Pe aceeași temă
Editura Humanitas organizează prima prezentare în România a romanului Sentimentul primar al nevinovăţiei al Danei Grigorcea, scriitoare elveţiană, deţinătoare a Premiului 3sat acordat în cadrul concursului de literatură Ingeborg Bachmann 2015 şi nominalizată pentru Schweizer Literaturpreis.
Între 22 şi 25 noiembrie, cititorii din Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Cluj vor avea ocazia să participe la întâlnirile cu Dana Grigorcea - lansări de carte, sesiuni de autografe şi lecturi publice - organizate cu prilejul publicării în limba română a romanului la Editura Humanitas, în traducerea semnată de Nora Iuga şi Radu-Mihai Alexe.
Dana Grigorcea s-a născut pe 11 noiembrie 1979 la Bucureşti. În 1999 a debutat cu proză scurtă în România literară. A studiat germană şi neerlandeză la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti, iar ulterior a studiat regie de teatru şi film la Universitatea din Bruxelles şi a urmat un masterat în jurnalism la Universitatea Danubiană din Krems. A lucrat la televiziunea ARTE din Strasbourg şi la postul de radio Deutsche Welle din Bonn. Din 2007 trăieşte la Zürich, unde a predat limbajul filmului la Facultatea de Film din cadrul şcolii de Artă de la Zürich şi a colaborat la emisiunea de literatură a radioului naţional elveţian DRS. În prezent organizează la Zürich un salon literar şi ţine împreună cu soţul ei, scriitorul Perikles Monioudis, un blog de literatură (www.neue-telegramme.ch). Dana Grigorcea şi-a făcut debutul literar în limba germană în 2011, cu romanul Baba Rada. Das Leben ist vergänglich wie die Kopfhaare (Baba Rada. Totu-n viaţă-i trecător ca şi firele de păr), pentru care a primit permiul elveţian de carte Literaturperle, precum şi menţiuni onorifice de la oraşul şi de la cantonul Zürich. Cel de-al doilea roman al sau, Das primäre Gefühl der Schuldlosigkeit (Sentimentul primar al nevinovăţiei), a primit în 2015 Premiul 3sat în cadrul concursului de literatură Ingeborg Bachmann de la Klagenfurt, Austria, şi a fost nominalizat pentru premiul elveţian de carte Schweizer Literaturpreis. Ediţiei româneşti i se vor alătură curând traduceri în engleză, olandeză şi bulgară. În 2016 i-a apărut cartea pentru copii Mond-aus! (Stingeţi luna!)
Bucureştiul anilor 2000. Victoria, revenită de curând de la Zürich, este martoră unui jaf la banca la care lucrează. Deodată tânăra se pomeneşte în concediu şi are timp berechet să se plimbe cu Aston Martinul alături de iubitul ei sau să bată străzile oraşului de una singură. Pe măsură ce reîntâlneşte vechi cunoştinţe, mintea îi e invadată de trăirile copilăriei, de vremurile când descoperea, împreună cu partenerii de joacă, lumea în liniştitul cartier Cotroceni. Într-un du-te vino caleidoscopic între trecut şi prezent, oameni, stări, întâmplări se îmbină cu imaginile schimbătoare ale oraşului. Un roman despre Bucureştiul de ieri şi de azi, despre ultimii ani ai comunismului şi timpurile haotice ale noului capitalism, despre miracolele copilăriei şi căutarea de sine.
„În această carte regăsim toate elementele din care-i croită literatură bună: umor, comedie, tragedie, poezie, melancolie, suferinţă, iubire.” (Neue Zürcher Zeitung)
Programul evenimentelor
Marţi, 22 noiembrie, ora 19, Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti
Participă: Dana Grigorcea, Nora Iuga, Radu-Mihai Alexe, Luminiţa Corneanu
Miercuri, 23 noiembrie, ora 18.30, Librăria Humanitas din Braşov
Participă: Dana Grigorcea şi Mihail Vakulovski
Joi, 24 noiembrie, ora 18.30, Librăria Esotera din Timişoara
Participă: Dana Grigorcea şi Robert Şerban
Vineri, 25 noiembrie, ora 18, Librăria Humanitas din Cluj
Participă: Dana Grigorcea, Ioana Bot şi Florin Bican
Partener: Swiss Arts Council Pro Helvetia