Pe aceeași temă
Spectacolul de teatru documentar "Double Bind" de Kincses Reka și Alina Nelega, al Teatrului Național din Târgu Mureș, are în distribuție 11 actori români și maghiari și tratează documentar relația dintre minoritate și majoritate în Târgu Mureș. Acesta va deschide Festivalul Astra Film (AFF) luni, 5 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Thalia,fiind o premieră a acestui eveniment, deschis întotdeauna cu un film.
Spectacolul de teatru este realizat cu tehnicile specifice filmului documentar este unul în care butaforia și ficțiunea lipsesc cu desăvârșire făcând loc realității care performează cu forța unui bisturiu în mentalul tuturor celor prezenți.
"De-a lungul celor 22 de ani de existență, AFF a devenit un festival mondial de referință unde anual, timp de șapte zile, doar prin vizionarea filmelor din selecție publicul se poate conecta la realități din toată lumea. Programul festivalului din acest an gravitează în jurul preocupării constante a documentariștilor și nu numai: realitatea și modalitățile de a o transpune în filmul documentar, dar și în cel de ficțiune, teatru și desen. În acest sens, prin intermediul filmelor din competiție și din programele tematice, masterclass-urilor și sesiunilor de discuție, se deschid 350 de ferestre către lume și oameni pentru a explora realitatea care ne înconjoară", se arată în comunicatul de presă.
Ca în fiecare an, filmele din cele patru secțiuni competiționale vor fi evaluate de un juriu de prestigiu format din regizori și experți în domeniu: John Appel, regizor, trainer și membru al juriului la festivaluri ca IDFA, Karlovy Vary și Visions du REEL; Manuela Cernat, critic de film; Geza Csakvari, critic de film și director artistic Cinefest; Roberto Cueto, programator la Festivalul San Sebastian și Documenta Madrid; Christine Dollhofer, director fondator al festivalului de film Crossing Europe din Linz; Thierry Garrel, fost director al departamentului de film documentar la ARTE Franța; Cíntia Gil, director Doclisboa; Virgiliu Mărgineanu, directorul festivalului de film documentar Cronograf din Chișinău; Vintilă Mihăilescu, profesor de antropologie și directorul Departamentului de Sociologie de la SNSPA; Cristi Puiu, regizor român; Tania Rakhmanova, regizoare distinsă cu premiul Emmy; Rene Wolf, director de achiziții și programe la EYE Film Institute din Amsterdam.
Astra Film Sibiu va găzdui o serie de programe speciale: Neorealism și New Realism, o colecție de nouă filme clasice de referință care reflectă modul în care regizori de geniu precum Luchino Visconti, Vittorio De Sica, Teresa Villaverde sau Ritwik Ghatak au încercat să transpună realitatea în filmul de ficțiune. Din culise, prezintă making-of-ul unuia dintre cele mai premiate filme românești — Moartea domnului Lăzărescu, urmat de o discuție la care vor participa Cristi Puiu, Andreea Păduraru și Oana Giurgiu. Sub standardul de înălțime se focusează pe câteva aspecte mai puțin cunoscute din comunitatea piticilor: cum se adaptează la infrastructura societății de azi, exploatarea lor în spectacole de teatru și de circ în China și povestea a șapte frați pitici din Maramureș care au ajuns cobai în regimul nazist pentru experimentele doctorului Mengele.
"Programul AFF 2015 include și discuții panel: Politica comunicării: desenul, artistul Dan Perjovschi va vorbi despre rolul caricaturii în comunicarea politică. Viața în comunism încearcă să răspundă la două întrebări: Cum se trăia cu adevărat în regimul ceaușist? — vor fi expuse documente vizuale semnate de Slavomir Popovici și Ioan Agapi și comentate de fiicele lor — și cum a luat sfârșit regimul comunist? — va fi proiectat filmului 1989 urmat de o discuție cu Judith Urban, Consul al Republicii Federale Germane la Sibiu, martor direct al evenimentelor redate de film", se mai arată în comunicatul organizatorilor.
O noutate a ediției din 2015 este că seară de seară, trupe renumite vor susține concerte care vor întregi atmosfera de sărbătoare din săptămâna 5 — 11 octombrie. Roots Revival, Blue Nipple Boy, Surorile Oșoianu, Tiptil, Taraful din Clejani, Fanfara Transilvania, HolddalaNap, Fanfara 10 Prăjini, Trei Parale, Peste Pădure au pregătit spectacole live pentru toate gusturile, mozaicul de genuri muzicale potrivindu-se perfect cu diversitatea programului AFF.