Pe aceeași temă
Inca student la inceputul anilor '90, cum se intelege dintr-o evocare a Pietii Universitatii cuprinsa intr-unul din cele doua volume pe care i le recenzez*, Cristian Preda a intrat impetuos si repede in publicistica politica, impunandu-se relativ usor ca o figura puternic distincta. Beneficiar, probabil printre cei dintai, al unei burse de studii la Paris, si-a trecut ceea ce in Franta se numeste "diploma de studii aprofundate", iar in Romania "masterat", s-a inscris in ciclul trei, adica la doctorat, apoi s-a intors la Bucuresti, unde si-a inceput cariera universitara ca preparator, azi fiind conferentiar si decan al Facultatii de Stiinte Politice.
Doctoratul si l-a pregatit si trecut calatorind intre Bucuresti si Paris, fara sa aiba vreun sprijin din partea institutiilor romanesti, intr-un rand fiind nevoit sa-si ia concediu fara plata, desi avea obligatiile didactice implinite, iar echivalarea diplomei in Romania i-a fost facuta sacaitor, neprietenos, experienta de curand amintita intr-un articol din revista Dilema (nr. 487, 12-18 iulie 2002). Amintita si invocata ca moment formativ: "Am fost primit cu bratele deschise in Occident, si cu bratele incrucisate acasa. Psihologic, aceasta diferenta de atitudine s-a tradus astfel: am dobandit simpatii puternice pentru Occident si o inversunare neimpacata pentru tot ce e vetust in Romania".
Inversunarea neimpacata a fost insa de la inceput una dintre caracteristicile imediat vizibile ale publicisticii lui Cristian Preda si nu e improbabil sa fi fost mai mult intarita de anume experiente decat dobandita in urma trecerii prin ele.
O alta a fost atitudinea de expert agasat, parca mereu nevoit sa aiba de-a face cu diletanti, pe deasupra, de nu chiar in primul rand, si stupizi. Cum putea sa fie simpatic un autor patruns de constiinta "predominarii cretinului", pentru a folosi titlul dat de italienii Fruttero& Lucentini primului volum dintr-o trilogie dedicata de ei fenomenului (La prevalenza del cretino, traducere franceza La predominance du cretin)?!
Mai ales daca e si "inversunat", nicidecum stoic, asemenea celor doi italieni?
Expertul este insa unul veritabil, iar cea mai recenta carte a lui e de natura sa disloce o buna cantitate de prejudecati si clisee istorico-politice despre Romania de azi si cea interbelica. Desi Cristian Preda vede in studiul sau aproape exclusiv o ilustrare a "stiintei politice" si previne ca "miza" lui depaseste "intelegerea istoriei", Romania postcomunista si Romania interbelica prezinta un interes istoric macar egal cu cel mult mai limitat, totusi, de demonstrare a virtutilor disciplinei in care autorul e specialist. Si-apoi, sa fie intr-adevar "stiinta politica" atat de contestata in Romania incat sustinerea si practicarea ei sa reprezinte un risc, fie si unul doar intelectual, cum sustine Cristian Preda? Sau e mai curand expresia unui dublu impuls, de singularizare si de victimizare? E totusi ciudat ca un profesor la Facultatea de Stiinte Politice a celei mai importante universitati din Romania sa afirme ca in aceasta tara este pusa la indoiala "nu doar existenta stiintei politice, ci chiar posibilitatea formularii ei"...
