De la ”societatea deschisă” la ”societatea civilă”

Cititi scrisoarea deschisa:

"De la „societatea deschisă“ la „societatea civilă“

Scrisoare deschisă domnului Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii

Domnule Ministru,

Îmi asum riscul de a face notă disonantă în corul aprobativ care înconjoară pres­ta­ția dumneavoastră publică, din două mo­tive de ordin principial. În­tâi, pentru că apare în ac­tul dumneavoastră de gu­vernare o inconsistență de ordin filosofic ce privește întreaga societate și, apoi, pentru că exercițiul critic ce urmează va fi, în­drăz­nesc să cred, un test al vâr­stei democrației pe care o construim: rămâne să ve­dem dacă această candoare a unui manager aflat în relație de de­pen­dență administrativă față de dumnea­voas­tră va atrage repercusiuni – sau nu – până la sfârșitul mandatelor încredințate nouă.

Voi folosi în cele ce urmează un exemplu extras din experiența mea instituțională recentă, pen­tru a da consistență unor ob­servații de ordin mai general. Es­te vorba despre procedura de evaluare la care, conform contractului încheiat cu Ministerul Culturii, trebuie să mă supun anual ca director general al Muzeului Na­țional de Artă Contemporană (MNAC). Pen­tru cei neavizați, vreau să specific fap­tul că nota obținută la această evaluare îmi permite continuarea activității până la sfârșitul contractului. Deci nu rezultatul va fi subiectul aici, deși el nu reflectă nici pe departe rezultatele exercițiului mana­ge­rial al anului 2015 la MNAC, ci metoda eva­luării și implicațiile ei pe plan mai larg.

Conform legislației în vigoare, comisia de evaluare se constituie prin ordinul mi­nis­trului și are în componență persoane cu specializare expresă în domeniul supus eva­luării, în acest caz definit prin Legea mu­zeelor și colecțiilor publice nr. 311/2003. Domnia voastră ați numit în comisie pe: d-na Raluca Voinea, d-l Vlad Morariu, d-l Mihai Mihalcea. Nume respectate în co­munitatea artistică, pentru competențele lor specifice în curatoriat, teorie și edu­ca­ție; respectiv, coregrafie, dans și per­for­manță. Inadecvarea acestor persoane pen­tru poziția de evaluatori ai mana­ge­men­tu­lui MNAC este însă o altă chestiune. Să luăm pe rând și să analizăm.

D-na Raluca Voinea este afiliată unei fun­dații private finanțată de către grupul ERSTE, care activează în București sub nu­mele tranzit.ro. Deși informațiile pe site-ul entității nu sunt transparente, se poate constata din numărul și tipologia eve­ni­mentelor organizate că d-na Voinea are un singur angajat și operează cu un buget mo­dest. D-l Vlad Morariu are o bursă de cer­cetare postdoctorală la Universitatea Lough­borough; nu i se cunoaște altă afi­lie­re instituțională. Reprezentantul Minis­te­rului Culturii în comisie, d-l Mihai Mi­halcea, a fost director al Centrului Na­țio­nal al Dansului până în 2011, deci are ex­periență în administrație, dar dintr-un do­meniu complet diferit de specificul ins­ti­tuției evaluate, la o scară mult mai mo­destă și dintr-o perioadă cu legislație di­ferită, lucru care a fost de altfel vizibil din prestația domniei sale în timpul in­ter­viu­lui de evaluare.

Rezultă că membrii comisiei nu au deținut poziții de niciun fel în instituții muzeale de nivel național, din România sau din străi­nătate; nu au absolvit studii de ma­nagement al instituțiilor de cultură; nu au absolvit stu­dii de legislație care să ateste cunoașterea cadrului operațional al instituțiilor de cultură din România; nu au activat în domeniul cercetării, valorificării, con­servării și restaurării pa­tri­moniului cultural mobil; nu au activat în niciun fel în domeniul dezvoltării ști­inței muzeelor; nu au avut, la data în­trunirii comisiei de evaluare, o poziție de com­petență profesională și/sau admi­nis­trativă comparabilă sau superioară celei a persoanei evaluate.

D-na Voinea, respectiv d-nii Morariu și Mi­halcea, a căror bună-credință nu vreau să o pun la îndoială, nu au pregătirea, teo­retică sau bazată pe experiență directă, pen­tru judecarea complexității organi­za­ționale și problematice a unui muzeu na­țional, funcționând în cadrul complicat al legislației instituțiilor bugetare din Ro­mâ­nia, având de gestionat un patrimoniu im­portant, dar grevat de probleme, un mu­zeu cu trei sedii și peste 60 de angajați. Această inadecvare apare dureros de co­mic în recomandările pe care, obligați de legislație, membrii comisiei au fost nevoiți să le facă. Ele se împart în câteva cate­go­rii: a) sibilinice și lipsite de substanță („re­comandăm... articularea unor măsuri coe­rente care să acționeze pe termen lung...“), menite să acopere lipsa unei lec­turi atente a celor 60 de pagini ale ra­por­tului redactat ca parte a evaluării; b) doc­trinare, care confundă evaluarea cu o dez­batere polemică pe Facebook (având „în centrul atenției managementul unei ins­tituții publice, și nu al unei corporații, recomandăm Direcției MNAC să nu in­ter­nalizeze filosofia specifică neoli­be­ra­lis­mului...“); c) fals strategice, care con­fundă analiza implementării unui proiect ma­nagerial (adoptat de Ministerul Cul­tu­rii printr-un ordin de ministru, pe baza unui concurs) cu o platformă de ex­pu­ne­re a aspirațiilor, ideilor și dezideratelor per­sonale ale membrilor comisiei de eva­luare (preluarea de către MNAC a rolului CNCSIS (!)); d) de corectitudine politică aplicată aiurea (recomandarea corectării balanței de gen într-o instituție unde pon­derea feminină este de 75% în conducerea operativă și de 100% în managementul in­termediar); e) mimetice, care preiau stra­tegii formulate în raport și le deghizează în „recomadări ale comisiei“. Etc.

