Intalnire cu doi istorici ai religiilor

Florin Turcanu | 21.12.2007

Pe aceeași temă

Andrei Oisteanu a fost bine inspirat adunand intre copertele aceluiasi volum1  aproape douazeci de texte privitoare la Eliade si Culianu - articole publicate in revista 22, prefete, conferinte, interviuri -, ansamblu la prima vedere eterogen, dar care reflecta relatia complexa a autorului cu biografia si cu opera celor doua personalitati. O relatie extinsa pe doua epoci, inainte si dupa 1989, care a imbracat nu doar un caracter intelectual, ci si unul personal - Andrei Oisteanu s-a aflat in corespondenta cu Mircea Eliade si l-a intalnit pe Ioan Petru Culianu. O relatie in care a incercat sa intervina pe la mijlocul anilor 1980 si Securitatea, dupa cum aflam dintr-un savuros capitol ce descrie tentativa esuata a serviciilor secrete de a-l recruta pe "Oana" - Oisteanu ca agent de influenta pe langa Eliade. De altfel, umbra aceleiasi politii politice planeaza asupra asasinarii lui Culianu, in mai 1991, iar Andrei Oisteanu ne reaminteste in chip oportun in doua dintre textele sale - Intre "Garda de Lemn" si "Fiii lui Avram Iancu", respectiv 15 ani fara Culianu - de atmosfera de nationalism imbecil si de frustrari securistice care a putut inspira aceasta crima, salutata, de altfel, cateva luni mai tarziu, in paginile Romaniei Mari.

 Valoarea de marturie personala a mai multora dintre textele selectate de Andrei Oisteanu constituie unul dintre aspectele cele mai incitante ale volumului, mai ales pentru istoria intelectuala a Romaniei din anii 1980 - fie ca este vorba de povestea corespondentei autorului cu Eliade sau de tribulatiile publicarii interviului pe care i l-a acordat Culianu in 1984 si care a aparut in cele din urma in Revista de Istorie si Teorie Literara, in 1985. Acest interviu care lumineaza relatia lui Culianu, la mijlocul anilor 1980, nu doar cu Eliade, dar si cu o problematica intelectual-identitara romaneasca, merita readus in atentie, fie si numai pentru provocatoarea - si discutabila - comparatie dintre Eliade si Iorga, care ar putea ea singura inspira destule reflectii: "Trebuie sa-l privim pe Eliade ca pe un istoric, spunea Ioan Petru Culianu. Sa nu uitam ca marea lui admiratie a fost Nicolae Iorga, cu care s-a identificat in adolescenta si pozitiv si negativ. Ruptura de Nicolae Iorga nu a insemnat si sfarsitul identificarii. Eliade a incercat sa-l depaseasca pe Iorga si, fara indoiala, l-a depasit cu mult ca istoric. (...) Cred ca modul de interpretare a documentelor istorice pe care-l practica Eliade reprezinta un pas foarte mare, calitativ, in raport cu modul de interpretare practicat de Nicolae Iorga". Dincolo de chestiunea resorturilor intime ale proclamarii de catre Culianu a superioritatii "istoricului" Eliade, ma voi margini sa remarc faptul ca acesta din urma si Iorga pot fi comparati cel mai bine pe terenul unei istorii a cautarilor si temelor identitare romanesti in secolul XX, dar nu pe terenul disciplinei istorice propriu-zise. Nici gandirea si nici metoda lui Eliade nu sunt cu adevarat istorice, iar viziunea sa despre fenomenele religioase se afla mereu in cautarea unui orizont anistoric. Iorga incearca sa gaseasca, dupa cum spunea el insusi, "locul romanilor in istoria universala", iar Eliade locul "religiilor si folclorului Daciei si Europei Orientale" intr-o "istorie" universala a religiilor. Exista o Europa de Sud-Est a lui Iorga, dupa cum exista una a lui Eliade. Fiecare dintre ei priveste, din spatiul romanesc, spre Orient, chiar daca Orientul lui Iorga - cel al Bizantului si al Cruciadelor - se opreste in Caucaz, pe malurile Eufratului si pe meterezele cetatilor france din Siria. Si unul, si celalalt cultiva, in sfarsit, o imagine profund intuitiva a lumii noastre taranesti ca lume a originilor, chiar daca Eliade inradacineaza aceste origini in neolitic si in protoistoria traco-dacica, in timp ce Iorga cu "romaniile populare" privilegiaza un fel de a doua protoistorie reprezentata de epoca migratiilor.

 Vorbind de protoistorie, Andrei Oisteanu evoca, pe terenul spinoasei probleme a mitului dacic in cultura romana, relatia intelectuala Mircea Eliade-Vasile Parvan, aratand ca cel dintai era constient, dupa razboi, de derapajele "tracomaniei" pe care, de o maniera mai curand involuntara, a alimentat-o si Getica fondatorului scolii arheologice romanesti. Cred, insa, ca Andrei Oisteanu nu face dreptate operei lui Parvan asezandu-l pe acesta in vecinatatea unui neobosit autor de fantasmagorii precum Nicolae Densusianu. Parvan i-a criticat aspru pe Densusianu si pe admiratorii sai in prefata Geticii, scriind despre "romanul fantastic Dacia Preistorica, plin de mitologie si de filologie absurda". Ma tem ca lui Eliade insusi i-a scapat complexitatea conceptiei lui Parvan despre lumea tracilor nord-dunareni si despre destinul ei, neobservand cat de mult l-a influentat pe autorul Geticii calitatea sa de istoric al romanitatii orientale. Pentru Parvan, cucerirea Daciei de catre romani nu reprezinta in niciun fel o catastrofa, ea nefiind decat momentul culminant al unei tendinte seculare: orientarea Daciei protoistorice catre Occidentul italic, celtic si apoi latin. Este o viziune profund opusa celei a lui Eliade, caruia Dacia pre- si protoistorica ii apare mai curand ca un avanpost al Orientului in Europa de Est. Pe de alta parte, infinit mai apropiat decat Getica de spiritul exaltat si latinofob al tracomaniei este manifestul polemic cvasicontemporan al lui Lucian Blaga - Revolta fondului nostru nelatin - publicat in 1921 si care, filtrat prin atmosfera de la Gandirea, pare sa-l fi impresionat pe tanarul Eliade, dupa cum aflam dintr-o scrisoare a acestuia datand din 1931.

 Volumul lui Andrei Oisteanu demonstreaza, in ansamblul sau, ca dezbaterea din jurul lui Eliade continua in Romania si va continua inca multa vreme, fiind printre altele alimentata, in ultimii ani, de spectaculoasa redescoperire a personalitatii si operei lui Culianu. Acest nou impuls dat discutiilor si polemicilor din jurul figurii lui Eliade nu poate trece neobservat si nu va fi unul trecator. Culianu versus Eliade se intituleaza ultimul capitol al cartii lui Oisteanu, care reproduce in extenso o dezbatere, pe alocuri tensionata, desfasurata in februarie 2002 la sediul Grupului pentru Dialog Social. Nu cred ca punerea in opozitie a celor doi se va dovedi mai fecunda, pe termen lung, decat compararea sensibilitatilor si formatiei lor intelectuale, decat cercetarea legaturilor care i-au unit si a mediilor in care aceste legaturi s-au format si s-au adancit. Acesta este, cred, tocmai indemnul pe care-l contine, incepand cu titlul ei, cartea lui Andrei Oisteanu.

 

 1. Andrei Oisteanu - Religie, politica si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu, Polirom, Iasi, 2007

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22