Garajul, Apartamentul și Cartierul: o conexiune în Buclă

Alex Axinte, Raluca Paraschiv | 13.10.2026

„Oraș în Buclă” este un proiect cultural inițiat în 2024 de Asociația REC (Resurse pentru Educație și Cultură) sub coordonarea Ralucăi Paraschiv și a lui Iris Ordean.

Pe aceeași temă

La marginea Bucureștiului – acolo unde primii locuitori încă își amintesc că „aici înainte a fost câmp” – s-a ridicat, începând cu prima parte a anilor ’60, cartierul Drumul Taberei. Inspirat de „marile ansambluri” de locuințe din Franța, acesta este unul dintre cele mai reprezentative exemple de planificare urbană funcționalistă din România perioadei de liberalizare și deschidere a anilor 1960-1970. Cartierul a crescut etapizat, pe baza unui plan structurat în unități urbane integrate, sau microraioane, ca un adevărat „oraș-satelit”. Drumul Taberei rămâne și astăzi un model de locuire urbană, integrând, pe lângă unitățile de locuit și rețelele de transport public, accesul în proximitate la infrastructură de educație, sport, comerț, cultură și spații verzi generoase.

Deși într-o măsură mai redusă față de alte cartiere, și aici planificarea inițială a favorizat construcția de locuințe în detrimentul spațiilor comunitare. În absența centrului de cartier proiectat, complexele secundare Orizont și Favorit, împreună cu parcul, au devenit cu timpul „inimile cartierului”. La rândul lor, locuitorii au completat aceste noduri construind o infrastructură socială difuză: au amenajat grădini între blocuri, au bricolat bănci și umbrare, și-au deschis garajele utilizărilor diverse. După 1989, privatizarea radicală, degradarea infrastructurii publice și individualizarea accelerată au afectat și mai mult cristalizarea comunității. Parte din spațiile moștenite din orașul socialist s-a fragmentat, comodificat sau a dispărut cu totul, iar practicile spațiale informale sunt tot mai des stigmatizate și descurajate prin narațiunea „civilizării”.

 Un Garaj în Buclă

 În timp ce majoritatea spațiilor culturale sunt amplasate în centru, cartierele de locuințe colective n-au infrastructura necesară pentru a compensa acest deficit. Găzduind populația unui oraș românesc mediu, Drumul Taberei este departe de a dispune de spațiile de cultură și educație de care comunitatea sa are nevoie. În prezent, cu doar două biblioteci publice din rețeaua Bibliotecii Metropolitane București, de dimensiunile unui apartament – inițial au fost trei, dar după ’90 una a devenit pizzerie, iar programul de bibliobuze a fost anulat – și cu cinematograful Favorit închis de mai bine de 20 de ani – încă în așteptarea redeschiderii într-un nou sediu –, cartierul suferă.

În acest context, deschis la parterul unui bloc din zona Buclă, într-un fost garaj, fost plafar, fost magazin handmade și fostă croitorie, Garaj DESCHIS și-a propus să fie un laborator pentru cercetare și activare comunitară. Învățând de la vecinii care își adaptează garajele în spații comerciale, de mici servicii, de întâlnire, de bricolaj sau de relaxare, spațiul-proiect a funcționat ca o „cameră în plus”. Aici s-au intersectat între 2020 și 2025 vecini, cercetători, curatori, artiști, educatori sau studenți. La început, cu câteva lăzi de cărți donate, am deschis o Bibliotecă de Garaj pentru copii și adolescenți, din care am dezvoltat o serie de ateliere educaționale despre cartier. În paralel, am inițiat Școala de Garaj, ca un program de educație aplicată pe teren, în care studenți de la sociologie și peisagistică au cartografiat practicile informale din proximitate. Cu timpul, am organizat o Galerie de Garaj, unde am sintetizat și mediat pentru public rezultatele cercetării și am găzduit diverse expoziții pe subiecte apropiate. Pe parcurs ne-am extins activitățile educaționale în spațiile publice adiacente, cum ar fi locurile de joacă, parcul sau chiar pe Buclă.

Deși n-a rezistat contextului local nefavorabil spațiilor independente, Garaj DESCHIS a funcționat ca un manifest pentru nevoia deschiderii în marile cartiere de locuințe colective de astfel de echipamente comunitare, care funcționează în proximitatea locuirii ca spații versatile și relaționale. Schimbul de carte, atelierele de storytelling, dar mai ales expoziția despre memoria cartierului au atras de-a lungul celor cinci ani un public divers, de la copii până la vecinii din bloc, din Buclă sau din cartier la locuitori mai vechi sau mai noi, sau chiar vizitatori în premieră ai zonei. Printre diversele parteneriate, colaborarea cu rezidența artistică „Oraș în Buclă” a fost poate cea specială, ilustrând potențialul insuficient explorat în contextul local pe care o rezidență și o galerie localizate într-un mare cartier de blocuri îl pot avea pentru dezvoltarea unei forme de artă comunitară. Dincolo de finalul brusc și de precaritatea sistemică afectând inițiativele independente, Garajul a evidențiat câteva dintre nevoile-cheie ale unui echipament comunitar de proximitate: sprijin instituțional, parteneriate diverse și implicarea utilizatorilor atât în activarea, cât și în gestiunea spațiului.

