Pe aceeași temă
Principala reusita a echipei care a realizat saltul evident al postului TVR 2 in ultimii doi ani de zile este impunerea unei imagini a postului: un brand care inseamna o anumita formula editoriala ce a refuzat cu obstinatie vulgaritatea, a cautat investitia inteligenta, a incercat sa se raporteze la realitate intr-un chip activ si printr-o grila de valori, nu doar printr-o reactie umorala, cum se intampla adeseori in alte emisiuni. Apoi a insemnat o anumita identitate vizuala a postului. Avem niste generice cu un tip de imagine a postului, despre care noi credem ca este specifica, cu o incarcatura cultural-artistica. Intr-un generic TVR 2 sunt mai multe straturi de lectura pentru cel care stie sa citeasca imaginea.
Nereusite sunt cele care ne-au si dat nu o data sentimentul ca suntem niste Sisifi, ca tot urcam muntele si stanca tot in vale ajunge. Suntem nemultumiti de modalitatea prin care postul a fost promovat in spatiul social, in sensul ca noi nu credem ca s-a bucurat de promovare pe celelalte media. Nici prin publicitatea stradala nu s-a bucurat de atentia pe care ar fi meritat-o, desi anul trecut TVR 2 a fost singurul post care a crescut in audienta. Nu vorbim de cote absolute, ci de trend, de evolutia lui, care a fost crescatoare, in timp ce toate celelalte canale ale Televiziunii publice au avut o descrestere. Din pacate, daca ne uitam pe audiente, descresterea a fost in favoarea posturilor straine. Asta inseamna ca lumea are nevoie sa primeasca un mesaj audiovizual incarcat de greutate, nu lucruri usurele, pentru ca alte posturi inseamna Discovery, Animal Planet, National Geographic, lucruri care imbogatesc mintea unui om, nu il fac sa piarda timpul. Nerealizarea este ca n-am reusit sa convingem, sa impunem marca TVR 2, asa cum noi speram ca merita sa se intample.
Am avut si avem in continuare dificultati in realizarea unor programe de mare montare, in primul rand din motive financiare si in al doilea rand pentru ca resursele tehnice ale Televiziunii sunt cele ale unei institutii care facea pana acum trei ani doua programe. Acum face patru, cam cu aceleasi resurse. A realiza un program la standarde calitative si profesionale, asa cum ne dorim noi, e tot mai dificil. Lupta aceasta zilnica cu inertia institutiei si cu dorinta celor care nu intotdeauna vor sa faca performanta, dar sunt angajatii Televiziunii, ne macina si ne da uneori sentimentul ca ne pierdem ca inteligente, noi cei de la conducerea canalului, in favoarea unei munci administrative care, daca nu are componenta aceasta de satisfactie profesionala, devine frustranta.
In cautarea publicului tanar
Care este publicul tinta al TVR 2?
In anul 2000, Consiliul de Administratie a stabilit ca TVR 2 trebuie sa fie un canal educativ de tineret si noi am lucrat in acest sens, atat prin selectia tipului de programe pe care le-am comandat in interiorul institutiei, cat si prin selectarea programelor achizitionate din exterior. Cu alte cuvinte, tipologiile de filme, de documentare pe care le-am selectionat au avut ca tinta populatia intre 15 si 40 de ani, deci tinerii, adolescentii si tinerii maturi. Cand am preluat noi postul, in 1999, publicul preponderent avea peste 66 de ani, deci TVR 2 era un post la care se uitau constant batranii. In doi ani de zile am reusit sa scadem acest procent si sa crestem numarul celor tineri care se uita la TVR 2. Intre toate posturile de televiziune, sigur ca raman in mare parte cei in varsta care se uita, pentru ca asta este bugetul lor de timp. Ei au timp sa stea in fata micului ecran, dar comparativ cu celelalte statii, TVR 2 are cel mai mare numar - dupa PRO TV - de tineri care il urmaresc. De asemenea, a crescut in chip semnificativ si tronsonul celor de varsta medie, adica intre 35 si 55 de ani. Avem cel mai mare public cu studii superioare si cu venituri medii si ridicate. Acestea sunt tendinte care ar indreptati o investitie suplimentara in TVR 2, daca si dupa plecarea mea se va pastra aceasta formula editoriala pe care noi am impus-o si care a pus accentul in principal pe filmul de calitate, filmul european, chiar si pe filmul american, dar de o anumita tinuta artistica si, mai ales, pe documentar (avem in fiecare zi un tronson de la ora 20 si avem si un numar de documentare pe care le difuzam in week-end). Sunt documentare de diverse feluri: de la istorie la antropologie, istorie naturala, calatorie. Noi credem ca acestea sunt niste porti catre lume pe care le putem deschide pentru o populatie care nu are intotdeauna posibilitatea sa ajunga dincolo de granitele Romaniei.
