Pe aceeași temă
Cea de-a cincea ediție a InnerSound New Arts Festival are loc în București între 27 august și 1 septembrie 2018. Concerte camerale, instalații, film mut însoțit de compoziție contemporană interpretată live, cineconcert, artă participativă și performance, precum și workshop-uri creative, pun muzica contemporană în relație cu artele vizuale și multimedia.
Desfășurată sub tema Margini/ Fringe, ediția actuală a festivalului atinge, încalcă şi topește limitele muzicii clasice şi contemporane supusă academicului şi se deschide spre lumea nonconformistă a culturii alternative. Marginea este văzută ca spațiu fluid, de intersecție al genurilor şi al lumilor interioare ale artistului.
Pe scena InnerSound New Arts Festival s-au reunit, de-a lungul timpului, tineri artiști români de mare valoare în plan internațional, precum violonistul Alexandru Tomescu, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, cvartetul Ad Libitum, dirijorul Gabriel Bebeșelea, violoncelista Laura Buruiană, alături de artiști și ansambluri de muzică clasică contemporană precum compozitorul Henry Vega, violonista Barbara Lüneburg, mezzosoprana Anat Spiegel, SIGMA Project, Dublin Sound Lab, soprana Irina Ungureanu, grupul Controllar sau Cvartetul Contempo.
Program detaliat pe http://www.innersound.ro/program.
Organizatorii InnerSound New Arts Festival sunt Asociația Art&Co și Asociația OPUS.