Spectacolul urban, orașul scriitoarelor

Cei care preferă la lectura literaturii de ficțiune un gen mai aplecat spre documentar pot găsi în rafturile bibliotecii sau online și cărți care îmbină strălucit ambele unghiuri de vedere. Când e vorba de literatura scrisă de femei și un anume impresionism care o însoțește adesea în simțirea lumii, avem în plus o amprentă tematică și motivațională care poate aduce argumente noi în favoarea unei fructuoase îmbinări a celor două direcții.

Această gândire pare să fi inspirat și recenta expoziție de la Muzeul Național al Literaturii Române, intitulată Orașul scriitoarelor (Peisaj urban în literatura scrisă de femei), pe care o consider un adevărat spectacol de epocă, având personaje și scene demne de cel mai serios demers teatral. De aici probabil și ideea celor care au gândit-o, de a sugera nu doar o comunicare prin cuvinte, ci și prin imagini și configurări spațiale sugestibile de felurite interpretări.

Optsprezece nume prezente cu precădere în perioada interbelică fac obiectul unei metaforice reviste a scriitoarelor, tot atâtea cataloage care le recomandă prin biografii succinte și ilustrate, având fiecare scurte caracterizări istorico-literare și titluri foarte inspirate precum: Cetatea vie, Orașul convențional, Durerile orașului, Orașul cultural, Orașul cimitir, Orașul contrastelor. Nu e vorba doar despre București, orașul parcurs în lungul și în latul istoriei lui de atâția dintre mai marii sau micii noștri scriitori, mai îndrăgostiți sau mai critici față de vestitele lui embleme arhitecturale, comportamentale sau de atmosferă, ci și de alte spații urbane ale Moldovei, Dobrogei sau Transilvaniei, ceea ce este o noutate.

Pe simeze sunt expuse posterele autoarelor, aduse în atenția publicului într-o desfășurare serigrafică impresionantă (design Mara Stancu, Ioana Vlaș), iar pe stative colecția revistelor monografice evocată mai sus, alcătuită cu acribie de cercetători, de realizatorii expoziției din informații adesea inedite, documente în copie sau original, facsimile, fragmente din opere, decupate într-o selecție profesionistă.

Alegând ca temă Orașul în literatura scriitoarelor, autorii proiectului, criticul și istoricul literar Ioan Cristescu, directorul MNLR și curatoarea Andreea Răsuceanu și o întreagă echipă de muzeografi, vin să completeze cu o provocare binevenită interesul înclinat aproape obsesiv adesea spre o dominantă rurală a culturii noastre, asumându-și astfel o importantă contribuție la definirea României moderne.  

Simpla inventariere a numelor mai puțin cunoscute care scormonesc prin cotloanele unor vieți și lumi oarecum periferice ne deschide apetitul pentru cunoașterea în profunzime a procesului de emancipare de la începutul veacului modern, completând viguros un peisaj literar vast, cu elemente pitorești și de atmosferă. Iar surpriza devine și mai plăcută când în imaginarul nostru se strecoară prin intermediul acestor condeie, mai puțin frecventate de istoriile literare și în obișnuințele noastre de lectură, detalii ale unui tablou socio-cultural și antropologic seducător.

„Din dorința ca exercițiul nostru de recuperare să fie cuprinzător, am extins deopotrivă aria geografică și temporală pentru a nu ne limita la literatura Capitalei și la viața culturală a acesteia, am ales autoare care privilegiază provincia în scrierile lor, incluzând, totodată, în expoziție și scriitoare care s-au manifestat inclusiv înainte de Primul Război Mondial sau după încheierea celui de al doilea”, precizează curatoarea expoziției.  

Cenaclul Sburătorul. In centru Eugen Lovinescu. Din arhiva MNLR.

Ideea proiectului ar putea avea și un caracter educativ dacă ar fi mai bine promovată, având totodată meritul de a exploata prin expunere publică fondul de documente inedite din arhiva muzeului. (De altfel, nu e prima dată când MNLR face acest lucru, această expoziție urmând alteia, despre scriitori și obiceiurile culinare autohtone). Inventarul e completat de câteva hărți cu itinerarii inspirate de operele autoarelor și un inedit serial cu fragmente din corespondența care abundă în acea perioadă, când omenirea nici nu visa la timpul când vom vorbi toți prin sms și e-mail.

Dar cine sunt personajele acestui fermecător și pitoresc jurnal citadin agrementat cu întâmplări mai vesele sau mai triste, demne toate de o cronică a veacului despre care dau seamă?

Pe afișul expoziției organizatorii au trecut aceste nume fără nicio intenție de segregare din punct de vedere al importanței. Parcă nici criteriul alfabetic nu se respectă, dar cât de bine stă Hortensia Papadat Bengescu lângă Mărgărita Miller Verghy și Bucura Dumbravă, Natalia Negru lângă Aida Vrioni, Alice Voinescu și Martha Bibescu lângă Ticu Archip, Henriette Yvonne Sthal lângă Zoe Verbiceanu și Sanda Movilă, Cella Serghi alături de Anișoara Odeanu, Lucia Demetrius și Ioana Postelnicu pe aproape de Sorana Gurian, în fine Maria Banuș și Jeni Acterian încheind glorios plutonul. Și una, și cealaltă ne-au lăsat moștenire celebre jurnale, reprezentative pentru genul diaristic, dar mai ales pentru perioadele istorice și culturale în care au trăit. Iată o imprecație dureroasă a Mariei Banuș mărturisind tragedia poporului evreu din capitolul În camuflaj al voluminosului ei Jurnal: „Doamne, de ce ai făcut să mă nasc în mijlocul acestor frați? De ce nu m-am născut pe-un picior de plai, pe-o gură de rai? De ce nu m-am născut într-un bordei? De ce nu m-am născut într-un conac în stil brâncovenesc? De ce m-am născut pe strada Sfânta Vineri, vizavi de Templul Coral?”. 

