Pe aceeași temă
Mereu instructive, educative, formative pentru publicul tânăr, excitante și chiar extaziante pentru adulții iubitori ai vechilor București, cărțile Victoriei Dragu Dimitriu (paisprezece până acum), aproape toate apărute în admirabila colecție „Planeta București” coordonată de Silvia Colfescu la Editura Vremea, au reușit să croiască în timp cartografia elitară a istoriei sociale bucureștene prin arhitectură, evocări cutumiare, opere de artă și genealogie, prin familii alese și puse-n oglindă, deopotrivă din vechea aristocrație conservatoare și burghezia mică și mare, liberală, cu istorii familiale blazonate, case, străzi, nuclee boierești, artistice, meșteșugărești, neocolind boema, loisir-ul și evoluția mentalităților urbane, farmecele vieții princiare sau de la mahala, peisajul mimetic apusean, alogenia și jocul nostru dibaci inter-imperial, autohtonismul levantin, balcanismul pehlivan sau bovarismul bizantin, importul civilizațional, monarhismul și republicanismul, adaptabilitatea ospitalier jovială vs retractilitatea xenofobă, dialectica virtuți-vicii, totul filtrat prin zeci de figuri și destine urzitoare de istorii și configurând textura socială ziditoare de istorie. Cărțile ei dialogale despre doamne și domni, familii, străzi și case exponențiale, pe cât de intens documentate și jubilativ colindate, pe atât de pline de sensibilitate, curiozitate ardentă, pitoresc uman și moralitate multiplu pilduitoare, cu subtilitate și sagacitate conversațională, înțelegere osmotică și efervescență stilistică, au reușit încă demult să configureze acea țesătură socio-psiho-istorică a geografiei umane care a construit, populat și salvat sufletul bucureștean prin atâtea veacuri de calamități naturale, invazii atotdistrugătoare, răzmerițe sângeroase, vitregii pustiitoare și triumfuri surprinzătoare, toate încadrabile în acea superbă metaforă sacrificială din Reportaj-ul Anei Blandiana cu scheletele deținuților de la canalul dunărean care devin la inundații digul salvator pentru supraviețuirea prezentului.
Cu cartea tipărită în 2021 în aceeași colecție a Silviei Colfescu de la Editura Vremea, Povești cu cenacluri vechi din București, 1880-1954, Victoria Dragu Dimitriu își dă cu asupră de măsură doctoratul jurnalistic în istorie literară. Are o invidiabilă energie de cuprindere, analiză comparativă și sintetizare, manevrează cu egală dexteritate de scanner urbanistic traseele artistice, istoria instituțiilor culturale, biografismul și istoria ideologiei politico-literare. Cei care, ca mine, credeau că știu cât de cât povestea boemei artistice a Capitalei în linia referențială C. Bacalbașa – Victor Eftimiu – Arghezi, Minulescu, până la Emil Manu și Florentin Popescu, se vor delecta cu fervoare în această reconstituire istorică recompensatoare și înnoitoare de speranțe. O carte care i-ar fi bucurat negreșit pe cei trei mari prețuitori ai trecutului matein bucureștean, Șerban Cioculescu, Alexandru George și Z. Ornea. Mateiu Caragiale însuși s-ar fi recunoscut cu încântare în astfel de melifluențe lexical picturale: „pe uliți furnicar, prin parcuri dichisit burgheze, prin cartiere de lux și mahalale spurcate de tina pâraielor, prin fundături somnolente și bulevarde triumfătoare, prin spitale cu cimenturi reci, prin subsoluri inundate și prin mansarde argintate de lumina lunii, prin camere îmbrăcate în catifele, căptușite până-n tavan cu volume legate în piele, și prin săli de tribunal. Între ziduri sufocante de pârnaie și amfiteatre goale de stucaturi, orașul își mână copiii cu aerul că nici nu știe de ei. Are tot atâtea fețe câți ochi îl măsoară – păienjeniș de traiectorii, clișee suprapuse, paralele reunite dincolo de infinit. În acest București bătrân și plural încerc să pătrund, căutând aglomerările poeticești, locuințe anonime, redacții, cafenele, săli de curs, foaiere de teatru, subsoluri de tipografii, edituri, galerii de artă, parcuri, mergând pe urmele singuraticilor, pe străduțe dosnice, intrând în câte un cinematograf, sărind dintr-un tramvai într-altul, întârziind prin anticariate și librării”. Mateiu Caragiale, ziceam, dar mai ales cei dăruiți cu harul vederii invocative și legănării în hamacul aducerilor aminte, de la G.M. Cantacuzino, Cornelia și Monica Pillat, până la Ioana Pârvulescu sau Dan Ciachir.
