Pe aceeași temă
Nu s-au plâns, nu și-au pierdut zâmbetul, nu au încetat să-și primească cititorii cu aceeași disponibilitate de a-i sfătui, de a le recomanda cea mai nouă carte. Oana Doboși și Raluca Selejan, pe scurt Sele, două filoloage ochelariste din Timișoara, au decis să închidă după aproape nouă ani librăria La Două Bufnițe. A fost un șoc.
Spațiul boltit din Palatul Canonicilor, cu pereții înveliți în cărți și cu bufnițele-mascote primite de la prieteni pe rafturi, cu canapele pentru stat la răsfoit și la citit, cu aroma cafelei mereu prezentă, rămâne stingher după data de 29 iunie 2025. A dispărut de o vreme și pianina albă, iar cele 215 mascote au fost scoase la vânzare pentru a acoperi deficitul. Pentru timișoreni, acesta era un loc privilegiat de întâlniri și evenimente. Pentru turiști, un reper de vizitat neapărat.
În decembrie 2016, când au deschis, Oana și Sele proiectau un parcurs optimist. „Vrem să creștem calculat și bine organizat”, spuneau „bufnițele” într-un interviu pentru Observator cultural și credeau că proiectul va dura „cel puțin atât cât trăim noi”. Piața de carte și realitatea cultural-economică a măsurat altfel.
„Vom închide demn și decent, fără datorii”
Le-am întrebat de ce nu au strigat, de ce au preferat să continue, deși minusul din încasări se mărea. Acum, când prietenii librăriei au aflat, vânzarea de carte din ultimele două săptămâni a crescut cu peste 500%. S-au dat și 500 de carduri, s-au făcut donații. „Cu acest ajutor vom închide demn și decent, fără datorii, achitându-ne față de edituri”.
„N-am vrut să fim încă unii care se plâng, am preferat formula taci și faci”, a punctat Sele. A face înseamnă și educație în atelierele cu copii, lansări de carte mereu gratuite, dezbateri, întâlniri cu scriitori străini. Nu au avut iluzii mari, fiindcă piața de carte nu e susținută de nimeni. „Știam că nu ne îmbogățim dintr-o librărie, studiile de piață cu care am pornit au confirmat, de aceea librăriile independente au dispărut pe rând: Bookcity, Librarul cu papion, Citilă”, a adăugat Oana. Chiar și Humanitas a închis în două rânduri librăriile din Timișoara.
Le-au ajutat pe ele și pe colegii lor devotați, care au stat pe salarii mici până la capăt, Livia, Alex, Giulia, Carina și Gabi, familiile proprii. Până în 2025 n-au adus bani de acasă, dar începând din februarie minusul a crescut vizibil. Nu se putea continua cu bani aduși din bugetul familiei.
Investiția de 50.000 de euro în designul și amenajarea spațiului n-a fost niciodată recuperată. Dar nu asta e problema, ci faptul că lumea nu mai citește fiindcă nu se educă îndeajuns dorința de a citi, nu se mai cumpără cărți, deci consecințele sunt previzibile.
„Mai e un aspect – ne-a dezvăluit Sele – veneau la noi potențiali cumpărători, le recomandam cărți și apoi le cumpărau de pe internet. O concurență căreia nu-i poți face față”.
Sau, atunci când au impus o mică taxă pentru atelierele dedicate copiilor, frecvența a scăzut la o treime. Sunt copii care pur și simplu nu își pot permite.
Profesia de librar: inventar, socoteli, plus cititul zilnic
Scriitorul Robert Șerban a descris pentru branduriliterare.ro un dezastru glorios din 2007 când a încercat să țină o librărie în holul Filarmonicii din Timișoara. „Oamenii nu doar că nu mai cumpărau cărți, dar nici măcar nu mai erau curioși de ele... Treceau printre ele fără măcar să le arunce o privire”. Golul lăsat de dispariția librăriei independente La Două Bufnițe Robert l-a numit livresc „Zbor deasupra unui cuib de bufnițe”.
A fi librar înseamnă, așa cum au confirmat „bufnițele”, multă muncă administrativă, note de recepție (NIR), evidențe, casa, inventar, iar esențialul, cititul, pentru a putea face recomandări, este obligatoriu. În această librărie recomandările „bufnițelor” au fost întotdeauna impecabile. Nu puteai greși mergând pe mâna lor.
A lucra cu 150 de furnizori, din care 90% edituri, cu 20.000 de produse, a organiza sute de evenimente, a face în paralel proiecte de educație cu sute de copii, rezidențe literare, campanii etc. înseamnă o încărcătură majoră, greu de dus pe termen lung.
Cu umorul caracteristic, Oana și Sele au răspuns pentru branduriliterare.ro la întrebarea Câte joburi fac librarii la Bufnițe: chelner, barman, tehnician de sunet, reparator de mobilă, paznic, baby-sitter, ghid turistic, electrician, plătitor de parcare pentru turiștii străini, contabil.
Pandemia a lovit, Capitala culturală europeană a reparat
N-au fost doar vremuri grele, ca acelea din pandemie, care a lovit puternic în afacere. Chiar și atunci au găsit metode creative, fiindcă aceasta le definește pe Oana și pe Sele – creativitatea. Au inventat lansări... la geam. Așa s-a lansat în 2020 Un drum cu ceapă, cartea lui Radu Pavel Gheo, la fereastra librăriei.
