Pe aceeași temă
Exista, in Romania, un singur festival serios de film documentar - Astra, la Sibiu. Cand spun "serios" ma refer la un adevarat festival, cu o sesiune de inscrieri, cu o selectie, cu o sectiune competitiva (sau mai multe) si, in plus, cu renume international. Festivalul Niste tarani, axat tot pe documentar, e, in fond, un pseudofestival, la care "selectia" e incropita din ce reusesc organizatorii sa adune pe ici, pe colo; iar cel romano-maghiar de la Sf. Gheorghe (Covasna) e destul de mic, cu renume local.
Astra a ajuns la editia a opta in 2006. Se tine din doi in doi ani, toamna (octombrie-noiembrie), dar o editie speciala va avea loc in 2007, cu ocazia evenimentului Sibiu - Capitala Culturala Europeana.
Sa faci (pre)selectia pentru un festival inseamna sa vizionezi toate filmele inscrise si sa alegi numarul stabilit de catre organizatori pentru a intra in concurs. Asta tehnic.
Sa faci preselectia la un festival la care s-au inscris 567 de filme(!!!) inseamna insa o munca enorma, dar si o ocazie de a calatori prin toata lumea si de a afla lucruri pe care altfel le-ai afla poate intr-o viata intreaga.
Pe langa efort (si stres, venit din faptul ca preselectia trebuie terminata la o data fixa, altfel organizatorii intra in criza de timp), vizionarea a 567 de filme documentare poate deveni pasionanta, poate inlocui sau poate incita la calatorii intregi!
Sa faci preselectia pentru un festival la care s-au inscris 567 de filme, dar din care trebuie sa ramana circa 50 inseamna si marea frustrare de a renunta la multe filme bune si foarte bune. Tocmai de aceea am ales sa scriu nu despre filmele din festival sau despre cele premiate (informatiile pot fi gasite pe site-ul festivalului), ci despre filme care mi-ar fi placut sa intre in festival si care, din cauza de limita de spatiu, n-au putut intra. Optiunea aceasta are si o explicatie practica pentru cititori, caci toate filmele inscrise sunt pastrate in arhiva Fundatiei Astra si pot fi vizionate la sediul festivalului (pentru detalii - contactati fundatia, www.astrafilm.ro, e-mail [email protected]).
Festivalul are mai multe sectiuni competitive: film romanesc, est-european, studentesc si international (altele decat romanesti si est-europene). Apoi retrospective (in afara competitiei) dedicate unor regizori celebri de film documentar (editia aceasta, Kim Longinoto si Robert Gardner) sau panorame de documentar romanesc. Evident ca, la selectie, am preferat filmele care nu doar ofera informatie, ci rezista din punct de vedere cinematografic: subiectul e aprofundat, regizorul creeaza atmosfera si-l capteaza pe spectator in lumea pe care o evoca; imaginea e buna sau foarte buna; regizorul e un observator si intervine cat mai putin in filmele observationale; sau, dimpotriva, regizorul isi argumenteaza bine pozitia in cazul filmelor-ancheta.
Un astfel de film-ancheta, foarte revelator pentru starea de fapt actuala, e Source (2005), al regizorului ceh Martin Mareašek. E o investigatie foarte curajoasa (la propriu, caci riscurile echipei au fost semnificative) in adancurile mafiei mondiale a petrolului, cu exemplificare pe cazul Azerbaidjanului. Aceasta fosta republica sovietica de la Marea Caspica detine resurse imense de gaze naturale si petrol. Tara e controlata de un clan format din magnati ai petrolului, in fruntea caruia se afla insusi presedintele Ilham Aliev. Presedintele actual e fiul fostului presedinte - Heiydar Aliev, seful partidului comunist local inca din anii 1970, mazilit de Gorbaciov in a doua jumatate a anilor 1980 pe motive de coruptie si revenit in fruntea tarii ca presedinte dupa destramarea imperiului sovietic. Presedintele Heiydar Aliev a "domnit" pana la moartea sa, in 2003. Inainte de a muri a avut insa grija sa-l instaleze in scaunul prezidential pe fiul sau - Ilham, ale carui portrete troneaza in toata tara, in locuri publice. Regimul dictatorial (alegerile sunt o mascarada, falsificate de fiecare data, iar opozitia nu indrazneste sa faca prea mult zgomot) e sprijinit de marile puteri, in special SUA si Marea Britanie, pe care clanul Aliev a avut grija sa si le apropie prin contracte de cesionare a rezervelor de petrol. Filmul conduce o investigatie pe marginea dezastrului ecologic cauzat de exploatarea petrolului si pe marginea incalcarii flagrante a drepturilor omului, in sanul unei comunitati dintr-un sat, pe pamanturile careia trece conducta ce transporta petrol in Europa. Satenii n-au primit nici o compensatie pentru exproprieri, in ciuda protestelor si a jalbelor si catre statul azer, si catre companiile britanice care fac legea. Un fel de America de Sud din anii ’60-’70, vanduta Statelor Unite.
Un alt film de investigatie care ar fi meritat proiectat (dar care, din pacate, e foarte lung - 150 minute) e indianul Final Solution (2005), de Rakesh Sharma. Documentarul vorbeste despre fata unei realitati niciodata mentionata in mediile euro-americane: persecutarea musulmanilor. Musulmanii sunt prin definitie rai, cei care comit intotdeauna atentate, omoara oameni nevinovati doar cu scopul de a face rau sau, eventual, cu scopul unui razboi de convertire a intregii populatii la islam (sic!). Final Solution are curajul de a vorbi (aducand dovezi) despre persecutia la care sunt supusi musulmanii in state ca Punjab sau Gujarat. Realizatorii aplica chiar eticheta de genocid si aduc probe in sustinerea ei - ultranationalistii hindusi din vestul Indiei duc o politica semioficiala de exterminare a populatiei musulmane: de la razii si crime in masa in comunitatile islamice, pana la propaganda nazista in scoli, aplicata la cazul populatiei musulmane din statele Indiei de Vest. Socant pe alocuri, de exemplu atunci cand vezi cum in unele scoli hinduse Hitler e prezentat ca un erou si un deschizator de drumuri!
