Pe aceeași temă
Miercuri, 18 septembrie, pe rafturile librăriilor din Occident, apărea o carte neanunțată. În general, fiecare apariție de volum este precedată de o serie de evenimente care ar trebui să incite, să pregătească cititorul. Pentru volumul despre care vă scriu, editorul n-a procedat la nici un fel de preparative. Coperta cărții este însă revelatoare: chipul unui tânăr care poartă ochelari, în alb-negru; nebărbierit, cu capul puțin înclinat spre stânga, Edward Snowden privește direct în obiectiv. E genul de fotografie pe care sistemul de penitenciare american îl practică, când vrea să-și repertorieze infractorii. Edward poartă o cămașă în dungi, puțin vizibilă dincolo de banda galbenă care anunță: „Omul care a riscat totul pentru a denunța controlul global“. Dețin o copie în limba franceză, apărută la Editura Seuil, responsabilă, printre altele, de publicarea unor autori precum: Jacques Lacan, Roland Barthes sau Pierre Bourdieu.
La nici 24 de ore de la ieșirea pe piață, guvernul american anunța deja o primă acțiune în justiție împotriva „scriitorului“ Snowden, scopul fiind acela de a-l priva de drepturile de autor care-i revin grație încasărilor obținute din vânzarea volumului. Nu ar fi primul caz din istoria tumultuoasă a lansatorilor de alertă americani. Un alt caz celebru, rezolvat în fața Curții Supreme și care oferă precedentul legislativ necesar, s-a soldat cu o decizie împotriva autorului. Este vorba de Frank Snapp, un alt analist de la CIA, care publica în 1977 o carte intitulată Decent Interval (în traducere: Un interval decent). Cartea se concentrează pe operațiunea Frequant Wind, care avea ca scop evacuarea tuturor americanilor și a vietnamezilor expuși riscurilor, înainte ca Saigonul să cadă în mâinile armatei nord-vietnameze. Operațiunea s-a desfășurat între 29-30 aprilie 1975. Într-un interval de nici 24 de ore, au fost evacuați cu ajutorul avioanelor și elicopterelor aproximativ 7.000 de oameni, 1.400 dintre ei fiind copii orfani. Imaginile care au rămas în istorie arată deruta și neputința SUA în fața unui inamic comunist aflat în inferioritate (tehnic, ideologic etc.), dar care reușește să pună pe fugă cea mai puternică națiune a lumii. Snapp a fost dat în judecată de directorul CIA de la acea vreme, Stansfield Turner, pentru ruperea contractului și încălcarea clauzelor de confidențialitate care decurg din natura muncii în cadrul CIA. Curtea Supremă de Justiție – în fața căreia cazul a ajuns în ultimă instanță – a dat dreptate directorului CIA, iar toate încasările provenite din vânzarea cărții au revenit guvernului american.
Memoriile tânărului de 36 de ani care, la 30 de ani, dezvăluia programul de supraveghere în masă, la nivel global, construit și activat de NSA (Agenția Națională de Securitate Americană) sunt o lectură obligatorie pentru orice membru al Generației X și Milenial. Pentru restul lumii, cartea se va dovedi puțin cam tehnică, mai puțin prima parte, un fel de Amintiri din copilărie à la américaine.
„Numele meu este Edward Joseph Snowden. Înainte, lucram pentru guvern, dar azi sunt în serviciul tuturor. Mi-au trebuit aproape 30 de ani pentru a înțelege diferența și când, în sfârșit, am înțeles, asta mi-a creat câteva probleme la birou. Rezultatul, îmi petrec timpul încercând să protejez oamenii de ceea ce eram înainte: un spion CIA și NSA, un informatician specializat – unul printre mulți - care căutau să construiască o lume ce urma să fie cu siguranță mai bună.“
Așa începe Prefața unei cărți inedite. Snowden explică demersul său, pregătind cititorul nu pentru documente secrete sau dezvăluiri incomode, cât parcursul unui tânăr idealist, care ani de zile a crezut că reprezintă elita unei națiuni, atât de mândră de parcursul său democratic și libertățile inalienabile, și care se trezește, dintr-un accident, într-o societate paralelă, mai presus decât orice lege, liberă să pună în practică cele mai năstrușnice idei tehnologice, precum un stat totalitar.
Snowden explică turnura dramatică pe care au avut-o evenimentele din 11 septembrie 2001 în sânul structurilor de securitate națională americane. A fost momentul în care spionajul specializat și personalizat a dat greș, deschizând drumul unui spionaj de masă, în care fiecare individ e perceput ca o potențială amenințare. Vă sună cunoscut? Memoriile lui Snowden, în mâinile unui român, sunt un fel de déjà-vu, dar la un nivel tehnic infinit superior. Însă pentru un american, această luare în colimator fără motiv a cetățeanului sau rezidentului, din considerente preventive, constituie o ilegalitate care atacă fundamental SUA ca stat, ca istorie și ca tradiție.