 Un apartament în Buclă

 În contextul absenței spațiilor de cultură din cartierul cât un oraș și al crizei accentuate a celor de creație artistică, apartamentul din Buclă primit de la bunica mea, transformat în rezidență artistică, a venit la momentul potrivit. Proiectul „Oraș în buclă: cercetare critică creativă în cartierul Drumul Taberei” a avut ca punct de plecare imaginarea unui mod de viață urban ancorat în comunitate și autonomie. În raport cu prezentul, marcat de competiție economică, individualizare și forme tot mai vizibile de izolare națională sau etnică, revizitarea idealurilor colective specifice perioadei construcției cartierului a fost o miză relevantă pentru o înțelegere a orașului nu doar ca infrastructură, ci și ca spațiu al relațiilor sociale și al posibilității de conviețuire. 

În cadrul proiectului au avut loc patru sesiuni de cercetare critică creativă, în cursul cărora cei șase artiști (Alexandra Coroi și Bogdan Dumitrescu, Ana Kun, Alexandra Mocan, Matei Toșa, Mihai Moldovanu) selectați au beneficiat de spațiu de creație în apartamentul din Buclă și de un context fertil de cercetare la „Garaj Deschis”. Dialogul dintre participanți a fost sprijinit de ajutorul mentorilor (Alex Axinte, Irina Botea Bucan și Jon Dean, Iuliana Dumitru, Vladimir Us), cu scopul de a aduce un nou nivel de înțelegere a unor tematici de interes comun, cum sunt transformările practicilor de locuire și vecinătate și analiza efectelor relațiilor de putere în alcătuirea și sedimentarea spațiului public. Proiectul a inclus un apel către tineri studenți și artiști interesați de tema abordată, ai căror câștigători au fost Eva Chapkin, Claudia Davidescu, Vlad Cristian Dragne și Ruxandra Nițescu, tururi ghidate în cartier, trei expoziții (la Cluj la Matca Artspace, la Chișinău la Apartamentul Deschis și la București la Garaj DESCHIS) și cinci prezentări în orașele de unde provin artiștii participanți – Cluj, Sibiu, Timișoara, Chișinău și București.

 Un cartier-dormitor

E semnificativ că două dintre spațiile unde am avut expoziții cu proiectele „Oraș în Buclă” nu mai există, mai exact spațiile deschise au fost închise, atât Apartamentul de la Chișinău, demolat fără avertisment într-o noapte, cât și Garajul din Drumul Taberei, unde expoziția Documentare în Buclă a fost și ultima găzduită acolo. În colecția de resurse de cunoaștere care s-a consolidat pe durata proiectului s-au adunat fotografii, video, schițe, texte, sunete, obiecte și cercetări, întâlniri fragmentate, intervenții speculative și interpretări diverse pe care le-am expus în toate cotloanele de la Garaj, chiar și pe tavan. Doi ani mai târziu, am reluat aceste materiale și am reunit arhivele-colecții ale Garajului și Apartamentului din Buclă, alături de cadre reprezentative pentru perioada de început a cartierului, fotografii din anii ’80, obiecte găsite sau împrumutate de actuali și foști locuitori ai cartierului, de lucrări de artă contemporană și de plante luxuriante cu atmosferă de scară de bloc în expoziția Telling the Story. New Towns | New Narratives din spațiul generos Bucharest Architects Forum (BAF) din Piața Amzei. Și e iarăși semnificativ că expoziția aceasta mare n-a mai putut să aibă loc în cartierul-oraș-mic rămas fără spații independente de expresie culturală și a ajuns tot în centrul orașului mare, separată de comunitatea din care s-a născut. Există însă și o concluzie optimistă: în ultima parte a anului 2026, derulăm proiectul „Comunități în schimbare” și, cu sprijinul unei noi finanțări AFCN, putem organiza două noi rezidențe artistice în Apartamentul din Buclă, continuând cercetarea începută în Drumul Taberei. Vom avea și ateliere, expoziții în București și Iași, dialoguri publice și tururi ghidate pentru a face vizibile relațiile dintre schimbările mari, vizibile în discursul public și în imaginarul colectiv, cu schimbările mici, care se simt în viața de zi cu zi, în modurile de locuire, în relațiile dintre oameni și în capacitatea comunităților de a acționa solidar.

 *Alex Axinte este arhitect, lector la Departamentul de peisagistică, Facultatea de Horticultură, USAMV București.

*Raluca Paraschiv este artistă, lector la Departamentul de teorie și cercetare, UNARTE București.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22