Un element de coeziune al co­misiei numite de dvs. este apar­tenența la același sistem de con­vingeri de stânga, promovate prin Fundația ERSTE. D-na Voi­nea nu este doar tributară financiar aces­tei fundații, dânsa este și un critic cons­tant al MNAC de pe poziția instituțiilor mici care au o relație de scepticism cu ce­le mari. D-l Morariu înțeleg că și-a câș­ti­gat tresele ca promotor al criticii insti­tu­ționale, onorabil. D-l Mihalcea, de care mă leagă o istorie de colaborare, a fost spri­jinit de aceeași entitate ERSTE în pro­iectele sale, interesante. Problema nu este biografia și opiniile acestor persoane, ci faptul că ele au fost reunite în comisia de evaluare a unei instituții pe care nu au ex­periența profesională să o analizeze și nici empatia culturală să o înțeleagă. Se naște deci întrebarea: este justificabilă strategia de a conferi putere de judecată asupra unei instituții în plină reformă unor per­soane atât de apropiate între ele ca in­te­rese și orientare și atât de subiectiv po­ziționate față de subiectul judecății lor?

Alt element de coeziune al comisiei îl cons­tituie apartenența membrilor săi la ceea ce este definit cu termenul de „sector cul­tural independent“. Acest concept are pri­mejdiile lui, venite din limitare semiotică: nimeni nu e independent într-o lume interdependentă economic, social, politic etc. Definirea acestui motor important al dezvoltării sociale și culturale din Ro­mâ­nia ca „independent“ este o limitare ten­dențioasă, care nu servește nimănui – nici sectorului cu pricina, nici celor care îl folosesc drept armă ideologică.

Pentru că despre ideologizarea actului ad­ministrativ este vorba aici. În intervalul de așteptare creat de erodarea prestigiului și eficienței instituțiilor de cultură ale sta­tului a fost introdus acum sectorul in­de­pendent (folosesc acest termen cu toată re­zerva) ca un panaceu al reformei. Acest tip de experiment, după știința mea unic la nivelul practicii europene, confundă cau­za cu efectul. Dacă scopul este reforma instituțiilor de cultură, cred că ministerul pe care îl conduceți ar trebui să își asume sarcina, dificilă, desigur, de a sprijini le­gislativ, logistic și financiar reforma din in­terior, dialogând cu instituțiile din sub­ordine, și nu organizând consultări pu­blice unde ele devin țapul ispășitor pentru malfuncțiile unui sistem care a ignorat și instituțiile culturale, și scena inde­pen­den­tă cu aceeași lejeritate.

Domnule ministru, îngrijorările și nedumeririle de mai sus v-au fost împărtășite și de trei din­tre membrii Consiliului Știin­țific al MNAC. Sunt per­so­na­lități de marcă ale vieții artistice in­ter­na­ționale: d-l Ami Barak, un vechi spri­ji­ni­tor al culturii vizuale din România; d-l En­rico Lunghi, director al MUDAM, pe îl știți bine din perioada dvs. ca ambasador la Luxemburg; d-l Andrei Siclodi, un re­putat curator și activist cultural care a lu­crat și lucrează în prezent cu d-l Morariu și cu d-na Voinea – toți v-au împărtășit nedumerirea față de inadecvarea acestei comisii și față de modul superficial în care s-a pronunțat, inclusiv asupra prestației Consiliului Științific însuși. La rândul meu, v-am atras atenția pe cale ierarhică asu­pra inadecvărilor deciziei pe care ați lu­at-o și asupra felului subiectiv cum ea re­flectă activitățile MNAC. Ați ales să vă asu­mați până la capăt decizia dvs. Acest lucru mă determină să ies în public și – cu tot ris­cul administrativ pe care acest act îl implică – să îmi exprim îngrijorarea față de felul cum vă înțelegeți rolul într-un gu­vern care afirmă că își dorește reforma.

Am să închei amintindu-vă că în anii ’90, când încercam să aducem democrația în Ro­mânia, exista un concept unificator – so­cietatea deschisă. Faptul că acum dis­cu­tăm despre societatea civilă (versus cea mi­litară?) și despre sectorul independent (ver­­sus cel captiv?) dovedește că stăm rău. Atât de rău, încât un muzeu unde per­so­na­lul câștigă în medie pe lună cam du­blul in­demnizației primite de membrii co­misiei de evaluare pentru o prestație de câ­teva ore poate fi calificat cu inconștiență de că­tre aceeași comisie drept neoliberal."