Momentul Timișoara Capitală Culturală a Europei a fost de bun augur. Atunci vânzările au crescut simțitor, sute de vizitatori le-au trecut pragul, iar participarea lor la evenimentele importante ca Bienala Art Encounters sau Festivalul de Literatură a fost răsplătită. Cea mai vândută carte din toți anii a fost albumul Brâncuși: surse românești și perspective universale, la care Oana Doboși a contribuit în coordonarea editorială.
Când nu mai sperau, au primit un ajutor de 35.000 de lei din programul IMM-urilor, care a pansat rănile financiare.
Profesionalizarea în materie nu vine de la sine. Inițiatoarele au vizitat librării celebre din lumea largă, au intrat, au întrebat, au învățat. Au văzut Libreria Mondo din Bologna, UlyssesRare Books din Dublin, Calligramme din Zürich, Central del Raval din Barcelona, London Review Bookshop din Londra, Libraries du Chat Borgne din Belfort, Libreria Antquaria Umberto Saba din Trieste ș.a.
Așa au ajuns să pună mica lor librărie independentă la nivelul Federației Europene și Internaționale a librarilor, să primească Premiul Librarul anului 2017 la Festivalul Internațional „Poezia e la Bistrița” și premiul de „Regenerare urbană” din partea Asociației Urbaniștilor din Timișoara, să fie parteneră a Institutului Francez, a FilTm, a Bienalei Art Encounters, să fie căutate de jurnaliști și să țină inclusiv un podcast.
Un prestigiu construit fără încrâncenare, cu modestie, punând preț pe fiecare om care intra în librărie, tratat ca un prieten. Nu le-am auzit niciodată folosind cuvântul „client”. „Cumpărătorul nostru ideal... este ca noi: lacom după literatură de calitate, discuții despre viața culturală, cititor de presă culturală...Și, desigur, vesel, drăguț, haios”, mărturiseau în 2018 într-un interviu.
Cumpărătorul ideal a devenit o specie rară. Dar nu e loc de depresii. Bufnițele se pregătesc acum, după închiderea librăriei, să participe în parteneriat la Ziua Timișoarei, din 1-3 august. Iar după aceea, sunt decise să facă lobby pentru o schimbare de legislație care ar pune de acord editori, scriitori, librari, pentru un preț unic al cărții, după modelul francez care protejează cartea.
Scrisoare din Tenerife
Le-am trimis din vacanță o scrisoare:
Bufnițe dragi,
De pe țărmul Oceanului Atlantic, de pe plaja cu nisip negru al vulcanului Teide, scriu probabil cea mai injustă scrisoare din viața mea. Nu voi fi la evenimentul de adio, pe care voi l-ați imaginat ca pe o sărbătoare în stradă, după memorabila tradiție lăsată de Daniel Vighi și îmi plâng de milă. Cum v-am spus și în viu grai, dispariția librăriei din viața mea este ceva de necrezut. Îmi lasă un gol pe care nu știu cum îl voi umple. Fiindcă librăria La Două Bufnițe nu era doar un magazin de cărți, ci un loc al nostru, al prietenilor voștri de toate vârstele, al tinerilor (încă îndrăgostiți de carte), al copiilor, al împătimiților de cafea bună, reper de întâlnire la orice oră. Am zăbovit cu Ionuț, nepoțelul meu, printre rafturi cu cărți superbe, pentru ca la final să negociem, fiindcă nu puteam duce acasă un întreg raft. Cum să nu îmi plâng de milă? Nu puteam găsi o definiție mai palpabilă de librărie unde să îl las pe Ionuț să se dedulcească la cărți. Unde îl voi duce? La niște magazine în care îl vor distrage de la cărți gadgeturi diverse (diverte?). Dragelor, nu v-ați plâns niciodată că o astfel de afacere te cocoșează. Ați traversat cei 9 ani cu surâsul prietenos pentru care veneam la voi. Da, cărți, prieteni și... surâs. Iar acum ne lăsați orfani. Aceste zile arată cu asupra de măsură că ați creat nu doar o librărie independentă, ci un fenomen pentru care Timișoara vă este recunoscătoare. Și eu, și eu...
Un loc emblematic
Au reușit să „îmbufnițeze” mii de cititori, pe care i-au făcut dependenți de acest loc cultural, să le arate că se poate face, până la un punct, un proiect pe cât de lejer și prietenos, pe atât de consistent. Sau, cum zice Camille Morando de la Centre Pompidou, curatoarea expoziției Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă din Timișoara, „La Două Bufnițe este un loc esențial și emblematic în aceste vremuri tulburi”, au constituit „o comunitate frumoasă și caldă”, cum a descris-o Ovidiu Șandor, a fost „busola noastră” cu vorbele Adrianei Babeți, „locul care face istorie în cel mai vestic oraș al României” cum zicea doctorul Mihai Gafencu, sau simplu, „un paradis”, care pare pierdut.
Sărbătoarea din fața sediului, pusă la cale pentru a închide fără lacrimi capitolul, a umplut până la refuz stradela îngustă cu numele lui Matei Corvin. Au reușit să adune în jur „cât mai multă Timișoară”. De aceea, La Două Bufnițe nu este doar o librărie după care suspinăm, ci un fenomen care developează exact situația culturii în România.
