Pe aceeași temă
O carte dublu premiata
Dincolo de valoarea lor simbolica, cele doua premii pe care le-a primit Adriana Babeti in 2005 pentru cartea sa Dandysmul. O istorie* - premiul Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania si cel pentru critica si istorie literara al Uniunii Scriitorilor din Romania - subliniaza faptul ca avem de a face atat cu o lucrare de specialitate de inalt nivel, cat si cu o performanta scriitoriceasca de exceptie. Esti tentat, citind cartea, sa te lasi captivat adesea de puterea de fascinatie a scriitoarei si sa uiti ca ai de-a face cu o explorare a fenomenului dandysmului prin punerea la bataie a unui intreg arsenal de surse, printr-o strategica imprejmuire a subiectului prins sub lupa pentru a-l identifica si a-i da expresie. Cine citeste, de pilda, Croitorul rascroit, Animale de stofa sau Cravate, manusi, palarii din capitolul Dandysmul. Mod de intrebuintare, in care se comenteaza intre altele caracterul ambiguu si oarecum paradoxal pe care un dandy il intretine cu moda (pe urmele lui Roland Barthes) si se scrie un capitol dintr-o microistorie a vestmantului (pe urmele lui Thomas Carlyle) va fi desigur sedus de croquis-urile prin care autoarea imortalizeaza imaginea cand concreta, cand ideala a personajului sau, pe care il caracterizeaza intre altele versatilitatea, jocul de masti. Acesta traverseaza scena cand in fuga, oarecum grabit, cand sta pe loc, captivat de propria-i imagine, pe care i-o intinde ca o nada, in oglinda cartii, autoarea. Oglinda se deschide ofertant si generos din diverse unghiuri si la diferite dimensiuni, pentru a-l lasa pe personajul central sa se rasfete cu ineditul imaginii sale, pe care il cultiva consecvent, relativizand astfel incremenirea la care il sorteste autoreflectarea. Tema oglindirii, respectiv a pasiunii narcisiace, e de altfel subiect de subtile divagatii in capitolul Barbati in fata oglinzii, si ea e nu doar un prilej de a explora un mit ce si-a creat deja o lunga traditie literara si a sublinia articularile mai importante ale acesteia in jurul unei fabule a identitatii, ci si de a trece la probleme mai spinoase, cum ar fi cea a frontierelor dintre real si fictiune sau a limitelor subiectivitatii.
Eruditie si savoare
Ne putem da seama, cu usurinta, ca din orice directie ar fi abordata, tema dandyului duce direct in inima chestiunii identitare. A-l defini - si acest lucru se vede limpede in cartea Adrianei Babeti - inseamna a-l privi atat in diferenta sa interna (adica diferite categorii de dandy, nascute in timp, tinand de o preistorie a dandysmului ca Fasionables, Macaroni, Muscadini, Corintieni, Clubisti) sau proliferand in spatiu, indata ce dandysmul devine o mica institutie mondena si nu numai (Frumosii, Leii, Elegantii, Filfizonii etc.), cat si in diferenta iesind la lumina pe frontiera mereu fragila ce il desparte sau apropie de “boem”, de “snob”, de “artist” in general. Voindu-se singular si cultivandu-si singularitatea, un dandy functioneaza ca un catalizator al diferentelor din ce in ce mai multe si din ce in ce mai subtile, pentru ca doar prinsa in jocul cu acestea identitatea unui dandy poate triumfa si ramane vizibila, pregnanta, memorabila.
Problema duce inevitabil la incursiuni in psihanaliza, la radiografierea unor epoci sau mentalitati, la explorarea imaginarului din care se hranesc fantasmele ce populeaza si scena literaturii, si pe cea a vietii in care se misca aceste ciudate personaje, care, pe masura ce isi afirma si cultiva diferenta, sunt tot mai amenintate de a capta, pentru a se face remarcate, fragilizatoarele fete ale alteritatii.
