Pe aceeași temă
Ce e in sertar va fi in parcare
Echipa s-a nascut in anii '70 si nu a incetat sa se nasca in urmatorii 20 de ani. Fondatorii (Strimbeanu, Circiumarescu) au fost urmati de primul erou al locului (Oblemenco). Din calcatura lui grea de om calare au pornit curand Marcu si Taralunga, iar vijelia lor cam necioplita a curatat locul pentru generatia perfecta: Balaci, Cirtu si restul poemului. La inceputul anilor '90, clasicii au inceput sa lase locul noii tinerimi (Craioveanu, Stinga), dar drumul s-a inchis deodata. Aparea, dezordonat si violent, fotbalul fara arbitru, joc dereglat si murdar, maidan si semetie stirba in buzunarul miliardarilor. Aproape in aceasi clipa se nastea mitul Craiovei astrale, legenda Universitatii la care au urmat cursuri de rezistenta si libertate multimile din stadioane.
Universitatea Craiova este singura echipa pe care am iubit-o (Ajax fiind mai degraba un salt istoric, nu a avut niciodata constitutia umana a unei echipe). N-am incetat sa tin cu Craiova dar, dupa 1990, am pus dragostea de Craiova intr-un sertar plin de fotografii, taieturi din ziare si alte mesaje pentru posteritate. Am ramas insa craiovean ca la 17 ani. Universitatea pe care o iubesc iese ziua in amiaza mare din sertar si joaca numai pentru mine. Geolgau si Ticleanu trec in iures pe langa Makelele si Zidane, Ungureanu si Negrila inving rasunator pe Del Piero si Nedved sub zidurile lui Lung. Ca antrenor al acestei echipe care zburda pe Bernabeu si dicteaza pe San Siro, stiu cateva lucruri pe care le-am tinut pana acum ascunse. Insa de cand Craiova a ajuns premiu in Finala Militienilor, asta nu se mai poate. Dinel Staicu (fost subofiter de militie) si Gigi Netoiu (fost capitan de contrainformatii, adica militian cu alt penaj) se bat pe Universitatea. Staicu si Netoiu se injura din toate milioanele lor de dolari, pusi deoparte din salarii de militian. Dinel si Gigi vor Craiova si unul din ei o va umfla. Universitatea va sta curand in parcarea vreunuia din ei, alaturi de balerine, Mercedesuri, conturi grase si gramatica slaba, chefuri turcesti si costume italienesti. Astrul craiovean va sfarai scurt si se va stinge in noroi. Dar e adevarat? A existat, inaintea Craiovei militienilor, Universitatea populara? Raspunsul e incurcat. Si trebuie rostit.
Echipa clubului care n-a fost
Probabil ca Universitatea Craiova a fost cea mai buna echipa romaneasca de fotbal a ultimilor 50 de ani. Sunt gata sa explic, jucator cu jucator si meci cu meci, de ce Steaua a fost o colectie care n-a atins starea de capodopera si de ce Dinamo a fost mereu o echipa rigida din prea multa planificare de joc. Doar Universitatea a lasat, la mijlocul anilor '80, impresia unei echipe desavarsite. Cu un lot interminabil de mari valori si cu o coeziune de joc pe care o da numai constiinta de familie, Universitatea a fost in acele vremuri singurul produs natural intr-o epoca de fotbal trecut cu forta prin experimente politice. Echipa a fost cu adevarat un miracol si tocmai din aceasta stare de unicitate intr-un peisaj fara relief a pornit si marea problema a Craiovei. Ea poate fi rezumata in felul urmator: Universitatea Craiova a fost o valoare exceptionala, administrata prost sau deloc, inconjurata de un public sincer si naiv, confiscata de patriotism kitsch si, in cele din urma, sufocata de aceasta combinatie de elan si subcultura. Echipa a fost singurul lucru bun. In jurul ei, totul a fost de o calitate indoielnica sau de-a dreptul otravitor. Lipsita de sprijin din afara, o echipa poate juca, dar nu va deveni vreodata un club, o valoare stabila care rezista in timp si face scoala. O asemenea echipa e sortita sa dea atatea reprezentii cate ii stau in putere. Ea va lasa in urma amintirea unei exceptii inexplicabile, mai mult miracol decat opera, dovada a unei bogatii fabuloase, dar si a incompetentei care o inconjoara. Juve sau Real pot avea maine o echipa mai rea decat azi. Cluburile vor ramane insa puternice pentru ca ele sunt echipa zilei plus institutiile din jur: baza de pregatire, investitia in centrele de juniori, planul pe termen lung si sprijinul organizat al suporterilor. Universitatea n-a fost niciodata asa ceva.
