Pe aceeași temă
Este cel mai amplu eveniment bio-/bibliografic din moștenirea Capitalei Culturale Europene, într-un proiect al Asociației Culturale Contrasens. „Nu e atât despre mine, cât despre România trăită în 40 de ani”, spune artistul.
Timp de două luni, până în 26 octombrie, Perjovschi va redesena pe zidurile înalte ale fostului depou România sa, cea pe care a inscripționat-o de-a lungul anilor cu desene provocatoare, cu mesaje radicale, cea pe care și-a tatuat-o sieși pe braț ca emblemă într-un experiment reversibil. Un atelier deschis care începe cu grafica realizată în studenție, la Iași, în 1985.
Nu este tocmai muzeu după definiție, ci un fost depou, o instalație în sine, așa cum îl privește artistul, un argument în plus pentru a expune aici.
Perjovschi este singurul artist român care își poate reface oricând opera. Este paradoxul artei sale care cochetează cu efemerul, dar se regenerează la nesfârșit.
Un nomad genial
L-am întâlnit în multe împrejurări pe Dan Perjovschi, tot timpul urcat pe o schelă, fie la un teatru unde a tapetat peretele cu ziare pe care le-a resemnificat într-o instalație, fie într-un spațiu privat, unde a imaginat un zid pe tema dureroasă Odesa și războiul din Ucraina sau în depoul unde se pregătea tramvaiul Proclamației de la Timișoara.
„Nu trebuie să merg la sală, asta e sala mea”, explică hâtru, mereu în formă, Perjo, cum îi spun prietenii. Pe oriunde în lume unde arta contează și are o valoare social-politică, a trecut și Dan Perjovschi. Nu singur, ci în cuplul de admirabilă rezistență artistică și umană cu Lia Perjovschi. „Practica lor este un model contemporan al artei angajate social, care susține educația publică, generarea de cunoaștere și reînnoirea culturii”, scria despre ei Kristine Stiles, profesor de arte plastice la Duke University, SUA.
I-am regăsit în colecția Ludwig Museum din Budapesta, am văzut și fotografiat lucrarea lui Perjovschi din foaierul House of European History din Bruxelles, i-am regăsit pe cei doi artiști într-un fabulos album retrospectiv realizat de Nasher Museum of Art, Duke University în 2007.
Mereu pe drum, globe-trotter neobosit, Dan Perjovschi este artistul internațional pe care marile instituții ale artei îl caută: Museum of Modern Art (New York), Art Institute of Chicago, Hamburger Kunsthalle (Hamburg), MOT Museum of Contemporary Art (Tokyo), Museum of Contemporary Art Kiasma (Helsinki), Bienala de la Veneția (edițiile 48 și 52), Hamburger Bahnhof (Berlin), dar și în proiecte din China, Mexic, Istanbul, Luxemburg, Paris sau, cum singur mărturisește, de la New York la Reșița, de la Londra la Slănic. De aceea, rucsacul cenușiu al lui Perjo merită să devină piesă de muzeu.
E mult de văzut, de citit, de scotocit, de studiat în retrospectiva organizată de trei curatori, fiindcă sunt patru expoziții în una. Este retrospectiva live care aparține artistului, apoi un spațiu de documente pentru profilul activistului civic (curator Mihaela Tilincă). Pentru Perjovschi-civicul, care i-a învățat să deseneze pe copiii din groapa de la Pata Rât, am găsit expusă o deviză: „În loc să-mi văd de viață, îmi văd de voi. Bine văd”. Apoi o încăpere dedicată publicațiilor numeroase legate de numele lui Dan Perjovschi (curator Monica Dănilă), un spațiu al producției de performance (curator Magda Radu), cu o istorie specială în Timișoara, unde s-au organizat ediții ale Festivalului Zona. O arhivă consistentă care, pusă la dispoziție de Asociația Contrasens, va putea fi studiată. Artist Talk cu mai mulți interlocutori, tururi ghidate din perspective diverse, medieri culturale însoțesc retrospectiva.
„Observ că este o caracteristică a Timișoarei preocuparea pentru o componentă educativă, n-am văzut-o altundeva”, punctează Perjovschi la întâlnirea cu presa. „Noi asociem toate proiectele noastre cu educația, ni se pare esențial”, completează Dana Sarmeș, șefa asociației și dirijorul întregului proiect.
Galeria mea de 16 pagini
Pe fațada sediului GDS și al Revistei 22 au apărut un banner mare, cu inscripția „Pensii speciale? Referendum!”, și unul mai mic, marca Perjovschi: „Spune-mi ce pensie ai să-ți spun cine ești!”.
