Dovezle ingroparii nei lumi (cronica de carte)

În prima zi a Târgului de Carte Bookfest a fost lansat masivul volum de documente Istoria comunismului din România, editat de către istoricii Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu*. Cartea reuneşte nu mai puţin de 193 de documente, care acoperă fiecare an din intervalul 1945–1965, era dejistă din istoria comunismului românesc. Documentele au fost publicate „pentru a oferi, astfel, oricărei persoane interesate de istoria comunismului din România posibilitatea de a descoperi şi înţelege momentele cheie ale instaurării regimului totalitar în România“, a explicat la lansare istoricul Mihnea Berindei. Cu condiţia să existe persoane interesate, pentru că, oricum ai lua-o, documentele sunt tare indigeste, nu prea îţi vine să le citeşti şi este puţin probabil ca volumul de documente să aibă succes în librării.

Cu totul alta ar fi fost situaţia dacă volumul ar fi apărut în 1993, de exemplu, scos la iniţiativa domnului Ion Iliescu. Amuzantă iluzie contrafactuală care, într-o altă conjunctură şi altă societate, ar fi putut fi realizată fără probleme. Acest volum va fi continuat de un altul care va reuni documente din perioada 1965–1989 şi care, mai mult ca sigur, va fi cel puţin la fel de interesant, având în vedere faptul că o mare parte din populaţia României de azi a fost contemporană cu perioada ceauşistă.

Documentele (stenograme, rapoarte, note, adrese, statistici) au un stil concis, lapidar, dar concret în acelaşi timp. Întotdeauna comunică acţiuni, cifre, care toate concentrează zeci şi zeci de mii de destine umane.

Documentele sunt dispuse în ordine cronologică, dar descoperim mai multe teme majore care au zguduit, de altfel, societatea românească în transformarea ei într-o gubernie sovietică: multe documente tratează tematica agrară în diverse forme, de la rezistenţa din mediul rural la impunerea cotelor de producţie, până la documente redactate de diverse eşaloane ale ierarhiei de partid şi stat în care se semnalează abuzurile, recunoscând-se explicit de către autorităţi caracterul arbitrar al fenomenelor de la ţară. Un alt capitol îl reprezintă documentele care furnizează informaţii despre rezistenţa armată a bandelor de partizani.

În mod semnificativ, sistemul dezumanizează rezistenţa armată tocmai pentru a o şterge de pe suprafaţa pământului. Cei care se opuneau sau refuzau încadrarea în noua ordine nu era oameni normali, rezistenţii devenind, în terminologia oficială, doar elemente, elemente chimice care nu aveau ce căuta în tabelul noii societăţi comuniste (şi elemenetele sunt de mai multe tipuri: element descompus, element cosmopolit, îmbâcsit de morala burgheză sau element dizolvant). O altă categorie de documente sunt cele care tratează relaţiile cu ocupantul sovietic, de la stenograma discuţiei care a avut loc la Moscova în aprilie 1946 în legătură cu organizarea alegerilor, soarta unor SOVROM-uri, această diabolică formă de exploatare a economiei româneşti de către sovietici, implicarea sovieticilor în construcţia Casei Scânteii (1950) şi până la un document care exprimă nemulţumirea „consilierilor sovietici“ faţă de slaba sau deloc utilizarea sfaturilor lor înţelepte. Toate aceste tematici converg către un singur obiectiv clar, declarat, asumat de către comunişti: distrugerea vechii societăţi româneşti şi înlocuirea ei cu una de tip sovietic.

Mimetismul răzbate din aproape fiecare document în parte. În mod evident, toate aceste teme pot şi chiar au constituit subiectul unor volume separate, de sine stătătoare. Remarcabil este aparatul critic care însoţeşte documentele şi care l-a îndreptăţit pe Gabriel Liiceanu să declare, la lansarea cărţii, că munca închisă în acest volum e adevărata formă a muncii patriotice. Apariţia lui a însemnat o muncă eroică din partea editorilor şi a celor implicaţi. Destinele a sute de oameni implicaţi de o parte sau de alta a baricadei acestui adevărat război civil sunt oferite cititorului pentru o mai bună înţelegere a documentelor.

Unul dintre zecile de documente relevante pentru natura criminală a regimului îl constituie procesul-verbal al comisiei de anchetă a MAI privind violarea aşa-zisei legalităţi populare de către Vasile Ciolpan, comandantul Penitenciarului Sighet principal între anii 1950-1955. Lăsând la o parte aspectele criminale, remarcăm faptul că ordinele primite de acesta de la superiorii lui au fost verbale, iar ele îi impuneau să nu ia seama la regulament şi să ţină cât mai secrete morţile deţinuţilor.

