In salile de cinema (II)

Dintre comediile mai bune din ultima vreme - The Pink Panther/Pantera Roz (2006), regia Shawn Levy, e plin de dialoguri irezistibile, cu inspectorul Clouseau, pivotul in jurul caruia se-nvart celelalte personaje. Steve Martin si Jean Reno in rolurile principale, intr-o serie de aventuri provocate de furtul diamantului - dus in America.

 Nu e rea nici Prime/Cu iubirea la psihiatru (2005), regia Ben Younger, despre o femeie de 37 de ani (Uma Thurman) care se indragosteste de un baiat de 23 (Bryan Greenberg), a carui mama (Meryl Streep) e chiar psihanalistul femeii... De aici o serie de confuzii si ascunzisuri care trec de la dramatic la comic si invers si care nu stii cum se vor termina. Iar surpriza e unul dintre punctele forte ale filmului. Plus cele doua actrite!

 E surprinzator de amuzant pe alocuri, cel putin pentru o continuare a unei comedii hollywoodiene, Big Momma’s House 2/Acasa la Coana Mare 2 (2006), regia John Whitesell. Meritul major e si al scenaristului/scenaristilor (dialogurile sunt bune), dar si al lui Martin Lawrence - un bun actor de comedie. Sa nu va asteptati insa la cine stie ce, doar la un film in cea mai mare parte deconectant.

 E amuzant pana la un punct si Fun with Dick and Jane/Distractie cu Dick si Jane (2005), regia Dean Parisot, oricum mai amuzant decat te-ai astepta de la un film cu Jim Carrey. Jim Carrey, care - poate parea surprinzator - e un actor de drama mult mai bun decat unul de comedie. Aici insa isi limiteaza (sau poate ca regizorul stie sa o faca) grimasele excesive, care de obicei ii stricau totul.

 Ceea ce nu se intampla in cazul parodiei Date Movie/Date Movie - Despre dragoste si alte aiureli (2006), regia Jason Friedberg si Aaron Seltzer, cu glume atat de nesarate in 99% din cazuri, incat pentru restul de 1% cand razi in nici un caz nu merita deplasarea la cinema, nici macar pierderea timpului la TV, atunci cand filmul va intra pe micile ecrane. Date Movie e o parodie la mai multe filme americane si britanice recente, printre care Bridget Jones’s Diary, Meet the Parents, Meet the Fockers sau chiar Kill Bill in cateva secvente.

 De evitat si Two for the Money/Viata ca un pariu (2005), regia D.J. Caruso, in care nici rolul lui Al Pacino nu poate compensa lipsa de imaginatie a scenariului. Asa cum de evitat sunt mai multe filme de actiune: Zathura: A Space Adventure/Zathura - O aventura spatiala (2005), regia John Favreau, fara absolut nimic care sa-l faca sa ramana; Derailed/Fara control (2005), regia Michael Häfström, thriller cu pasiuni puternice, cu Clive Owen si Vincent Cassel; Rumor Has It.../Secrete de familie (2005), regia Rob Reiner, despre dilemele sentimentale ale unei tinere (Jennifer Aniston); sau Basic Instinct 2/Instinct primar 2 (2006), regia Michael Caton-Jones, pentru care doar renumele primului si stralucirea (demult apusa) a lui Sharon Stone ar putea sa va atraga.

Aeon Flux (2005), regia Karyn Kusama, e un SF cu destul de multa imaginatie vizuala, dar cu putina imaginatie scenaristica. Ar merita vazut pentru o parte din efectele speciale. Tot in seria SF-urilor, V for Vendetta/V de la Vendetta (2006), regia James McTeigue, e pe alocuri impresionant ca desfasurare de forte, dar cam prea ambitios pentru resursele scenaristice limitate. Legenda moderna si parabola cu referinte in istoria cinematografului, V for Vendetta poate fi si el vazut de fanii genului, fara prea mari regrete in caz contrar.

The Matador/Matadorul (2005), regia Richard Shepard, e un film cu Pierce Brosnan (bineinteles ca duce vieti paralele) care nu-si gaseste tonul. Ezita intre film psihologic ce reflecteaza pe marginea dramei profesionistului batran, ce trebuie sa iasa din scena; eroul singuratic; valoarea vietii de familie..., fara sa o aprofundeze pe vreuna din ele.

 Avem si doua horror-uri: Hostel/Caminul ororilor (2005), regia Eli Roth; si When a Stranger Calls/Apel misterios (2006), regia Simon West. Primul e un film cu buget mic, gratuit cat cuprinde, cu orori care se petrec intr-un hostel din Slovacia, unde sunt macelariti occidentali de catre alti occidentali care platesc bani grei ca sa-i macelareasca pe occidentali (sic!). Al doilea, destul de bine tensionat si cam atat. Ambele au o imagine buna, nimic de zis, dar plusurile se opresc aici.

 E 100% de evitat canadianul Nouvelle-France/Noua Franta (2004), regia Jean Beaudin - film istoric nu doar foarte lung (142 min.), dar si fara nici un strop de imaginatie, tensiune ori mesaj.

 In afara de cateva scene somptuoase de gen, de cateva poante inspirate si de Uma Thurman, musicalul The Producers/Producatorii (2005), regia Susan Stroman, cu greu reuseste sa te prinda. Ii dauneaza mai ales scenele lungite, care din cauza asta isi pierd hazul si ajung sa enerveze si, in ansamblu, jumatatea de ora in plus (134 min. in total).

 In sfarsit, il putem auzi pe Johnny Depp vorbind (porcos) british si revoltandu-se in The Libertine/Libertinul (2004), regia Laurence Dunmore. Il joaca pe un personaj aparte din istoria Angliei - John Wilmot, conte de Rochester, inteligent, stilat si foarte provocator in egala masura. Imaginea e foarte buna, atmosfera bine construita. Pe langa Depp - John Malkovich jucandu-l pe rege. De vazut.