Oricum, nu atat riscanta este cercetarea intreprinsa de el, cat utila si convingatoare, poate si eficienta daca i se vor lua in seama constatarile si concluziile. Cristian Preda analizeaza sistemele electorale din perioada democratiei interbelice si din cea a democratiei postcomuniste. Analizele sunt aplicate si uneori foarte tehnice pentru profani (categorie in care intra si autorul cronicii de fata), insa rezultatele sunt, si in sine si ca semnificatie mai generala, concludente pentru rolul preponderent al sistemelor electorale in configurarea sistemului de partide si, in consecinta, a regimurilor politice. O inovatie a autorului consta in inversarea cronologiei - se porneste de la prezent spre trecut, prima perioadaa cercetata fiind cea postcomunista, a doua cea interbelica. Un proportionalism pervertit, iata ce caracterizeaza sistemul electoral din Romania de azi. Asa cum reiese din analiza facuta de Cristian Preda, cele mai importante efecte ale acestei pervertiri constau in diminuarea primejdioasa a reprezentativitatii alegerilor legislative si in dezechilibrul "foarte profund" al sistemului de partide: intre 1990 si 2000, observa el, Romania a experimentat nu mai putin de trei sisteme de partide, cu inevitabile grele consecinte asupra evolutiei politice a tarii. Solutia preconizata nu consta insa in trecerea de la reprezentarea proportionala la cea majoritara, ci in ameliorarea sistemului existent.
Sistem care este in multe privinte identic sau macar foarte asemanator celui din perioada interbelica, mai exact celui dintre 1926 si 1937. In ambele cazuri, subliniaza Cristian Preda, logica proportionalista este asumata pentru a se produce "efectele tipice ale scrutinului majoritar". Daca va fi existat ori nu aceasta intentie pentru perioada de dupa 1989, nu se stie; dar in 1926, cand se instituie un sistem electoral unic pentru toata Romania Mare, a existat cu siguranta. Si inca: prima majoritara, introdusa in 1926, avusese ca model legea electorala din Italia fascista! Recuperata de Cristian Preda (dezvaluirea sursei fusese facuta de un alt cercetator, intr-o lucrare din 1946), aceasta informatie are importanta ei pentru o mai corecta situare a vietii politice romanesti interbelice. Insa intreg studiul lui Cristian Preda este capital pentru aceasta perioada: chiar daca sistemele electorale nu creeaza neaparat regimuri politice, intelegerea si descrierea acestora sunt ori pot fi grav alterate prin ignorarea mecanismelor electorale si a efectelor produse de ele.
Pacatele tineretelor
Culegere de articole aparute "in periodicele culturale romanesti", dupa autor, in realitate cele mai multe fiind publicate in Dilema ori in Vineri, disparutul intre timp supliment al aceleiasi reviste, cateva, considerabil mai putine, fiind din 22 sau din ziarul Curentul, in perioada cand acest cotidian devenise foarte atragator pentru intelectualii cu indemanari publicistice, Tranzitie, liberalism si natiune intereseaza aproape exclusiv ca document. In dublu sens - pentru evolutia autorului si pentru epoca (articolele sunt din anii 1994-2000).
Strangandu-le in volum, Cristian Preda se delimiteaza totusi, intr-o anumita masura, de aceste articole. O face, mai intai, calificandu-le drept "texte polemice", ivite din "dorinta de a face cunoscut un punct de vedere liberal despre societate", dar care, privite retrospectiv, sufera de oarecare pripeala si de un reductionism probabil greu de evitat in conditii de militantism intransigent; cum, onest si lucid, o spune autorul insusi, "nu intotdeauna sistematic, de multe ori schiop in exprimare, acest punct de vedere a fost imbratisat cu o euforie care a dat nastere adesea la stridente ideologice sau la un soi de indarjire radicala, care fac parte insa, si ele, din tranzitie". Fac, dar nu sunt si obligatorii. Va fi fost, va fi fiind si influenta contextului "de tranzitie" importanta, dar exista totusi autori, de toate varstele, de ambe sexele si de variate sensibilitati politice ori/si ideologice, care nu si-au alterat ori pierdut in mod semnificativ capacitatea de reflectie si calmul judecatii.
