Cosmonaut fara voie

Tania Radu | 11.11.2004

Pe aceeași temă

Ca vedeta de televiziune, Robert Turcescu e - dincolo de calitatile sale incontestabile - produsul unui gol. Daca n-ar fi existat, trebuia oricum inventat, pentru ca linia comentatorilor politici si a autorilor de talkshow-uri se inmuiase de tot, subrezita de cenzuri, autocenzuri, tradari si omenesti oboseli. Din fericire, el exista deja, asa incat crisparea cu care si-a tinut primul 100% ne-a facut bine la toti, a adus acel frison al sinceritatii si al autoritatii, chiar daca era greu de spus ce fel de autoritate i-am fi delegat foarte tanarului reporter. De ce e totusi produsul unui gol? Pentru ca ziaristi mult mai experimentati, mai harsiti intr-ale gherilei cu grupurile de influenta ale puterii tocmai se dadeau batuti, abandonau cursa ori schimbau macazul, dupa posibilitati. Aproape nimeni n-a crezut ca se va da mana libera unui outsider, inca neutru politic si parca netranzactional. Portretul pe care i-l face Andrei Plesu in Cuvantul insotitor la recentul volum de publicistica* este, fireste, de neocolit: "Cand dai cu ochii, pentru prima oara, de Robert Turcescu, e imposibil sa-l gasesti simpatic". Are un "facies necomplezent", dar si "un fel de atasanta candoare, o onestitate si o cuviinta care constituie, cu siguranta, temeiul calitatilor sale". Si mai ales, spune tot Plesu, "reuseste sa aiba convingeri, fara sa cada in partizanat". Cu acest profil ca si ideal, caruia i-as adauga ambitia nedisimulata, Robert Turcescu a trecut de mai bine de un an in prim-planul jurnalisticii politice din media. Un loc foarte sus, in care, in clipa de fata, aproape ca nu-l secondeaza nimeni si unde suporta cu vizibila crispare actiunea coroziva a pandei generale, a irepresibilei vanatori de defecte, scaderi, alunecari, prin care romanul isi compenseaza harnic propria-i debilitate civica si morala.

Misie grea, de cosmonaut fara voie, cu biologia profesionala accelerata in ani lumina. Constient sau nu, Turcescu expandeaza fara ezitare catre alte si alte domenii. A cantat intr-o formatie rock, a publicat un roman, da sfaturi studentilor la jurnalistica, scrie in Dilema veche. Aceasta din urma indeletnicire spune insa cel mai mult despre protagonistul biografiei un pic gafaite de mai sus. Textele lui (volumul cuprinde mai putin de un an si jumatate de colaborare saptamanala) nu fac pana la capat corp comun cu aerul Dilemei - mai cautat, mai artist, cultivand in mai mare masura o estetica (uneori doar o postura) a reflexivitatii. Turcescu scrie simplu, gazetareste, fara "efecte", e adunat intens pe dorinta de a vedea, de a intelege, de a prinde pulsul lumii haotice din jur. In general asculta si se asculta, ca un om de radio ce este. Efectele, daca sunt, sunt la acest nivel. In scrisul lui se aud pauzele, dezamagirile, tristetea, furia neputintelor, melancoliile. Un "fasait de banda" care inregistreaza si transmite discret reactiile autorului. In rest, Turcescu constata mai mult decat taxeaza si taxeaza mai ales implicit, printr-un fel de disperare ca vede ceea ce vede. Nu e un cautator de subiecte, le lasa sa vina spre el stand pur si simplu pe loc, in intersectia aglomerata a debusolarilor generale: de ce atatia romani sunt impotriva americanilor, de ce nu mai vrea nimeni sa stie de punctul 8 de la Timisoara ("S-a vorbit mult si frumos ca despre un mort tanar"), de unde vine psihoza curelor de slabit, cum de atata lume il considera pe Pacepa un tradator, cum a ajuns romanul sa debiteze clisee despre faptele de caritate cu care suntem datori de Pasti si de Craciun ("demagogie fara morala"), despre "mandria de a fi roman", despre olimpici, despre teoria conspiratiei universale si antiromanesti s.a.m.d. Textele din Dans de Bragadiru sunt scrise in cel putin trei registre: unul este cel al prizei indirecte - glose la emisiunile de radio in direct pe care le face Robert Turcescu. Un altul este chiar reportericesc - realitate pe viu, intamplari traite si disecate dupa. In fine, sunt aici si texte de scriitor, inegale, confesive sau fictionand in marginea realului (Ultima Arcadie, Judecata de Apoi, Povesti muritoare). Povestite in Dilema veche, emisiunile de la Europa FM seamana cu improbabilul jurnal al unui doctor de tara. Oamenii vorbesc la microfon, iar jurnalistul consemneaza alaturi starea lor morala, le contorizeaza convingerile si incearca sa deduca de ce arata asa. Umoarea care rezulta n-are nimic euforic. "Doctorul" isi cauta instrumentele potrivite, balanseaza intre amaraciune si furie greu controlata. Romania si romanii sunt, fireste, obsesiile lui Turcescu si ale concetatenilor sai: "Imi vine adesea brusc in minte comparatia cu un stadion imens in care o singura echipa joaca un meci ciudat, pe autogoluri. Si culmea e ca unii dintre suporteri se mai gandesc inca la victorie". Este doar una dintre definitii. Alta e prilejuita de mineriada de la Costesti, cu "aerul (ei) imputit de mirosul greu, de hoit, al democratiei romanesti". O a treia s-ar putea deduce din bucata Da pentru Europa?, in care sunt alaturate impresii si informatii disparate, primite intr-o singura zi, anume in cea a referendumului privind aderarea la Uniunea Europeana: claxoane in cor la orice poticneala de trafic; injuraturi portiera la portiera; sunca pusa cu mana care tocmai a numarat banii; ferestre termopan la jumatate de pret fara factura; stomatoloaga sarbatorind fentarea fiscului; decont ratat si dres cu o factura cumparata pe suta de mii din colt, pe Colentina. In fine, daca mai era nevoie, cei 50.000 spaga pentru o amenda auto. Avem aici starea zero a furiei de a fi roman. La polul opus - Strigare, un text in acid sulfuric, al carui motto ar putea fi... "fugi, nenorocitule!": "... daca v-ati acomodat cat de cat, nu ratati experienta olfactiva unica din tramvaiul 34, la care puteti asorta oricand damfuri similare din personalul de Tecuci. Asa, inspirati adanc, la subsuoara, sa-i patrundeti misterul consumului foarte mic de sapun si s-o intelegeti cand va spune ca pe timp de vara ii intra centralele termice in revizie vreo doua-trei saptamani. (...) Mai stati, mai stati, e vremea sa deschideti ochii si sa-i vedeti tatuajele cu "Muie Dinamo!" incrustate in pielea blocurilor cenusii (...) apoi faceti putina liniste cat sa-i auziti demagogii fonfaind pe micile ecrane, pensionarii tarandu-se prin farmacii si piete (...) si gata. Daca vreti, mai stati, daca nu, mergeti de unde ati venit, ca, oricum, n-ati inteles nimic din Romania". In Romania consemnata de Turcescu, copiii de 14 ani voteaza cu buletinele parintilor, in locul lor, oamenii adora sa fie mintiti, iar scrisorile celor fara speranta nu pot fi comentate, din buna-cuviinta. Cititorul va gasi transcrise in Dans de Bragadiru cateva dintre miile care vin pe adresa realizatorului de emisiuni de radio si TV. Scrisori transcrise, dar fara raspuns - fiindca raspunsul nu poate fi al vreunui Turcescu, ceea ce nu-l impiedica pe acesta sa sufere cu tusanta economie de cuvinte: "Ma simt neputincios si vinovat, dar eliberat ca un criminal dupa spovedanie".

