Inceput de stagiune pe ecrane (I)

Gura de oxigen cu cele trei filme romanesti lansate in septembrie-octombrie in sali e dublata de festivalurile toamnei - spaniol, britanic, italian. Peisajul acestui inceput de stagiune arata destul de bine, iar el e completat de o parte din filmele din ultima vreme, lansate in cinematografe in circuit normal. Ca de obicei,  scircuitt cu o viata prea scurta, din cauza reducerii numarului de sali, ceea ce face ca cele mai multe filme sa dispara de pe ecrane mult prea repede.

 E cazul unui film nu grozav in sine - ba chiar prost ca produs cinematografic, dar foarte interesant din punct de vedere ideologic, in contextul actual -  Kurtlar vadisi Irak/Valea Lupilor: Irak (2006), de Serdar Akar si Sadullah Sentürk. E o productie turceasca si a fost lansat doar la Movieplex, in Bucuresti (cinematograf cu patroni turci). A trecut neobservat in primul rand pentru ca cei care l-au lansat nu i-au facut promovare decat, in cel mai bun caz, in mediul comunitatii turce din Bucuresti. E un film interesant prin abordarea pe care o propune asupra razboiului din Irak, unde americanii sunt vazuti ca o armata de ocupatie, nu de eliberare. Ceea ce in mediile occidentale e clasificat drept "terorist", in Valea Lupilor: Irak e un luptator pentru o cauza dreapta - eliberarea tarii de o armata invadatoare. Apoi, filmul spune extrem de multe prin faptul ca e cel mai mare block-buster din ultimii ani, din Turcia! Asadar, trageti singuri concluziile asupra starii de spirit din Orientul Mijlociu si despre cum se reflecta aceasta in mediile europene (inclusiv romanesti), orbite de "cauza dreapta" a razboiului din Irak.

 Repede a disparut din sali si  Me and You and Everyone We Know/Eu, tu si toti cei pe care-i stim (2005), regia Miranda July. Poate intra in acea categorie de filme cu destine incrucisate - personaje care initial (a se citi la-nceputul filmului) nu se cunosc, dar care apoi (a se citi pe parcursul filmului) se intersecteaza. Ca urmare a intalnirilor, viata li se schimba. E greu de manuit un astfel de scenariu, complicat ca un puzzle, dar regizoarea Miranda July opteaza pentru o formula oarecum simplificata fata de alte filme similare, ceea ce-i ofera un plus si in ceea ce priveste sansele de reusita, si in ceea ce priveste receptarea. Miranda July e si actrita - o joaca pe Christine, sofer plutind in lumi artistice, in care conventiile sunt total diferite fata de lumea de zi cu zi. Ii propune conventiile ei lui Richard - vanzator intr-un magazin de pantofi, divortat si tata a doi baieti. Mai intai pe Richard il sperie conventiile prea diferite propuse de Christine, dar apoi le prinde gustul si le accepta... Impactul filmului (caci are unul puternic) vine si din atmosfera aparte pe care o creeaza, dar si din portretele individuale si colective pe care Miranda July le schiteaza. Filmului ii reuseste un foarte bun umor - personajul cel mai atasant e pustiul care agata si manipuleaza pe chat o femeie ce i-ar fi putut fi mama. Si ii reuseste o radiografie pertinenta a unei parti largi a societatii americane de azi. Filmul jongleaza cu temele preferate ale independentilor americani si o face bine: singuratatea, alienarea, incercarea de evadare, ceea ce se ascunde sub stralucirea paietelor unei societati ce-si tine tarele ascunse. Nu-i lipseste insa poezia, frumusetea si tandretea. Un independent american de calitate, pe care numeroasele premii (dintre care cele mai importante sunt Caméra d’Or si FIPRESCI, Cannes, 2005; si Premiul special al juriului, Sundance, 2005) l-au propulsat in lumea succeselor de festival si de public.

 E o dezamagire  World Trade Center (2006), de Oliver Stone. E poate unul dintre cele mai slabe filme ale regizorului - doctrinar pana la ingretosare si melodramatic pana la de nerecunoscut un produs Oliver Stone. Desigur ca Stone e maestru in redarea cosmarului de a fi ingropat de viu si mai ales a cosmarului incertitudinii, nimic de reprosat in aceasta zona. Patriotardismele ieftine fac insa din World Trade Center un film de neprivit. Elan patriotard care culmineaza intr-un final apoteotic, dulceag-melodramatic.

 The Thing about My Folks/Cum sta treaba cu ai mei  (2005), regia Raymond De Felitta, e in primul rand un film cu Peter Falk - el tine filmul pe toata durata. Nu lipsesc fineturile psihologice - analiza neputintei la varsta a treia, printr-un umor foarte bine tintit. Povestea nu are nimic special - incercarea de impacare dintre un tata si fiul sau, dar dialogurile sunt foarte bune si replicile batranului delicioase in aciditatea lor.

 The Lost City/Orasul pierdut  (2006), de Andy Garcia, se vrea o rememorare a evenimentelor de la sfarsitul anilor ’50, care duc Cuba pe calea angajarii revolutionare. Un ton nostalgic, o privire oarecum impartiala asupra taberelor ce-si disputa puterea - filmul se vrea unul de atmosfera si mult mai putin unul de observatie politico-istorica.

 Cum tot de atmosfera e  Miami Vice (2006), de Michael Mann, chiar daca e prezentat ca un thriller/film de actiune. Desigur, nu lipseste actiunea, dar tonul nostalgic face ca aceasta sa treaca in planul doi. Nu e rau, dar nici un film obligatoriu de vazut. Cu Colin Farrell destul de in forma si Gong Li foarte potrivita in rol.

 Acelasi lucru pentru  The Black Dahlia/Dulcele sarut al Dahliei (2006), regia Brian De Palma, policier-ecranizare (dupa un roman de James Elroy), cu o investigatie pe fond de atmosfera usor dezolanta, de anii ’40-’50. Nu pierdeti nimic daca-l ratati, nici macar niste roluri demne de consemnat (Josh Hartnet, Scarlett Johansson, Hilary Swank).

 Ultraviolet  (2006), regia Kurt Wimmer, e un SF cu o imagine bine lucrata, dar cu absolut nimic in rest. Lipsa de inventivitate a scenariului nu e compensata, din pacate, de inventivitatea la nivel vizual. Un film pe banda.

 Cu totul altfel stau lucrurile in cazul lui  Code 46 (2005), al britanicului Michael Winterbottom, prezentat si la Festivalul Filmului Britanic, anul trecut, la Bucuresti, si lansat acum pe ecrane. Prolificul si versatilul Winterbottom incearca (si reuseste) un SF psiho-filozofic, cu o atmosfera foarte bine construita si efecte speciale care nu te fac sa cazi pe spate, dar care sunt perfecte pentru a sustine povestea de iubire imposibila dintr-o dezolanta societate a viitorului. De vazut!