O declarație de dragoste la adresa spațiului spiritual românesc e prezentă la mai toate autoarele, care într-un fel sau altul nu-l mai simțeau ca aparținându-le prin geneză, ca în exemplul de mai sus, sau prin autoexilare, precum la Martha Bibescu:

„În acest regat singuratic, în care vorbeam cu florile mai înalte decât mine și auzeam croncănind corbii, de care eram sigură că‑mi aduc vești bune, acolo, printre cosași și fluturi, mă duceam, însoțită doar de bătrâna mea zână, doica mea, să-l întâmpin pe Făt-Frumos. Aș fi putut, ar fi trebuit să-l văd trecând prin poiană. Ea ținea oarecum de parcul regal din Sinaia, un parc fără ziduri, fără paznici, deschis tuturor, situat la mică distanță de Peleș, unde trăia el atunci alături de unchiul său, regele Carol, și de mătușa sa, Carmen Sylva” – „Un sacrificiu regal: Ferdinand al României”. 

Interesant de observat că mai toate aceste autoare sunt produsul cenaclului Sburătorul al lui Eugen Lovinescu, iar unele dintre ele se regăsesc printre fondatoarele Societății scriitoarelor, punând bazele unei mișcări de emancipare pe care, într-un duios început de discurs, Natalia Negru o identifica drept progresistă: „Iubite colege, înființarea societății noastre, a Scriitoarelor române, nu-i o rebeliune, nu-i o sfidare, ci e un simptom cultural cu adânc înțeles, o reală demonstrare a progresului”.

Romane cunoscute, dar și alte lucrări mai puțin cunoscute vorbesc însă despre pasiunea cu care unele dintre autoare ne dau informații detaliate despre geografia și atmosfera locurilor pe unde au trăit sau de care au fost legate în varii împrejurări, cu referiri prețioase la comportamentul și îndeletnicirile oamenilor. Se poate aprecia că multe dintre aceste pagini pot fi de folos cercetătorilor care studiază mentalități din diferite regiuni ale țării, precum și influența pe care condițiile de viață le au asupra stilului și profilului socio-cultural.

Henriette Yvonne Sthal, cunoscută autoare de origine franceză, e considerată de curatorii expoziției de la MNLR un nume reprezentativ când vine vorba de ilustrarea peisajului românesc urban și rural în vasta ei operă literară. E citat între altele un fragment din romanul Marea bucurie (1947), elocvent pentru acuitatea observației: „Orașul era mort, adormit încă, obosit, cenușiu în lumina care sosea ca o șoaptă peste orașul imens, orașul care până târziu frământase mii și mii de oameni exasperați sau plictisiți pe străzile lui monumentale, orașul cu toată durerea omenească cuprinsă în cuștile odăilor lui, orașul cu luxul lui exorbitant, destrăbălat, orașul cu mizeria lui sordidă în care oamenii se târăsc înfometați ca lupii. Kristian cunoștea eroismul și virtuțile latente, vițiul și lașitățile din mirosul pavajelor, cafenelelor, subsolurilor care exalau, ca din guri căscate, tristețea mâncărurilor sărace. Ar fi recunoscut cu ochii închiși un oraș văzut o singură dată, cum ar fi recunoscut o femeie în noapte după parfumul trupului ei”. 

Cum spuneam, selecția are meritul de a extinde cercetarea și asupra orașelor de provincie. De exemplu, de la Ioana Postelnicu și romanul ei Beznă aflăm câte ceva și despre lumea Clujului cu apetit pentru curățenie, cuviință, decență.

Sanda Movilă radiografiază peisajul uman al Piteștiului, de la lumea pestriță a gări­-
lor la agitația piețelor sau toropeala grădinilor publice. Cella Serghi e citată cu paginile care vorbesc despre Constanța și mica ei lume orientală, iar un nume sonor ca Hortensia Papadat Bengescu ne ademenește cu mișcările nu doar sufletești din romanele ciclului Halipa. Multe curiozități și știri de senzație se pot adăuga descoperirilor făcute de realizatorii expoziției parcurgând un material enorm din arhivele muzeului, dar și din alte locuri, precum arhivele Naționale. Cum, de pildă, faptul că Bucura Dumbravă, pseudonimul literar al lui Fanny Szekulici, născută la Bratislava, a fost prima femeie care a urcat pe vârful Omu despre care a scris în Cartea munților. Sau că Ticu Archip, alias Sevastia Archip, a debutat ca autoare dramatică la Teatrul Național în 1921 cu piesa Inelul. Piese de teatru a scris și Aida Vrioni (Maria Mateescu, 1880-1954), ea fiind și prima femeie ziarist profesionist care a debutat la ziarul Adevărul, ca să nu mai vorbim de Lucia Demetrius, prezentă și azi pe scenele teatrelor.

Impresionantă datorită bogatei documentări și a conceptului expozițional, cu informații iconografice și editoriale inedite, atrăgătoare prin modul de prezentare scenografică, expoziția de la MNLR poate fi un bun ghid pentru lecțiile de literatură și istorie din școli, dincolo de plăcerea pe care o simt toți cei care regăsesc aici crâmpeie din lumi apuse, un bun suport al identității noastre culturale, naționale. Pentru că literatura este, da, în primul rând, un mod de cunoaștere.

Bine ar fi dacă MNLR ar putea organiza și proiecții cu materialul expozițional, posibil astfel de accesat mai ușor de cei care-i trec pragul.  //