Complotul învinșilor

Justina Irimia | 15.12.2020

Volumul lui Alex. Ștefănescu redă brutalitatea regimului care cotropește ființa, alterând chiar și fizionomia, zdruncinând respectul și admirația din cuplu și ucigând autenticitatea intimității.

Pe aceeași temă

Mucalit și serios, caustic și indulgent, amar și optimist, tonul evocărilor din volumul Eu și comunismul, semnat de Alex. Ștefănescu, îndeamnă la o îndelungă reflecție asupra patologiei totalitare, precum și a unui destin martor al istoriei așezate sub semnul absurdului.

Cu un necruțător ochi clinic, celebrul critic și istoric literar observă mutilarea spiritului în numele experimentului care a produs omul nou. Grație unei structuri care respinge organic impostura, nedreptatea și delațiunea, el denunță această anomalie, analizându-i coordonatele într-o cronică demnă de o bibliografie exhaustivă despre comunism.

Firul roșu care traversează relatarea a numeroase episoade – tragice, burlești, consternante, revoltătoare, înduioșătoare sau suprarealiste – se unește cu firul narativ al unui traseu existențial definit, în mare măsură, de înfruntarea deseori curajoasă, întotdeauna demnă, a manifestărilor aberante ale regimului.

Moartea lui Stalin reprezintă una dintre primele amintiri intense ale lui Alex. Ștefănescu. Scena ascultării prin aparatul de radio al familiei a bătăilor inimii tiranului transmise patetic de la Moscova este descrisă cu o tulburătoare forță plastică: „[…] mi-l reprezentam pe Stalin ca pe o vietate uriașă, care pulsa în întregime, spasmodic și era pe cale de-a muri.” (p. 7) Îndemnul crainicului sovietic privind păstrarea unui moment de reculegere în întreaga lume obține semnificație astrală, dar în percepția copilului de cinci ani, care se conformează, dramatismul se evaporă când observă indiferența găinilor din curte, ce sfidează „imperativul celest”. Câțiva ani mai târziu, vaierele bizare ce străbat din subsolul tribunalului din centrul Sucevei îl surprind, dar în jocurile cu prietenii fantezia dă naștere unor explicații naive privind existența lumii dracilor sau a fantomelor. Aflând la maturitate că în acel loc se consumau scene de tortură ale căror victime erau deținuți politic, cu precădere tineri, sentimentul de rușine care îl cuprinde se alătură amintirii dureroase – „N-am să uit niciodată acel vuiet al suferinței, acea expresie sonoră ultimă a deznădejdii, urcând parcă din adâncul iadului.” (p. 12)

Alex. Ștefănescu redă în detaliu și propria experiență traumatizantă a unei serii de anchete la Securitate, în urma conceperii și recitării unei satire politice licențioase, cu ocazia unui chef studențesc organizat la cămin. Umilirea, nedreptatea și alienarea trăite pe parcursul săptămânilor de anchetă se înfățișează într-un spectacol înfricoșător. Confruntat cu începutul unui brutal proces de pierdere a inocenței, tânărul onest și naiv este bulversat pentru totdeauna. De altfel, după cum mărturisește, episodul îi va fractura biografia, răpindu-i spontaneitatea și fisurându-i încrederea în oameni, realitate pe care o va depăși după câteva decenii. „În timpul interogatoriului plângeam. Mi-era dor de mine însumi, așa cum mă știam de-o viață întreagă. Stiloul din mâna maiorului de Securitate mă transforma în altceva, mă lemnifica, mi-era teamă că n-o să-mi mai regăsesc niciodată autenticitatea.” (p. 54)

Într-adevăr, reformularea răspunsurilor pentru a produce un fals autodenunț îl afectează profund pe studentul care plătește cu asupra de măsură pentru îndrăzneala de a fi scris o poezie. Numit „element dușmănos”, el urmărește, oripilat, spectacolul mistificării propagandistice executat de oameni rudimentari și agramați. Definiția acestui proces devine, de altfel, titlul unuia dintre capitolele care descriu anchetele – „Faptele oamenilor povestite de maimuțe” (p. 50). Ancheta este urmată de o ședință de înfierare și de excludere din UTC, găzduită de unul dintre amfiteatrele Universității din București, ocazie cu care tânărului i se revelează din nou abjecția nebănuită – zeci de colegi lansează acuzații furibunde la adresa lui. Doar doi îi iau apărarea.