Dispuse tematic, in capitole cu titluri sugerand mai degraba docte contributii stiintifice (Democratie si revolutie, Patriotism si natiune, Spatiul public, Romania intre totalitarism si post-totalitarism), articolele stranse in volum sunt expresia publicistica sumara a unui liberalism utopic predicat cu o devotiune ardenta. Cristian Preda este un fanatic al ideilor liberale, dar fie luate in generalitatea si abstractia lor, asadar putin sau deloc expuse controverselor, in ciuda atitudinii belicoase a autorului, care vede pretutindeni inamici ai liberalismului, fie sistematic ferite de confruntarea cu o realitate sau alta. El citeaza si invoca teoreticieni ai liberalismului, dar nu se refera aproape deloc la intrupari actuale sau istorice ale liberalismului. Nu rezulta din articolele lui ca ar exista undeva, in lumea de astazi, liberalism "adevarat"! Cand, totusi, sunt scoase din eprubeta, ideile liberale se prefac, probabil involuntar, in afirmatii de neluat in seama pentru o discutie serioasa (Cristian Preda crede sau poate a crezut, ca oamenii de afaceri, investitorii in general, ar urmari sa produca bunastare, nicidecum profit - termen de altfel inexistent in vreunul din articolele lui). Acest militantism pro-liberal e dublat de unul anti-socialist, socialistii de oriunde si de oricand sunt inamicii declarati ai autorului.
Escaladarea in adversitate merge, de altfel, pana la proclamarea sociologilor drept o... "secta socialista preocupata mai curand de accesul la putere al manipulatorilor de constiinte decat de adevar"; in acelasi spirit, sociologii sunt anatemizati ca fiind "vajnicii tovarasi de drum" ai socialistilor! Se pare ca nici un sociolog roman nu a fost totusi deranjat de aceste imprecatii, cum nici feministele nu s-au sesizat (Cristian Preda este un antifeminist feroce, atitudine insa naturala pentru cineva care atribuie omului liberal o virilitate agresiva specific manifestata - cf. afirmatiei ca "individul economic modern e mai puternic decat orice sentiment si el trebuie sa violeze orice frontiera" (p. 46).
Doar literatii au reactionat, unii dintre ei, la un articol in care Cristian Preda scrisese ca, din punctul de vedere al gandirii politice, Eminescu este "realmente nul". Reactie totusi excesiva, cata vreme Cristian Preda isi scrisese articolul tot ca... reactie, la afirmatiile realmente neghioabe ale unor politicieni romani, care marturisisera ca si-au format gandirea politica studiindu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc. Neghiobiile si excentricitatile nu sunt insa caracteristice doar politicienilor si parlamentarilor romani, un autor francez, Bruno Fuligni, si el diplomat la Sciences-Po, a publicat anul trecut o superba carte (La Chambre ardente, Les Editions de Paris) despre "aventurierii, utopistii, excentricii de la Palatul Bourbon", sediul Parlamentului francez. Sigur ca Eminescu nu este un ganditor politic in sensul strict al termenului, incat a spune ca este "realmente nul" e la fel de adevarat cu a spune despre Einstein ca este "realmente nul" ca, sa spunem, moralist. Cristian Preda a reactionat excesiv la un exces, asta e tot. Sigur ca, punand lucrurile pe un teren mai serios, observatia lui ca "interesul lui Caragiale sau al lui Eminescu pentru politica (atat de bine ilustrat de activitatea lor jurnalistica la Timpul) nu poate fi echivalat cu o reflectie politica" trebuie substantial amendata. Fie si numai pentru ca, de pilda, interesul lui Caragiale pentru politica nu se reduce la "activitatea jurnalistica" de la Timpul, a luat si forma, totusi, binecunoscutului studiu despre 1907. Detaliu amuzant: cand Cristian Preda scrie un pamflet esopic despre reforma din imaginara republica Stultitia (cuvant ce inseamna, in latina, prostie, nebunie, stupiditate), el se situeaza, poate fara sa stie, intr-o linie ce duce direct la Caragiale. Acela inventase cetatea Tampitopole...
*Cristian Preda - Romania postcomunista si Romania postbelica, Editura Meridiane, 2002; Tranzitie, liberalism si natiune, Editura Nemira, 2001
