Lansare „Acasă, pe drum. 4 ani teleleu“ la Cărtureşti Carusel

Fara Autor | 01.12.2017

2017 / 12 / 07

Pe aceeași temă

Joi, 7 decembrie, ora 19.30, la Librăria Cărtureşti Carusel (Strada Lipscani 55, Bucureşti), are loc lansarea cărţii Acasă, pe drum. 4 ani teleleu de Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ, publicată la Editura Humanitas. La eveniment vor participa, alături de autori, Marius Chivu şi Valeriu Nicolae.
 

Elena Stancu e jurnalist de 12 ani, dintre care 5 i-a petrecut la revista Marie Claire, unde a fost redactor-şef adjunct. A scris despre violenţă domestică, sărăcie, sistemul medical românesc şi a câştigat două burse şi două premii Superscrieri, o bursă oferită de Centrul Carter din SUA şi un premiu la Balkan Fellowship for Journalistic Excellence.

 

Cosmin Bumbuţ a făcut 15 ani fotografii de modă şi de publicitate, iar pictorialele lui au apărut în reviste precum Elle, Tabu şi Esquire. În 2013 a publicat Bumbata, un album care arată viaţa de zi cu zi a deţinuţilor din Penitenciarul Aiud; cartea a fost premiată la Concursul Naţional de Design şi la Gala Bun de Tipar. Bumbuţ a câştigat mai multe premii de fotografie, printre care Sony World Photography Awards în 2015 cu proiectul Camera intimă. 

 

În 2008, Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ s-au întâlnit la revista Marie Claire şi au lucrat împreună la mai multe reportaje sociale. În 2009, au făcut revista de fotografie Punctum, iar în 2012 au publicat Cuba continuă (Editura Art), povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp.

În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înţeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgşor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare şi Buziaş ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii şi au văzut abuzurile poliţiei, au fost în comunităţile în care părinţii îşi pedepsesc copiii cu lovituri de bici şi femeile sunt omorâte în bătaie de bărbaţii lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, şi au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franţa, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart şi Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.

 

„Elena şi Cosmin au plecat în căutarea «vieţii care se vieţuieşte» şi-a omului real, care se revelează nu în lumea standardizată şi domesticită în care trăim noi, consumatorii de cultură, ci în sărăcie cruntă, în case dărăpănate, în violenţă incredibilă, în comunităţi uitate de Dumnezeu, în puşcării şi-n ghetouri. Cei doi au băut peturi de bere cot la cot cu oamenii întâlniţi, au povestit cu ei, uneori despre omoruri şi tâlhării, au luat purici şi păduchi de la ei. Au trăit la fel ca ei, uneori mai rău, impregnându-se de damful umanităţii reale. Vorbim adesea de «România profundă» fără să avem habar despre ce vorbim. Prin cartea celor doi ajungem să măsurăm această profunzime.
Elena şi Cosmin m-au primit în rulota lor, mi-au arătat-o în toate detaliile ei claustrofobice. Rareori m-am simţit mai diminuat şi mai trist. N-aş fi putut trăi viaţa lor nici trei zile. Dar faptul că ei există, în afara convenţiilor care ne fac conformişti şi depresivi, şi că dau astfel mărturie despre ce-nseamnă cu adevărat libertatea e o mare consolare pentru mine. Măcar ştiu, prin ei, că eroismul e real şi palpabil, nu o noţiune goală.“ – Mircea Cărtărescu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22