La nivel global, introduce termenul de capitalism supravegheat, o contradicție fină, care însă transmite un mesaj sumbru: nu calitatea și prețul recomandă produsele și entitățile care le fabrică, ci o inteligență artificială care se pune în slujba unui productor și care insistă ca noul consumator să se concentreze pe acel unic produs, ascunzând existența celorlalte de același tip. Piața cererii și a ofertei este pulverizată și transformată într-o piață cu oferte manipulate, care încearcă să declanșeze o cerere viciată, care n-are nici o legătură cu libertatea.
Libertatea... Lămurirea acestui termen este cheia recuperării secolului XXI de către cetățeanul ordinar. Libertatea este un concept de secol XVIII. Azi, ceea ce libertatea definea în urmă cu 300 de ani face acum parte din categoria viață privată, explică Snowden. „În realitate n-am făcut public niciun document“, explică autorul în antepenultimul alineat al prefeței. Cartea trebuie citită ca o mărturisire, un material care ar trebui să scuture justiția americană care-i vrea pielea doar pentru vârful ice-bergului.
Primele o sută de pagini sunt o introducere în cine este Ed, un copil deloc special. Un mic act de sabotaj cu care începe cartea – la șase ani schimbă ora tuturor ceasurilor din casă (electronice sau nu), pentru a întârzia momentul mersului la culcare. Povestește despre perioada romantică a calculatoarelor, a celor care utilizau ecranul televizorului și apoi mașinile robuste, cu sunet straniu când se conectau, prin modem și telefon, la Intranet. Primul computer pe care familia îl posedă este un Commodore 64 (C64), unul dintre primele calculatoare personale de pe piață. Tatăl său îl deține pentru că știe că este una dintre mașinile viitorului. El lucrează ca gardă de coastă, o slujbă pentru care uneori era în civil, uneori în uniformă. Prima adresă este Elisabeth City, în Carolina de Nord, un oraș portuar pitoresc.
Pe linie maternă, Snowden se poate revendica din „părinții fondatori“, primii coloniști care s-au stabilit pe coasta de est a SUA. „Mama mea este descendentă directă din John Alden, aflat pe vasul Mayflower, și care se ocupa cu repararea butoaielor, o meserie necesară pentru a garanta păstrarea rezervelor de apă fără de care nici o așezare umană nu poate exista“. Bunicul său matern, Edward J. Barrett, a fost amiral în serviciul gardei de coastă.
De mic, Edward este un mic geniu al calculelor matematice. Mama îl ține ocupat, condiționându-i lista de cumpărături de viteza cu care poate face multiple adunări plus procentele legate de TVA. Dacă suma lui Ed coincide cu suma afișată de casa de marcat, mica jucărie este cumpărată. Lecturile și eroii din copilărie sunt prezentați ca adevărate modele și profesori, mai ales că școala nu este pe gustul său.
Profesorii nu au o părere bună despre el. E elevul care n-are niciodată tema făcută, doarme în timpul orelor. Chiar este suspectat că ar avea un retard intelectual considerabil. În realitate, Edward petrece toate nopțile în fața calculatorului, pe forumurile de pasionați de informatică. La acea vreme, cei care comunicau în anumite Chat-uri se ajutau reciproc cu sfaturi legate de hardware și software. Erau o comunitate restrânsă și generoasă. Ed, adolescent, era suficient de erudit pentru a trece drept adult, unul dintre inginerii care deja aveau idei clare despre ce este și ce nu este Internetul.
La 16 ani piratează site-ul de la Los Alamos, unde are acces la documente marcate ca secret. Bravura tânărului nu are nimic infracțional. Imediat ce constată lipsa oricărui sistem de securitate, contactează Laboratoarele ultrasecrete pentru a le preveni. De abia trei luni mai târziu primește un telefon de la cineva „foarte de sus“ care îi mulțumește pentru această punere în gardă și care îi propune un loc de muncă acolo. După câteva schimburi de replici, interlocutorul constată cu uimire și umor că eminența cenușie nu are decât 16 ani. Îi transmite amuzat: „Copile, când mai crești puțin, te rog să ne recontactezi. Cu siguranță o să avem ceva să-ți propunem“.
Nemaidorind să frecventeze liceul, se înscrie la facultate tocmai pentru că competențele sale în materie de informatică sunt neobișnuite. Noul statut îi oferă posibilitatea de a trece pe la liceu doar două zile pe săptămână, restul timpului fiind la cursurile celor mari. Începe să câștige bani de buzunar făcând site-uri pentru firme, fiind unicul angajat al unei firme create de o tânără femeie căsătorită de care Edward se îndrăgostește fără remediu. Reușește să obțină un certificat eliberat de Microsoft, ceea ce îi dădea posibilitatea să spere la mai mult de design informatic.
Aici se încheie prima viață a unui informatician – etapa romantică, aceea în care face cunoștință cu tehnologia, cu părțile ei pozitive, cu marile idei de viitor legate de Internet și computere. Apoi intervine 11 septembrie 2001 și tehnologia prietenoasă se transformă într-o entitate greu de definit, catalogat sau explicat. (Va urma) //