„Pentru păstrarea secretului, îngroparea cadavrelor s-a efectuat numai noaptea şi mormintele au fost mascate ca să nu se mai poată identifica.“ Meschinăria însă abia acum urmează. „Comandantul declara că deţinuţii decedaţi în anul 1950 şi 1951 au fost îngropaţi cu sicrie, iar după această dată, îngroparea nu s-a mai făcut cu sicrie, deoarece nu mai aveau scândură. Ciudat este că după această dată, din declaraţiile date de către plut. Ruşneac Mihai, lt. Sindireşteanu şi serg. Colder Vasile, reiese că comandantul şi-a confecţionat în penitenciar şi din scândura penitenciarului o ladă, o valiză, masă şi alte lucruri mărunte."

Comunismul dejist pare mai dinamic decât cel ceauşist poate şi pentru că avea (încă) de înfruntat o opoziţie puternică, hotărâtă, atât în ţară, cât şi în străinătate. În această primă perioadă a comunismului românesc, opoziţia din ţară era mult mai activă şi numeroasă decât cea de peste hotare, tendinţă ce se va inversa în timpul comunismului ceauşist. Perioada lui Dej a pregătit terenul pentru supremaţia absolută a PCR de după 1965 şi delirul lui Nicolae Ceauşescu. Această impresie ne este oferită de faptul că regimul comunist pe care-l patrona Dej se afla în plin război civil împotriva vechii Românii şi a tot ceea ce reprezenta ea.

Documentele o probează fără tăgadă, cu atât mai mult cu cât sunt documente oficiale ale duşmanului vechii Românii, documente ale autorităţilor ilegitime comuniste şi care dovedesc că România tradiţională s-a împotrivit, în măsura posibilului, ocupantului comunist. Mare găselniţă, genială, de altfel, a lui Ceauşescu a fost naţionalizarea comunismului său, chiar dacă tendinţa a preluat-o de la Dej.

Urmărind documentele din perioada lui Dej, un alt mit ar trebui să se clatine, cel al pasivităţii poporului român în fata ciumei comuniste. Bunicii noştri nu au fost deloc pasivi, iar această realitate trebuie transmisă eventual prin sistemul educaţional (câţi elevi folosesc manualul de istorie a comunismului din România?) tinerelor generaţii. Războiul civil a făcut multe victime din toate straturile sociale şi din toate regiunile ţării (zeci de mii de oameni închişi în sistemul penitenciar, distrugerea micii burghezii de la oraşe, adevărate confruntări armate cu micile grupuri de partizani din zonele deluroase şi montane ale ţării, deportarea a mii de familii din Banatul nesigur tocmai în deşerticul Bărăgan, colectivizarea forţată din mediul rural etc.). Televiziunea B1 practică de ceva timp obiceiul de a redifuza capodoperele cinematografiei din perioada comunistă. Într-una din aceste producţii alb-negru realizată în mod clar în anii 1950 acţiunea avea loc la ţară, în plin proces de colectivizare. Propaganda nu încerca să îmbrace fenomenul în nici o formă artistică. Munca de lămurire şi sacrificiul unui tânăr activist comunist dau până la urmă roade: unul după altul, ţăranii, deveniţi brusc conştienţi de importanţa istorică a procesului, se duc şi se înscriu la colectivă! Volumul de documente atestă tocmai contrariul acestor filme mincinoase. Ţăranii s-au înscris în GAC (gospodării agricole colective) forţaţi, de multe ori revoltându-se, fugărind, bătându-i sau omorându-i pe activiştii comunişti, având de suferit ulterior sângeroase represalii din partea sistemului.

Cartea editată de cei trei istorici vine să confirme (pentru a câta oară?) acest fapt: „Comunismul nu poate să-şi îndeplinească idealurile decât distrugând baza vieţii unei ţări“. „Forţa totalitarismului vine din capacitatea sa de a crea, la început prin teroare brută, mai apoi printr-o teroare difuză, o psihologie de ostatici“ (Matei Călinescu – Un fel de jurnal: 1973–1981). Dacă epoca terorii brute este documentată suplimentar prin acest volum, nu ne rămâne decât să aşteptăm cu nerăbdare documentele terorii difuze şi megalomaniei totale. //

// Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu
//Istoria comunismului din România. Documente –
Perioada Gheorghe
Gheorghiu-Dej (1945-1965)
// Humanitas, 2009