Retrospectiva de la Timișoara rezervă un spațiu privilegiat Revistei 22, „galeria mea de 16 pagini”, cum a definit-o Perjo. Pe o masă de câțiva metri sunt 35 de colecții, 35 de ani de existență a primului săptămânal independent din România. „Poate ultimul”, le-a spus artistul celor peste 400 de vizitatori în ziua deschiderii.
„După Revoluție, arta nu a făcut față libertății. În schimb, presa, eliberată de cenzură, a explodat. Atunci desenele mele s-au schimbat radical”, este declarația de loialitate a artistului-jurnalist, prezent în fiecare număr al revistei. L-au stimulat știrile, bârfele, bancurile, evenimentele locale sau globale, a luat parte la tot ce se întâmplă cu un răspuns din câteva linii sau cuvinte. „Fiecare literă e muncită”, ține să accentueze, în timp ce vedem expuse sute de cartoline create în timp.
Respingând din primul moment arta oficială, arta instituționalizată, a practicat arta experimentală, arta rebelă, arta cu semnificație socială și politică, potrivindu-se de minune cu politica Revistei 22. Nu o dată, a vândut lucrări, să ajute revista.
Pe una dintre „drezinele” imaginate de curatori și de artist, se regăsește povestea puțin știută a primei confruntări a tânărului Dan Perjovschi cu împletitura de interdicții, spaime, lașități și compromisuri ale regimului Ceaușescu: elevul a fost eliminat din liceu pentru că portretul dictatorului din manual avea desenate mustăți. A fost reprimit și suspendat două săptămâni ca să nu iasă scandal.
Werner Meyer scria în catalogul retrospectiv States of Mind că Dan Perjovschi are o specială „abilitate de a învăța din trecut cum să evadezi din dictatură”.
Vecină cu arhiva la vedere a Revistei 22 este o bibliotecă cu 100 de cărți de istorie, literatură, artă, sociologie, media care pot explica de ce e România altfel, cum ar spune istoricul Lucian Boia.
Și apoi se dă cu var
„Perjovschi nu crede în unicitatea, veșnicia obiectului artistic, ci în prezența, fie și efemeră, a artistului în societate”, nota criticul Călin Dan. Într-un fel, Retrospectiva Dan Perjovschi. România 1985-2025 îl contrazice, fiindcă reciclate, desenele, mesajele principale legate de libertate, patrie, artă, democrație etc. revin la fel de proaspete.
Totuși, la final, după ce se va fi lansat albumul retrospectivei, după ce se vor fi epuizat inspiratele sacoșe negre din fetru, cu o parabolă a artistului cocoșat de obligații, precum și cărțile puse la vânzare, adică după 27 octombrie, pereții deveniți între timp fundalul istoriei critice a României de tranziție vor fi văruiți și curățați de zgura anilor care au lăsat urme în fiecare dintre noi.
Rămâne o imensă arhivă de desene, fotografii, instalații, obiecte, idei, concepte de intensitate filosofică, dar exprimate lacunar, care, împreună, conturează profilul unui artist internațional. Reprodus și aici, răspunsul lui Perjovschi la prejudecata occidentalilor că artiștii est-europeni ar fi „exotici”, „I am not exotic/I am exhausted” (Nu sunt exotic, sunt epuizat), nu se aplică în cazul lui Dan Perjovschi, inepuizabil în reacții, în prezență artistică și civică.
S-a pus în mișcare din nou prin oraș tramvaiul Proclamației de la Timișoara. Între 8 și 12 martie 2025, cu câteva zile înainte de aniversarea a 35 de ani de la lansarea publică a Proclamației, un tramvai vechi vopsit în alb s-a transformat dintr-un banal vehicul de transport în vehiculul simbolic al poeticii lui Perjovschi, care a resemnificat Proclamația, conferindu-i înțelesuri parțial uitate.
Tramvaiul a devenit Spațiu de dezbatere/Nu de dezbinare, unde Avem loc toți și avem toți libertate/libertăți. Perjovschi n-a uitat că Am fost făcuți Huligani, Golani, Reziști, Sorosiști. Mersi! E o onoare! Cuvântul central LIBERTATE e explicat pentru neinițiați: Poți purta ce vrei, poți asculta ce muzică vrei, poți să mergi unde vrei, poți critica pe cine vrei.
Pe laturile bătrânului tramvai se pot citi jocuri grafice inspirate, marca Perjovschi: NO!menclatura, Punctul pe IStorie. Și, da, Punctul pe 8 sau Proclamația de la Timișoara primul program democratic din România, împreună cu iluziile pierdute atunci: Ce șansă am ratat/ Oare ne-am învățat minte?/ Oare cine (ne) minte? Totuși rămânem ÎmprEUnă – este mesajul optimist și încurajator al artistului în vremuri tulburi, purtat pe șine din nou prin orașul Proclamației.