Cum se impaca rolul dvs. de jurnalista cu cel de conducatoare a administratiei TVR 2?
Trebuie sa va spun ca aceasta dihotomie, si pentru mine, si pentru colegele mele cu care am pus umarul ca sa ridicam postul, adica Ioana Bogdan si Lili Lemnaru, este o situatie de mare frustare. Cristian Hadjiculea, care a fost presedinte al Televiziunii, hotarase ca, din motive de moralitate a institutiei, e bine ca un director sa nu poata avea sau produce vreo emisiune, ca sa nu profite de pozitia administrativa pe care o are. Aceasta viziune a privat institutia de posibilitatea de a fructifica inteligentele pe care canalele le-au blocat astfel doar intr-un efort administrativ.
Lucrul acesta s-a adunat in timp. Va spun sincer ca am si eu, si colegele mele acest regret acut ca n-am putut realiza emisiuni. Sunt convinsa ca nu s-ar fi produs nici un abuz. Aceasta maniera de a castra activitatea cuiva mi s-a parut o maniera abuziva. Daca nu ai satisfactia ca vezi si ceva facut de mana ta, ca doar supervizezi, coordonezi, indrepti lumea pe anumite directii, daca nu ai si posibilitatea sa faci ceva cu o investitie intelectuala, mai devreme sau mai tarziu probabil ca renunti singur la pozitie.
Grila de toamna a TVR 2
Ce va fi nou in grila de toamna a TVR 2?
Vom face o tentativa de a mari tronsoanele care se adreseaza publicului tanar, prin emisiuni de tipul Magazin pentru femeile tinere, deci femei pana in 35 de ani, active, mame, implicate in activitati, dar si cele care printr-o intorsatura a sortii poate au ramas in afara pietei muncii. Apoi, intrucat am vazut ca emisiunile sportive fac audienta si vizeaza un public tanar, incercam sa dublam tronsonul de emisiuni sportive. Aveam lunea seara Sport plus. Vom introduce in grila inca o emisiune, tot un magazin sportiv, care sa se ocupe si de alte sporturi decat de fotbal. Vom incerca un magazin de tineret dimineata, care se va chema tot Trupa DP 2, pentru ca e un titlu care a prins. La ora actuala se realizeaza un focus grup ca sa vedem care ar fi tematicile, zonele de interes pentru tineri si sa modelam emisiunea pe asteptarile lor. Univers interior este o emisiune care pune in evidenta efortul stiintelor de granita de a redefini limitele fiintei umane. Academicieni, cercetatori din toate domeniile, oameni care au trait experiente inedite se intalnesc intr-un dialog deschis pentru a propune reflectiei un nou model al normalitatii.
Vom continua sa producem si vom largi aria tematica a documentarelor, pentru ca va spuneam ca achizitionam documentare diverse, dar si producem. Suntem la ora actuala principalul canal al Televiziunii publice care va lasa in arhiva televiziunii o mostenire. De pilda, emisiunile lui Valeriu Lazarov nu sunt, prin contract, proprietatea Televiziunii Romane, deci ele nu pot ramane in arhiva institutiei, nici macar nu pot fi citate peste ani. Ele intra in unda, sunt transmise si cu asta contractul s-a incheiat. Deci este o mare suma de bani care, sigur, e circulata, aduce publicitate, dar emisiunea nu ramane in memoria institutiei, nici macar - cum spuneam - sub forma de citat. Si in aceasta situatie sunt mai multe emisiuni de felul acesta. Eu cred ca o institutie trebuie sa se gandeasca, avand in vedere ca formeaza arhiva video, arhiva de imagine a natiunii, la aceasta posteritate a actului de creatie. Ce lasam dupa noi?
Cum vedeti concurenta dintre posturile publice de televiziune si cele particulare?