Robert Turcescu e un tanar jurnalist cu suflet. Din specia lui Cornel Nistorescu, de pilda. O specie tare si vulnerabila. Tare prin incapatanare ortostatica, vulnerabila pentru ca actioneaza fara garda, in camp deschis. Prea tanar inca, autorul tabletelor din Dilema veche nu si-a imbracat inca de tot armura de vedeta si nu ezita sa-si puna in pagina slabiciunile. Divorteaza si sufera, isi pierde incet dar sigur tineretea dintai si sufera, isi contempla limitele si sufera ("… citesc greu. E ca un mers prin mlastina, simt nevoia sa ma opresc din cand in cand, sa reiau, sa recitesc anumite pasaje..."). Calatoreste si are uimirile omului obisnuit (in Las Vegas strazile nu sunt pentru oameni, Shanghai-ul arata ca un decor de film SF, la Sharm El-Sheikh se intreaba cum au facut aia un paradis din desert si noi nimic). Adopta fronde benigne: "Nu-mi place sa citesc carti si autori la moda" (dar il citeste cu delicii de autoidentificare pe Liiceanu, cu Usa interzisa); "Eu cumpar detergentul care-mi pica in mana si, cateodata, uite-asa, de-al dracului, il aleg pe cel mai scump". Isi cultiva, pomeneste si citeaza prietenii. Corespondeaza frenetic, pe e-mail, luni de zile, cu un necunoscut, explorand voluptatea sinceritatii neingradite, apoi dispera de prostia de a fi vrut sa-l cunoasca personal. Traieste betia soselei la 120 de kilometri la ora, in noaptea de vara, cu iubita alaturi, ca orice pusti hranit cu visurile precare ale oraseanului de pe la noi. Isi reciteste jurnalele din adolescenta - cu mila, cu tandrete, cu tristete paterna. Una din fragilitatile lui cele mai evidente pare sa fie tema copilului. Multe dintre tablete vorbesc, intr-un fel sau altul, de copil: de fetita lui, de copiii indopati cu dulciuri si jucarii la sfarsit de saptamana, de jalea necompensata a parintilor confiscati de job-uri, de copilul care a fost chiar el, printre blocurile Pitestiului, cu cheia de gat, de copilarie, asa cum ar fi trebuit ea sa fie (ca in amintirile povestite pe doua voci de tatal si de unchiul vedetei noastre TV). Nimic insa nu egaleaza cenusa din portretul facut copilariei de azi: "Am avut noroc. Imi spun asta de fiecare data cand vad maidanele pustii dintre blocuri unde, din cand in cand, singurii care mai bat mingea sunt tot amicii mei din copilarie. In jurul lor, pe margine, zace o generatie mutanta de copii ai asfaltului rostogolind in maini CD-uri, tigari si chei de masina. E adevarat, povestea lor e pe Internet, dar dispare subit daca se ia lumina". Acest "se ia lumina", alaturi de vecinul de sus care "are prostata", sunt automatismele omului firesc, nepoleit, care este inca Robert Turcescu: un barbat tanar, patrunzator si iute, desenat in muchii ascutite, pe care le intinde cu furie dinauntru o natura carnal-melancolica si sentimentala. Meseria lui: realitatea.

* Robert Turcescu, Dans de Bragadiru. Cum se vede Romania in direct, Editura Polirom, 2004, 243 pag.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22