.
Becoming este o încercare de a fixa ceea ce a fost trăit într-un mediu rarefiat, acolo unde au acces un număr infim de familii. Este, de asemenea, o invitație pentru a face parte din acel trecut dincolo de zidurile celei mai bine păzite case din lume. Este o aventură extraordinară nu a unui om excepțional, ci a unei familii, care invită cititorul să descopere acel loc sacru al Americii, un loc pe care l-au avut sub cheie opt ani. Cei mai frumoși ani ai Americii!