Maiorescu, Macedonski, Lovinescu, adică „Junimea”, „Literatorul” și „Sburătorul”, deci tot ce a întemeiat și înflorit mai bun literatura noastră între 1860 și 1950, se află cuprinse aici, în toate încrengăturile posibile, atestabile sau reconstituite cu acribie și empatie, între Piața Romană, bulevardul Elisabeta, străzile Mercur, Dorobanți și Ion Câmpineanu, fostă Regală. Excelând în montajul confesional și colajul documentar publicistic, în scormonirea memoriilor, jurnalelor, agendelor zilnice ale mentorilor, pe care le pune în oglindă cu amintirile și mărturisirile ucenicilor, ca și cu canavaua publicistică de servicii reciproce vs cabale dibaci sau veninos orchestrate, autoarea face din studiile de caz sinteze de istorie socială, simultan cu docudrame individuale, bi- sau multilaterale.
Marea performanță a cercetării este partea a doua (pp. 227-503), dedicată „Sburătorului”, zecilor de relații între E. Lovinescu și mulțimea amețitoare a ucenicilor săi, unde fidelitatea, trădările, hărțuirile, idolatria, meschinăria, pehlivănia, sublimul, revoltătorul, beatitudinea, carierismul, țuțărismul, calomnia, camaraderia, cabotinismul, sistemul donnant-donnant, dihonia vs solidaritatea de breaslă, comicul buf și melodrama feroce compun partituri de subtilitate proustiano-balzaciană redate... călinescian.
Ce-i drept, noianul metaliterar moștenit aici, mai ales grație Agendelor lovinesciene, ar fi fost mare păcat să nu fi fost scanat, contextualizat, coroborat și speculat așa cum a reușit Victoria Dragu Dimitriu, cu hipercondei arhitectural și voluptate barocă. Și ce este încă remarcabil este că nu uită nicio clipă că personajul axial trebuie să rămână Bucureștii, capitala unde s-au clădit reputațiile, ierarhiile, politicile, cinurile, confreriile, cabalele, diversitatea alogeniei și monolitismul autohtoniei, ca și prestigiul academo-universitar, boema labirintică și presa jungliferă, nucleele masonice care corelează Iașii, Clujul, Banatul, Oltenia, franco-anglo-italo-germanofilia ș.a.m.d.
Estuar al tuturor contrastelor, Bucureștii desfășurați între Carol I, Ferdinand, regele Mihai și Petru Groza lasă loc generos pentru cel mai abracadabrant și luxuriant spectacol de umanitate multivalentă, cu trimiteri egale către veacurile precedente și ziua de acum. Simpla lectură a țesăturilor și destrămărilor sburătoriste dă seama, ca un roman fiziologic de altădată, de evoluția întru involuție a moravurilor noastre artistice și sociale, la modul cel mai general, rușinându-l pe istoricul literar care va fi văzut în agendele lovinesciene doar un calendar frivol de bârfe, ricanări mușcătoare, răzbunări în efigie și mondenități picante.
