Pe aceeași temă
Pavel sau rezistenta misiunii
Pavel Campeanu mi-a fost modelul vesnic cautat si niciodata gasit la tinerete. L-am cunoscut prin 1984 - 1985, intr-o perioada in care reciteam scrierile lui Karl Marx si realizam treptat ca ele nu contin adevarul absolut, necunoscut si abandonat de potentatii zilei, ci doar o teorie sociala ca oricare alta. Cand il citesti pe Karl Marx in mod firesc, ajungi la judecarea societatii socialiste de tip sovietic pe care o traiam noi pe atunci, cu spaima, durere si neputinta. Pavel era unul din putinii oameni cu care reuseam sa incheg o conversatie logica despre deficientele sistemului socialist, chiar daca aproape niciodata nu accepta sa discute despre viitorul imediat.
Prietenia cu Pavel Campeanu s-a instaurat pur si simplu, nu s-a construit treptat ca orice alta prietenie durabila. Avea aceleasi lecturi ca si mine, mult mai bogate, cu deschideri despre care eu auzisem, dar nu le trecusem. Scrierile lui A. Zinoviev, pentru care am facut o adevarata pasiune, impartasita si de Sorin Vieru, mi-au fost puse in mana de Pavel Campeanu, cu vesnica lui vorba "citeste si judeca", nu te lasa capturat. Din pacate, in vremea aceea nu citeam in limba engleza, asa ca parti importante din biblioteca lui nu-mi erau accesibile.
Îmi ramaneau insa convorbirile cu el, cu Stefana Steriade, un spirit viu si perpetuu critic. Lungi, adanci, infruntarile intelectuale cu el nu se terminau niciodata in acea oboseala plictisita in care se pierdeau de obicei conversatiile Bucurestiului de atunci. Ma intriga obiceiul lui de a nu comenta afirmatiile mele, adesea ignorante si hazardate, ci doar de a pune intrebari cu un raspuns deschis. Ma intriga, de asemenea, cercul lui intim de prieteni, unde ii gaseai pe Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Sorin Vieru, dar si pe N.S. Dumitru si Tache Brucan. Ma intriga incapatanarea cu care isi redacta cartile si articolele, toate destinate publicarii in strainatate. Scria numai in limba franceza, folosind o limba carteziana, logica, dura ca un diamant. Dar intelegeai repede analiza lui, desi niciodata aceasta nu se prelungea in ghiduri de actiune pentru viitor.
Dupa Revolutie am lucrat un timp impreuna la Grupul pentru Dialog Social, unde isi formase un mic centru de cercetari sociologice, dupa modelul celui pe care il condusese peste un deceniu la Televiziunea Romana. S-a comportat si la GDS asa cum se comportase toata viata lui cunoscuta de mine. Un reper moral, adanc implicat in lumea contemporana, analist fara partinire si marturisitor expresiv despre un sistem politic inuman.
Pe masura ce imi trec anii si organismul imi incearca rezistenta, ma gandesc tot mai des la lectia de viata a lui Pavel Campeanu. O nefericire organica ii limita puterile. Viziunea ii limita drastic implicarea in viata cotidiana. Voia doar sa-si redacteze cartile si sa-si depuna mesajul in biblioteca lumii. Cauta sa evite orice mondenitate, orice munca administrativa, orice implicare bezmetica, consumatoare de timp, nervi si energie. Si-a dramuit fortele pana in clipa finala, cu un succes pe care nu l-am vazut la nici un alt muritor. Si-a terminat misiunea cu stralucire, lasand o carte de memorii care au impus un standard in scrierile de gen din cultura romana. Pavel a rezistat sistemului dizolvant, a rezistat deprecierii biologice, a rezistat tentatiilor mondene ale lumii. Marginal in viata, a lasat un raft de biblioteca a carui valoare va creste in timp. Cartile lui vor fi reeditate mereu, pentru ca sunt printre putinele care spun ceva semnificativ despre sistemul social in care am trait.
Pavel nu a lasat nici o datorie.
Alin Teodorescu
