Pe aceeași temă
De ce a cazut Mourinho? Ce l-a scarbit si gonit pe Hagi? Doua personaje complet divergente: un perfectionist princiar si un fost astru, in cautare de orbita. Doua formatii desavarsit contrare. Mourinho, studiosul precoce, indopat cu ambitie si meditatii tactice de un tata nerealizat in fotbal, dar foarte ajuns in clasa de mijloc. Hagi, un sac de talent indarjit, gasit prin praful armanesc al Dobrogei. Doua soiuri de fotbal fara punte de legatura si o intrebare. Acelasi raspuns: si Hagi, si Mourinho au fost imbranciti de o copita batuta in diamante, la capatul careia troneaza un craniu patrat, din lemnul cel mai putred. Abramovici si Becali, cei doi purtatori de copita nestemata, nu pot fi descrisi cum se cuvine in termenii caricaturii. N-ar fi de ajuns. In fond, ce s-ar mai putea spune despre doi parveniti, dupa aproape doua sute de ani de portret literar si satira morala? Figura respingatoare de pe frontispiciul parvenitismului e mereu aceeasi: un nechemat agresiv, catapultat de o epoca mai mult decat complice, imita fara jena si punctuatie gesturile si valorile lumii bune. Abramovici cumpara frenetic yachturi si se scobeste cu ele intre dinti. Becali isi face Palat aurit si il umple cu palavre de carciuma. Nimic nou. Am mai vazut portretul dezacordului hilar, in nenumarate editii istorice. Insa in spatele acestei galerii lucreaza un fulger mental care poate arde, pana la scrum, buna asezare a locurilor si lucrurilor pe care le loveste. Gandirea parvenitului violeaza, dar convinge, e ridicola, dar atrage, starneste indignare, dar face scoala. Intotdeauna, si mai ales acum, in prezenta unei escadrile infernale de parveniti estici, mecansimele sunt mai interesante decat figurile. Care e, deci, secretul gandirii parvenite si cum a lucrat ea in cazul conex Abramovici-Becali?
Hagi, Mourinho si alte obiecte
Nimic misterios in acest fel de a gandi. Secretul tine, pur si simplu, de violenta, de violenta pura pe care o dezlantuie numai si numai epocile de anomie. Daca e prea greu pentru oameni ca Becali sau Abramovici, plus translatorii lor, atunci se poate spune si altfel: s-a suit scroafa-n copac, unde trebuie precizat ca numitul copac a fost taiat, in prealabil. Asta inseamna, mai departe, competitie trucata. Noii parveniti au ajuns in varf numai dupa ce regulile de competitie si egalitatea de sansa au fost starpite. Altfel, ar fi imposibil de inteles de ce isi fac aparitia aceste exemplare primitive exact in epocile de mare ipocrizie legala, cand normele sunt stabilite de cei ce sunt hotarati sa le incalce, iar justitia e administrata de primii ei inamici. Si Abramovici, si Becali s-au ridicat fulgerator in epoci foarte neatente la merit si foarte grijulii cu fiii lor infractori. Evident, cheia istoriei se afla in mana celor ce au scris-o stramb si nimeni nu va putea face, mult timp, dovada ispravilor miraculoase care au pus titeiul rus in buzunarul lui Abramovici si mosii imobiliare in slitul lui Becali. Dar efectul acestor orori neanchetabile trece mult de cota financiara. Odata pomul taiat, scroafa urca in pas usor. Ajunsa in varf, purcica apoteotica e lovita de o pretentie masiva: vrea sa gandeasca. Mai mult: animalul citat e convins ca inaltimea pe care a cucerit-o fulgerator certifica geniul. Pe puntea yachtului sau in mijlocul palatului, scroafa conchide ca gandeste unic si trebuie sa treaca, neintarziat, la pedagogie. Sa-i lumineze si pe altii. Pe cei ce se numesc, plin de ifos, specialisti: arhitectul care iti constuieste palatul, croitorul care te imbraca si, mai ales, antrenorul care iti pregateste echipa. Caci si Mourinho, si Hagi ar fi trebuit sa stie: au fost cumparati, nu angajati. Abramovici si Becali au decis, demult, din clipa inaltarii lor fara lupta, ca stiu tot. Iar cine stie tot nu mai cumpara intelepciune, ci obiecte inanimate: tablouri, barci, mobila, Hagi, Mourinho. Singura calitate oarecum suplimentara a obiectelor Hagi si Mourinho e ca pot primi ordine si, din acest punct de vedere, ei au libertatea totala de a pune in aplicare revelatiile lui Becali si Abramovici. Antrenori la Chelsea, respectiv Steaua, Mourinho si Hagi au o singura obligatie: sa castige tot ce misca. Si un mare atu: nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa asculte. Sevcenko si Ballak au fost adusi la Chelsea peste capul lui Mourinho, pentru ca Mourinho nu se pricepe. Amandoi trebuie sa joace, din primul minut. Radoi si Lovin nu pot fi schimbati. Formula de echipa pentru meciul de la Praga e stabilita de Becali, nu de Hagi. Ai auzit, ba? Doar eu te platesc!
Realitatea la sol
Hagi si Mourinho au plecat. A ramas, in schimb, un fel brutal de a gandi, si el se raspandeste ca focul. In România, unde modelul gigelic e admirat pentru ca nu cere unei generatii ignorante si lenese carte sau efort (pana si in fotbal, stiinta apararii la fazele fixe e o chestiune complicata care se explica la tabla si se toceste pe rupte la antrenament). In Occident, unde gangsterismul incompetent al lui Abramovici nu produce iluzii, dar e stimat, pur si simplu, din cauza enormului deplasament monetar. O singura corectie poate opri aberatia, desi ea nu va readuce scroafa la sol: realitatea. Chelsea a gasit-o la Manchester (0-2). Steaua, mai peste tot: la Urziceni, Praga, Arad. Urmeaza Londra.
