Pe aceeași temă
Patru festivaluri internaționale în mai puțin de o săptămână reprezintă un adevărat record pentru Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal, ce se va concretiza în patru concerte programate între 7 și 12 august, la Sinaia, București, Berlin și Dobbiaco.
În seria de evenimente ale lunii din cadrul Festivalului „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia, deschisă de Orchestra Națională de Tineret a Germaniei și Orchestra Națională de Tineret a Spaniei, pe 7 august este așteptat cu nerăbdare la Sala Casino concertul Orchestrei Române de Tineret dirijat de Cristian Mandeal, cu un program Dediu, Brahms, Șostakovici. Programul va cuprinde Levante de Dan Dediu, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Brahms, solistă Oxana Corjos, și Simfonia a XI-a de Șostakovici.
La București, pe 8 august, în Festivalul internațional „Vara magică”, de la ora 19.30, la Ateneul Român, Orchestra Română de Tineret va prezenta aceeași lucrare de Dan Dediu, Levante, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Beethoven cu Mihai Ritivoiu și Simfonia a XI-a de Șostakovici.
Orchestra Română de Tineret revine în seara de 9 august, pe scena Festivalului Young Euro Classics pe scena de la Konzerthaus, Berlin, în formula Cristian Mandeal – Mihai Ritivoiu, cu programul prezentat cu o zi în urmă, la București.
Un alt eveniment internațional important care a invitat orchestra în această vară este Festivalul „Alto Adige” de la Dobbiaco, în contextul căruia, pe 12 august, Orchestra Română de Tineret va prezenta Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Brahms, solistă Oxana Corjos, și aceeași Simfonia a XI-a de Șostakovici.