Cum se poate atunci fixa imaginea a ce e un dandy sau dandysmul, tema in jurul careia se structureaza, cu multa fantezie si cu o lipsa de crispare de invidiat, aceasta carte? Cand epuizeaza sursele savante - in subsidiar se construieste un adevarat tratat de dandylogie - autoarea nu ezita sa puna la bataie atat propria imaginatie, cat si pe cea atatata in diverse moduri a cititorului, caruia i se ofera rarul spectacol al unei eruditii ce se abandoneaza jocului, placerii de a scrie si de a seduce.
Voind mereu sa fie ea insasi altfel, aidoma personajelor care ii populeaza cartea, Adriana Babeti nu ezita sa foloseasca intreaga recuzita a seductiei: titluri jucause si inventive, o organizare a expunerii cand dupa tipare deja cunoscute (ale biografiei sau ale unui dictionar de autori, ale excursului de istorie literara sau ale portretului literar), cand transgresandu-le prin ludice replici (o hit parade, de pilda, in loc de un catalog al principalilor dandy cunoscuti) prin lungi divagatii, prin paranteze erudite, prin scrupuloasa parada a referintelor.
Brodand ingenios in jurul subiectului principal si iesind din limitele lui, autoarea scrie pagini de literatura pura, prada a propriei puteri de seductie, hranindu-se din chiar materia imaginatiei sale, lasandu-se furata de text si de creatie. As indrazni sa spun ca avem de a face cu un alt fel de Pseudo-kineghetikos, pe care o consideram mai ales ca opera literara, eseu in care, cum s-a spus, Odobescu “bate campii cu gratie” fara a inceta sa haituiasca “vanatul” si fara a ezita sa il sacrifice pentru a ne oferi un veritabil festin.
Un marginal elitist
Nu as dori sa se creada insa ca autoarea face doar literatura in marginea subiectului sau. Am vrut doar sa subliniez ca ea nu ezita sa faca din imaginatie pe de o parte un instrument de autoseductie, menit sa faca mai atragator mai intai pentru sine obiectul de studiu in cauza - parca pentru a-l anima si a se imbarbata -, dar, pe de alta parte, transforma imaginatia si intr-o strategie de captare a celui care citeste si care - e posibil - sa nu simta dintru inceput atractie pentru subiectul in cauza intr-o lume ce are, vai, atatea teme mai importante de reflectie si cunoastere. Chiar daca va porni la lectura cartii cu aceasta prejudecata, cel care se va incumeta sa o faca totusi va simti cum, rand pe rand, motivele de rezistenta vor cadea si se va lasa convins ca merita sa parcurga cele 240 de pagini de analiza si aproape inca pe atatea ale unei dandylogii, o antologie care ii include pe George Brummell, Barbey d’Aurevilly, Honoré de Balzac, Théophile Gautier, Thomas Cralyle, Charles Baudelaire, Oscar Wilde, Marcel Proust , Albert Camus. Toti acestia cu texte esentiale pentru a da contur raspunsului la intrebarea “ce este un dandy?” Nu lipsesc nici voci de pe teren romanesc (Mircea Mihaies, Ovidiu Cotrus, Ion Vartic) dintre cele care au dat atentie subiectului.
Elogiati (Mateiu I. Caragiale) sau repudiati (Eminescu), dandy-i nu lipsesc nici din istoria literara romaneasca (capitolul Ai nostri tineri…), inca din timpurile primei modernitati romanesti, ce sta deopotriva sub semnul unui gust pentru exotic de sursa orientala si al unui mimetism occidental de nuanta pariziana sau londoneza.
Spatiul de afirmare predilect al dandysmului e, mai ales, in interbelicul romanesc, la fel ca aiurea, lumea mondena. Ea creeaza fundalul pe care teatralitatea unui dandy poate fi mai bine pusa in valoare, poate capata mai mult relief. Pentru a afirma marginalitatea sa elevata, un dandy are nevoie de o scena care sa il puna in valoare. Privirii speculare i se asociaza privirea din afara, ce da un contur mai exact personalitatii sale. Imitat din iubire sau respins din frica de alteritate - la care poate fi redus de privirile mai severe -, un dandy trebuie sa inventeze noi cai pentru a se sustrage unei mortificante identificari sau multiplicarii prin imitatie.