Eu nu cred ca exista o concurenta. Televiziunea publica are o cu totul alta menire. O televiziune comerciala trebuie sa isi gestioneze programele astfel incat sa-si scoata banii pe care i-a investit si sa aduca un profit care sa o faca rentabila ca intreprindere economica. Deci televiziunile comerciale trebuie sa se supuna unui criteriu al audientei ridicate, sunt obligate sa aiba cat mai multa publicitate ca sa poata acoperi costurile programelor pe care le fac. Nu cred ca au, din acest punct de vedere, nefiind sustinuti de stat, vreo obligatie decat cele de minima moralitate pe care trebuie sa le respecte orice intreprindere care functioneaza in spatiul public, si anume sa respecte criteriile de moralitate ale comunitatii respective.
Televiziunea publica, in schimb, prin insusi statutul ei, trebuie sa fie un for de dezbatere, un spatiu la care cetateanul sa aiba acces, un spatiu deschis catre valorile acestei lumi care se globalizeaza. Deci are o sarcina si o obligatie de contributie intelectual-educativa. (Ma feresc sa folosesc cuvantul, ca are asa un sens peiorativ, dar asta e.) Japonezii, dupa al doilea razboi mondial, au facut din televiziune principalul instrument de educatie si n-au facut rau. Deci, Televiziunea publica are o componenta educativa accentuata, cred eu. De aceea, a pune o obligativitate foarte stransa, o limitare foarte stransa pentru realizarea de audiente maxime nu cred ca este in spiritul Televiziunii publice.
O televiziune publica are sarcini pe care trebuie sa le indeplineasca. Sigur ca ea nu poate sa cada sub un anumit nivel minim de audienta, pentru ca atunci vorbeste in desert, dar sunt teme, sunt zone, sunt grupuri sociale care nu-si gasesc loc pe alte spatii si ele, fiind parte a comunitatii romanesti, trebuie sa fie reflectate undeva.
Cum se achita media romanesti de astazi de rolul lor de public watch-dog ("caine de paza al democratiei")?
Am impresia ca s-a intrat intr-un soi de hibernare a mass-media, e o situatie de expectativa, de constrangere financiara, n-am stat sa judec foarte exact aceste determinari. Mi se pare ca asistam la un fenomen de inmuiere a discursurilor mass-media, fara ca totusi anumite canale de informare sa piarda varfurile de interes cu care ne-au obisnuit. Insa ca demers unitar, senzatia este ca discursul e un pic franat. Sigur ca mai intalnim campanii, articole incendiare despre diverse realitati care confirma ca presa este un veghetor la moralitatea spatiului public, dar, repet, global eu am o senzatie de franare, de amortizare.
Unde se situeaza cultura in zilele noastre in media romanesti?
Sunt doua aspecte aici. O data, cultura ar trebui sa fie factorul care modeleaza orice discurs jurnalistic. Cu alte cuvinte, jurnalistii insisi ar trebui sa aiba acel fundal cultural de pe care, abordand diverse teme, sa poata construi discursuri coerente cultural. Jurnalistul ar trebui sa fie obisnuit sa faca referinta la trecut, de pilda, sau la alte modele culturale, atunci cand vorbeste despre ceva. Mi se pare ca modelul cultural lipseste din formula discursului mediatic de astazi. Nu stiu a cui vina este: a scolii, a 10-20 de ani de invatamant romanesc. In orice caz, se face jurnalism la un nivel in care investitia culturala nu este foarte evidenta. Deci, cultura ar trebui sa penetreze in interstitiile discursului jurnalistic, sa fie o conditie a oricarei prestatii jurnalistice.
Apoi este vorba despre cultura in sine, reflectarea evenimentului cultural sau a personalitatilor culturale. Cu greu, cu lupte, ziarele au pastrat anumite spatii, unele chiar pagini intregi de cultura. Nu e rau, dar, din pacate, revistele culturale, ele insele, sunt in suferinta. Din perspectiva asta, singura institutie - pentru ca are si instrumentele necesare - care isi poate indeplini un rol care sa ajunga la cat mai multe persoane, ramane Televiziunea publica, fiindca e singura care se ocupa de evenimentul cultural, de personalitatile culturale, de valorile culturale si e normal sa fie asa. Repet, si ziarele o fac, dar... Ziarul Adevarul, de pilda, are un supliment (si nu e singurul care are un supliment) de literatura.
Sper ca nu vom renunta asa usor la obligatia noastra de a pastra un nivel de referinta culturala obligatoriu in discursul jurnalistic.
Centrul Cultural din New York - o placa turnanta intre mediile academice
Veti conduce in curand Centrul Cultural Roman din New York. Ce ne puteti spune despre planurile dvs. de viitor in aceasta postura?
