Pe aceeași temă
Poate ne mai aducem aminte că în 2017 izbucnea un scandal în lumea culturală românească: Călin Stegerean, directorul general al MNAR – Muzeul Național de Artă al României – era notat de către Comisia de evaluare a Ministerului Culturii cu câteva sutimi mai puțin decât era necesar ca să rămână în funcție. După ce câștigase concursul pe post în iulie 2016 și fusese numit în timpul guvernului Cioloș, la nici un an, în iunie 2017, sub guvernul PSD, Călin Stegerean era depunctat pentru activitatea sa de numai 6 luni din 2016. Dar în acele 6 luni din 2016, ca și în primele 6 luni ale lui 2017, Muzeul Național de Artă al României redevenise brusc dinamic și vizibil în viața culturală a capitalei.
Dintr-un fel de citadelă tăcută și inexpugnabilă, de unde nu veneau multe semnale către restul lumii, cel mai mare și mai important muzeul de artă al țării devenise un fel de „fabrică de evenimente vizuale” de calitate care atrăgea un număr din ce în ce mai mare de vizitatori. Vernisaje, conferințe, tururi ghidate, publicații, emisiuni radio și tv, publicitate, colaborări cu instituții europene etc, toate concurau la impresia de reînviere a unui loc aflat chiar în centrul centrului capitalei.
Aceasta explică mobilizarea unei falange importante de intelectuali culturali cunoscuți pentru cauza noului director, venit de la Cluj, care imprimase o linie ascendentă energiei unei instituții marcate în trecut de lentoare, inerție și vizibilitate redusă. Am scris atunci și eu și alții despre această chestiune în Observator Cultural[1], apoi o petiție publică semnată de nume culturale sonore a fost adresată ministrului culturii de atunci Lucian Romașcanu. Dar nu a folosit la nimic. După desfacerea contractului de muncă, Stegerean a fost obligat să deschidă un proces cu Ministerul Culturii în 2017, pe care l-a câștigat în 2021.
Între 2021 și 2024, întors la conducerea muzeului, Stegerean a reimprimat din nou un dinamism expozițional și evenimențial invidiabil acestei mari și complicate instituții numite MNAR. Din mulțimea expozițiilor deschise aș aminti aici doar cele mai mari sau care m-au impresionat personal: Pallady 150. Jurnal intim, Idolul modern. Henry Moore în blocul european din 2021; Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI-XIX, In memoriam: Corneliu Baba, M.H.Maxy – de la avangardă la socialism în 2022; Nicolae Grigorescu – pictor al ethosului românesc (itinerată și la Muzeul de artă din Gdansk, Polonia), Victor Brauner. Intre oniric și ocult în 2023; Un secol de pictură basarabeană. O sută de opere de colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei, Danielle van Zadelhoff. Depictions (fotografie), Ileana Sonnabend și Arte Povera, Tadeusz Kantor, artist oriunde și oricând, Dissonance (pictură, în colaborare cu Kunstlerhaus Bethanien Berlin) în 2024 etc. etc.
Dar mai ales au fost inaugurate, după foarte mulți ani de închidere, Galeria de Artă Decorativă Europeană la începutul lui 2024 și Galeria de Artă Orientală în noiembrie 2024, două realizări majore ale muzeului, care trebuie salutate ca atare, căci pun la îndemâna publicului colecții coerente de obiecte de mare frumusețe, rafinament și valoare într-un mod profesionist, estetic și deopotrivă instructiv.
Și iată că la finele lui 2024, Călin Stegerean este iarăși notat de Comisia de evaluare de la Ministerul Culturii cu câteva sutimi mai puțin decât era necesar ca să i se înnoiască mandatul de director general. Aceasta, în ciuda tuturor evaluărilor pozitive pe care criticii de artă și publicul larg le-au manifestat în media profesională și în social-media din ultimii ani.
Probabil că Stegerean va fi obligat din nou să dea în judecată Ministerul Culturii. Probabil că după alți 4 ani, Stegerean va câștiga procesul și va fi repus în drepturi. Dar se vor pierde acești 4 ani care ne stau înainte, dacă activismul de bună calitate câștigat până acum va fi înlocuit din nou cu vechiul conservatorism al muzeului, cu viziunea închistată și fixată numai pe trecut de dinainte, cu disfuncționalitățile de lungă durată și disensiunile recente dintre diversele departamente ale muzeului.
E drept că a conduce un mare muzeu ca MNAR nu e o sarcină deloc ușoară și creează aproape inevitabil tensiuni, lupte interne și invidii externe. Dar mi se pare o pierdere să irosești o formulă managerială funcțională și ambițioasă, cum este cea propusă și implementată de Călin Stegerean, numai ca să satisfaci orgolii mărunte și închipuite. Oricum, muzeele din România sunt în criză, scoasă în evidență de furtul recent al obiectelor dacice de aur din expoziția românească din Olanda. Oricum, e un eroism să faci cultură de calitate cu un buget anual de avarie, din ce în ce mai restrâns, și cu o legislație confuză și insuficientă. A schimba oameni capabili fără un motiv real e o risipă, o autosabotare. Cred că Călin Stegerean ar trebui să rămână la conducerea Muzeului Național de Artă al României.
[1] https://www.observatorcultural.ro/articol/sustinere-pentru-calin-stegerean/
P.S. În urma primirii la redacție a unui Drept la Replică din partea Sindicatului Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României și Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-media CulturMedia, consider că nu am fost corect și deplin informată asupra tuturor aspectelor legate de activitatea MNAR atinse în textul meu. Voi încerca să completez într-un text ulterior. Ca veche angajată a aceleași instituții, îi asigur pe membrii Sindicatului Specialiștilor MNAR de stima mea.