Multimi in vid
Mai intai suporterii. Si de acasa si din restul tarii. Zeci, poate sute de mii de oameni in cautarea unui reper autentic au aflat repede ca "Stiinta" Craiova e punctul cautat. Intre cluburile romanesti doar Rapid si, intr-o masura mai mica, UTA, Petrolul, U Cluj si Poli Timisoara au mai provocat acest gen de adeziune civila. Craiova a devenit centrul unei pasiuni care sarbatorea de fapt existenta uneia din rarele valori neoficiale si contesta in acelasi timp ordinea frauduloasa a fotbalului de partid. Insa aceasta forma de sprijin nu avea cum sa treaca de simpatia privata. Ea era mai degraba o cura personala decat o cauza publica. Fiecare din noi, suporterii Craiovei, am folosit echipa pentru a intemeia o lume personala, o "disidenta" miniaturala si secreta. Suporterii au ramas asfel mereu la marginea echipei pe care o iubeau, totusi, cu totul altfel de ceea ce se intampla intre alti suporteri si echipele lor favorite. Aceasta absenta nu e vina directa a suporterilor. Fotbalul Romaniei comuniste nu ingaduia nici o forma de asociere nesupravegheata. Insa echipa a resimtit de buna seama absenta suporterilor ca grup autonom si prezenta lor doar in calitate de masa urlatoare, mereu disperata de vidul vietii din afara, mereu cerand echipei sa joace pentru a inlocui golul cu 90 de minute de vis.
Oltenia dezonorata
Suporterii au fost o masa emotionala si confuza, dar complici la degradarea echipei nu au fost. Acest rol funest a fost jucat de mica mitologie kitsch secretata de Adrian Paunescu, gigant de aleasa subcultura literara. Universitatea a fost adoptata fara cea mai marunta consultare de Paunescu si anexata esteticii CAP cu care mecanizatorul de versuri a manjit metodic, judet dupa judet. Paunescu e autorul celor doua formule neghioabe care pateaza si azi imaginea Universitatii: "Craiova Maxima" si "Campioana unei mari iubiri". Prima formula e esecul in doua cuvinte al unui demagog rudimentar. Universitatea a fost in realitate o Craiova Minima, echipa calcata in picioare si marginalizata de Dinamo Maximus si alte organe pe care le slujea Poeta Nullus, Adrian Stramosul Copilului Minune. A doua formula, Campioana unei mari iubiri, e un fals inca mai pervers. Suporterii Craiovei au primit prin aceste cuvinte dreptul de a face cadou echipei iubite victoria intr-un campionat fictiv, dupa ce aceeasi echipa a fost privata, in vazul, lumii, de dreptul de a castiga titlul in campionatul real. Aceasta invitatie la onanism sentimental a fost de fapt cheia culturii literare si publice in Romania regimului comunist, iar Adrian Paunescu maestrul ei fara rival. Cu mana pe manivela unui urias aparat de educatie kitsch, Paunescu si-a otravit contemporanii din toate puterile. Ba cu o istorie nationala de gang, ba cu muzica de pasune, ba cu propriile versuri nepavate si lungi ca soselele tarii. Craiova a devenit parte a acestui spectacol inapoiat, vedeta a doljismului de baraca promovat de Paunescu in locul traditiei istorice a Olteniei. Atingerea pasunista a lui Paunescu a fost singura forma de prezentare publica a echipei si asta nu avea cum sa faca bine Universitatii.
Universitatea intre militieni
La sfarsitul anilor '80, vegheata neputincios de propriii suporteri si imbalsamata in propaganda versificata a lui Paunescu, marea echipa a Craiovei trecuse, de fapt, prin tratamentul aplicat automat oricarei valori publice in tara Cantarii Romaniei, Cincinalului in 4 ani si jumatate si Codului Eticii si Echitatii Socialiste. Acest proces de denaturare presupunea directivele explicite de partid, dar si baia de subcultura nationala peste care trona Paunescu. El producea doua lucruri. Mai intai, suprimarea alternativei cu care amenintau valorile naturale, adica talentul individual si de grup. Apoi, o opinie publica reeducata adanc de un nationalism resentimentar si de un colectivism atroce. Aceasta schema aplicata fara incetare explica de ce am inregistrat atatea precocitati artistice, sportive, literare care s-au topit, cu rare exceptii, in provincialism. Tot de aici putem intelege de ce anume a iesit crema opiniei publice romanesti atat de nepregatita din comunism si de ce a fost ea manevrata atat de usor in lupta politica de dupa 1989. Universitatea Craiova a fost un caz marunt, dar fidel pana la cel mai mic detaliu. Echipa a scaparat, a atras dragostea unei multimi care a stiut din instinct ca are in fata ceva pretios, a fost invaluita de emisarii programului national de recuperare patriotica si s-a stins sub privirile unui public demult prostit de propaganda.
Netoiu si Staicu se bat azi pe mostenirea lor de drept. Craiova a fost o valoare uluitoare, a trecut apoi intr-un mit pasiv si revine acum sub centironul militiei miliardare.