In Televiziune lucrurile au devenit destul de dificile pentru TVR 2 de cand exista constrangeri bugetare si mai accentuate decat cele de anul trecut, atunci cand - cum spuneam - statia, si deci investitiile, ar fi trebuit sa creasca. In programe, dimpotriva, sumele s-au diminuat. Sentimentul nostru, al echipei, este ca TVR 2 a ajuns pe un platou si, daca nu se fac investitii, nu poate sa mearga mai departe. In aceste circumstante, am acceptat aceasta propunere, ca pe o provocare, pentru ca nici acolo, la New York, sarcinile nu sunt si nu vor fi deloc usoare, tot din aceleasi motive financiare. Dar eu cred ca pe niste proiecte viabile si importante, care sa puna in evidenta lucruri moderne si de valoare din cultura romaneasca, se pot obtine destule finantari care sa poata face sa subziste un program de mai lunga durata.
Pana acum, acesta e singurul centru cultural care are o pagina web (celelalte sase nu au asa ceva) si care desfasoara activitati bazandu-se pe contributia intelectuala a romano-americanilor din zona New York-ului sau a romanilor care treceau prin New York si, ocazional, a adus si artisti din tara. In mare masura, manifestarile de la Centru erau reflexul relatiilor personale ale angajatilor si asta nu este rau, pentru ca inseamna ca se stabileste o punte de legatura intre romano-americanii din New York si Romania, fiindca sunt relatii pe care le intretin artistii de aici si cei de acolo. Dar eu sper sa putem largi un pic publicul-tinta al Centrului, in sensul in care o face orice institut de cultura. Centrul Cultural Roman va deveni Institutul de Cultura, mai devreme sau mai tarziu, cand va trece aceasta lege care se discuta. Un institut de cultura trebuie sa se adreseze populatiei tarii de rezidenta si cred ca primul pas ca strategie este alcatuirea unui public academic care este formator de opinie pe domeniile respective si retransmite informatia.
De asemenea, in afara actiunilor pentru acest tip de public, as vrea ca acest Centru sa devina o placa turnanta intre mediile academice. Cu alte cuvinte, sa punem in legatura doua institutii care desfasoara proiecte comune prin Centru sau independent de Centru, pentru ca scopul unui astfel de centru cultural este sa creeze relatii de o natura sau de alta. Vreau, sub aspectul acesta, sa largesc un pic gama activitatilor pe care le face Centrul, mergand si dincolo de manifestarile de cultura strict umanista, cum s-a intamplat pana acum: literatura, muzica, film. Eu cred ca trebuie sa fie acolo prezenta si cultura stiintifica, si cea medicala, si informatia economica, si, mai ales, informatia turistica. Americanii stiu foarte putin despre o tara care chiar merita sa fie vizitata.
Un alt punct in strategia pe care vreau s-o aplic acolo este de a realiza proiecte care sa combine elementul cultural cu cel economic sau turistic, pentru ca acest turism cultural este o formula de succes in tari mai putin bogate si frumoase ca a noastra.
As mai vrea sa realizez - si sper ca se poate, pentru ca am discutat deja cu ambasadorii tarilor vecine in Romania - proiecte regionale care sa evidentieze Romania ca parte a unei zone culturale. Daca vom vorbi, de pilda, despre Timisoara si zona Banatului, si Clujul, deci Transilvania, vom vorbi evident de zona de influenta a culturii central-europene. Daca vom vorbi de restul tarii, vom vorbi de zona culturala balcanica. Si Balcanii stiti ca sunt acum un subiect de interes in plan international. Se poate discuta cu aplicatie la nivel universitar despre diversele legaturi istorice pe care Romania le-a avut cu statele din zona, fie bilateral, fie multilateral. Cred ca e un demers care trebuie facut, asa cum tarile nordice se proiecteaza ca zona, ca o entitate de sine statatoare. Asa cred ca ar trebui s-o faca si tarile din aceasta zona a Europei intr-un spatiu cultural cum este New York-ul, buricul lumii, unde se intampla 7.000 de evenimente pe luna. E greu sa iesi in evidenta cu cateva lucruri mai modeste. E bine sa ai vizibilitate. Si in aceasta ecuatie frecventa manifestarilor nu mai conteaza atat de mult, ci mai curand importanta, greutatea imaginii cu care iesi in lume.