„Judecând acum retrospectiv, îmi dau seama că tot ceea ce mi s-a întâmplat mie e cu totul nesemnificativ prin comparație cu ceea ce au trăit deținuții politic. […] Pot spune că am avut noroc, fiindcă viața mi-a oferit ocazia să mă... documentez în legătură cu condiția de deținut politic plătind un preț minim. Am făcut un fel de excursie în infern.” (p. 58)

Autorul consemnează și intruziunea brutală a propagandei în actul artistic, subliniind repulsia, dar și compasiunea pe care i le provoacă lectura stenogramei unei discuții între Gheorghiu-Dej și G. Călinescu. Sfaturile ridicol de inepte ale lui Dej privind romanele Bietul Ioanide și Scrinul negru, precum și reacțiile chibzuite ale ilustrului critic, istoric literar și autor dau naștere unui dialog ce „ilustrează într-un mod expresiv necomunicarea între două personaje care fac parte din două lumi diferite”. (p. 126) Concluzia amară a lui Alex. Ștefănescu este concluzia martorului defilării prostiei distribuite în rol de mentor și de stăpân: „Cel mai greu de suportat este faptul că Gheorghiu-Dej îl tutuiește pe G. Călinescu”. (p. 129)

Volumul redă, de asemenea, brutalitatea regimului care cotropește ființa, alterând chiar și fizionomia (cocul obligatoriu și aerul masculin care le-au urâțit pe femei), zdruncinând respectul și admirația din cuplu și ucigând autenticitatea intimității. „Ce dragoste mai puteau să facă un bărbat umilit până în adâncul sufletului și o femeie cu feminitatea extirpată? Și de unde să mai găsească elanul de a face dragoste, când știau că a doua zi o comisie de tovarăși de încredere va privi scrutător în uterul femeii ca să afle dacă nu cumva acolo, în spațiul cel mai intim din câte există, controlat însă și el de partid, a început să crească un viitor șoim al patriei?” (p. 109)

Episoadele comice, relatate cu antologicul umor al autorului, includ scene spumoase, consumate în redacțiile publicațiilor culturale pentru care a lucrat, alături de colegii cu care a trăit „spectacole de inteligență și beții de râs”. (p. 141). În seria întâmplărilor absurde se înscrie participarea la întâlnirea unui grup de scriitori și activiști cu cititorii dintr-un sat dobrogean. Un poet și un prozator citesc pasaje din propria operă unui public format din țărani, în cadrul unui eveniment care face parte din activitatea de culturalizare a maselor. Uimirea produsă de lectura unor poeme e urmată de plictiseala cu efect soporific generată de cea a unor fragmente de roman, iar delicioasa incongruență a situației îi trezește criticului un sentiment de empatie față de publicul „inocent și docil”.

Acest tip de inadecvare este redat și în capitolul care detaliază un episod de muncă patriotică la o IAS la care autorul, student în anul al treilea, este trimis, împreună cu colegii și câțiva asistenți și lectori. La finalul unei zile, un șef de echipă al întreprinderii, aflat lângă studenții care așteaptă camionul ce urmează să îi transporte la dormitorul comun, este strigat de un țăran care stivuiește baloturi, în depărtare: „[...] «Ascultă, bre, n-avem destui oameni. Mai trimite aici vreo patru intelectuali!»”. (p. 94)

După ce a urmărit banchetul prostiei fudule, al kitschului, al imposturii, al grandomaniei și al minciunii, Alex. Ștefănescu propune una dintre cele mai acurate definiții ale comunismului – „Comunismul este un complot al învinșilor – în marea competiție a vieții – împotriva învingătorilor”. (p. 87) Observând, de asemenea, că „în secolul douăzeci, pentru prima dată în istoria lumii, complotul celor incapabili și al acoliților lor reușește” (p. 89), el atrage atenția asupra pericolului unei renăscute atitudini resentimentare care alimentează o nouă încolonare ideologică.

Tânărului nefamiliarizat (nici prin recursul la minima documentare) cu epoca încheiată în România acum trei decenii, existența descrisă în volumul Eu și comunismul îi va părea, probabil, o mostră de absurd distopic. Însă din ecourile deloc stinse ale acestui fenomen liberticid se desprinde, după cum sugerează autorul, un sumbru avertisment. //

Acest articol a fost publicat și în Adevărul.

Alex. Ştefănescu

Eu și comunismul

Editura Curtea Veche Publishing, București, 2020, 208 pagini

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22