Adevărat, dacă între Lipscani, Cișmigiu, Piața Teatrului și Kiseleff se derulează filmul care-i unește în casting pe Eminescu și Urmuz, pe junimiști, iorghiști, sămănătoriști, avangardiști, realiști și onirici, ca și pe spiriști, lăzăriști, saviști, criterioniști, bolșevici și legionari, drept e să spunem că Victoria Dragu Dimitriu desfășoară un evantai faptic, uman, stilistic, ideologic, psihologic, anecdotic impresionant și captivant cât încape. Apropo de distribuție, e deopotrivă magnetizant și instructiv să-i vezi defilând pe aceeași scenă pe Al. Bogdan-Pitești, Radu D. Rosetti, Victor Bilciurescu, să-i revezi, legați de acesta din urmă, pe strada Regală nr. 16, pe Macedonski cu Delavrancea și Vlahuță, ori să traversezi strada Nuferilor (azi, General Berthelot) ca pe un capitol de boemă literar-artistică. Grație memorialisticii abundente, avem parte de atmosfera interioarelor somptuoase, plebeiene, minimaliste ori megalomane, cu meniuri fastuoase ori paupere, cu lecturi entuziasmante, sforării ariviste, bancare sau politicianiste, cu flirturi, invidii, campanii defăimătoare, conspirații pentru premii, medalii, candidaturi și titluri academice, cu nimfe, satiri, hărțuiri sentimentale, adultere, dueluri, divorțuri, bastarzi, afacerlâc, samsarlâc și amorlâc, cum ar fi rezumat alde Pirgu.
Dacă la talentul colaj-montaj și coroborare documentară Victoria Dragu Dimitriu îi este confină Ioanei Pârvulescu, în cunoașterea geografiei urban-arhitectural-culturale bucureștene merge în același pas cu G. Crutzescu și Tiberiu Avramescu, după cum istorico-literar rezonează la acribia celor trei reputați mateini citați mai înainte. Farmecul mai provine aici și din cultivarea aleatorismului și a lansării voluptuoase în contemplație sau fantasmare, astfel încât, din câteva sute de metri în căutarea unei adrese, te vezi teleportat către Arnoteni, în apartamentul Mărgăritei Miller-Verghi, prin cârciumioarele de pe strada Academiei, ori de pe strada 11 Iunie, acasă la Constantin Beldie, legând soarta Corei Irineu de revista „Ideea Europeană”, sau mergând pe urmele lui Sașa Pană, Geo Bogza, Marcel Iancu, Ilarie Voronca, ori acasă la Jeni și Arșavir Acterian, inclusiv la pitoresc generosul racoleur de tinere talente Miron Radu Paraschivescu. Excelând și în detailism, autoarea face să fulgere la tot pasul câte-o referință sau observație surprinzătoare, fie despre Mircea Berindei sau memoriile lui Sașa Pană, fie semnalându-ne jurnalul lui Virgiliu Monda, trecând înspre clădirea Muzeului Simu, îmbiindu-ne cu un Petre Pandrea insolit în context și descifrând în viziunea academică a închisorilor acestuia inclusiv un histrionism cenaclier. Ca exemplu de asociativitate abilă, în afara copleșitoarei performanțe sburătoriste, poate fi citată secvența „Cenacluri ad-hoc cu Barbu Solacolu” (p.181 ș.u.), unde găsim sintagma „cenaclu peripatetic”, respectiv Dinu Pillat, Sorin Titel, Constantin Mateescu.
Ieșim din lectură întremați și vibratili ca după un zbor cu deltaplanul. Față de sociofobia sălbatică a prezentului, aviditatea comunicativă a celor vechi, fuga lor insațiabilă după comuniune, comesenia, onoarea și rigorile bunei-cuviințe, spiritul de corp și solidaritatea de clasă, castă și profesie compun un adevărat elixir întru reverie.
Articolul a fost publicat și de moldova.europaliberă.org
Victoria Dragu Dimitriu
Povești cu cenacluri vechi din București 1880-1954
Editura Vremea, București,
2021, 582 pagini