Respectand cu rigurozitate un ritual care il consacra, cum se poate vedea din tratatele ce ii sunt destinate, un dandy nu va fi niciodata prin aceasta un conformist, pentru ca va cultiva cu obstinatie exceptia sa. Mai mult, va face totul sa atraga privirea asupra acesteia si sa afirme spiritul de casta al celor putini (la inceput) ce o slujesc, dar nu va fi nicicand prin asta un erou. Pentru simplul motiv ca Eroul e intotdeauna o incarnare a valorilor impartasite si are nevoie pentru a exista de consens adulativ, pe cand un dandy poate fi in egala masura admirat sau hulit, privit cu rezerva sau detestat, uneori invidiat in secret, altadata repudiat. Daca exista in ce il priveste un consens, acesta e unul al celor putini.
De nobil, la ale carui pretentii de excelenta aspira, il desparte lipsa unei genealogii intemeietoare, in locul careia pune un rafinament cultivat mai mult in latura estetica, decat unul innascut. De burghez il apropie, ce-i drept, gustul pentru simulacru si punerea in scena a unei retorici gestuale si vestimentare menite sa puna existenta sub semnul unei anumite teatralitati, dar il desparte radical refuzul conformismului de masa, al caderii in banal, al modelarii dupa ceilalti.
De la o istorie a dandysmului la una a modernitatii
Cum se poate vedea, printre scriitorii catalogati sau antologati in aceasta istorie a dandysmului sunt nume de seama ale modernitatii si nu e o pura intamplare faptul ca tema aleasa de autoare o obliga la fiecare pas sa se raporteze la poetica si estetica modernitatii. Ca si aceasta, dandysmul a irupt in scena sub semnul bulversant al Luminilor.
Dorinta de afirmare a noului, cea de contestare a orice tinde sa devina traditie, se afla, am putea spune, in chiar inima din care pulseaza elanul creator al modernitatii si problematica dandysmului o intersecteaza inevitabil atunci cand vorbim de nevoia de provocare, de cultivarea gustului pentru artificial si a unui anume estetism (cum face Baudelaire in Pictorul vietii moderne) de punerea in criza a identitatii, de negativitatea provocatoare si producatoare (avangardele).
Mai mult decat atat, dandysmul, ca fenomen si ca prezenta, pare a fi o cale privilegiata de a face o incursiune in epoca moderna, focalizand-o dinspre margini, dinspre ceea ce pare secundar, insignifiant, fara pondere numerica suficienta pentru a fi luat in seama, dar posedand in schimb puterea de a cataliza diferentele si de a face vizibile rupturile modernitatii. Subiectul pe care si l-a propus Adriana Babeti pare astfel perfect adaptat pentru a face din el o cale de intrare spre o problematica ce depaseste cu mult limita ce il circumscrie. Trasand-o cu finete si imaginand tot felul de conexiuni si configuratii in interiorul si in afara acesteia, autoarea ajunge sa parcurga intreg arsenalul ce ii sta la dispozitie, cu atat mai eficient cu cat eruditia sa se conjuga de minune cu capacitatea de a imagina mereu noi planuri de atac. Astfel incat, vasta operatiune de ordonare pe care ne-o propune, in lumea destul de complicata si versatila a dandysmului, echivaleaza nu numai cu o reusita actiune de reprezentare, ci si cu una de demontare a imaginii modernitatii literare si artistice. Bibliografia autorilor luati in considerare, de la Balzac la Baudelaire, de la Eugene Sue la Oscar Wilde, de la Huysmans la Proust, se imbogateste si ea cu o lucrare importanta.
Ar mai fi de spus cate ceva si despre contributia acestei lucrari la o explorare a misterelor identitatii masculine. Mister s-a spus in legatura mai ales cu femeia, dar iata-l aici asociat cu barbatul, asa cum nu tocmai obisnuit e de a asocia masculinitatii fragilitatea, inconsistenta, versatilul sau chiar efeminarea. Un delicat capitol pe care autoarea, pentru a raspunde provocarii, il ataca in chip de amazoana, asa cum ii place mai ales sa fie, antrenandu-se pentru o noua carte si opunand decorativului dandy razboinicia unei Penthesilee.
*Adriana Babeti, Dandysmul. O istorie,
