Legile vacantei...

...spun ca, pe timp de vara, adica de la jumatatea lui iulie si pana la-nceputul ori chiar jumatatea lui septembrie, distributia de filme scade cam la o treime fata de restul anului, adica nu mai mult de doua premiere pe saptamana. Asta e o prima lege. O a doua lege a vacantei e ca nu se lanseaza titluri "grele" nici ca tematica (prea sofisticate si cu aspiratii intelectuale inalte), nici ca asteptari de incasari (de exemplu, in nici un caz filme ca Matrix, Stapanul inelelor sau Harry Potter nu s-ar lansa in luna august). Iar o a treia lege, decurgand in mod logic din a doua, spune ca in aceasta perioada se distribuie filme usurele, de cele mai multe ori comedii fara pretentii, care sa mearga la destindere.
Asa se face ca 8 din cele 9 filme noi, iesite in ultima luna pe ecrane, sunt comedii. Dintre ele, Shrek 2 e cea mai reusita. E realizata, ca si prima parte, tot de Andrew Adamson, alaturi, de data asta, de Kelly Asbury si Conrad Vernon, si vorbita de Mike Myers, Eddie Murphy si Cameron Diaz, din echipa veche, Julie Andrews, Antonio Banderas... Partea a doua e totusi sub nivelul primeia, din care-i lipseste mai ales elementul surpriza. Pledoaria pentru acceptarea celor inacceptabili in societate continua si se termina, evident, cu bine, ca orice basm, cu integrarea in familie a celor doi monstruleti, prin refuzul lor de a... dar mai bine descoperiti singuri, si prin pedepsirea... dar mai bine descoperiti si asta singuri. Chiar daca as povesti totul, filmul inca ar merita vazut pentru inteligenta replicilor, animatia de foarte buna calitate si neaparat pentru scarbosenia dragalasa a celor doi eroi.

In ciuda didacticismului finalizant, Mean Girls/ Fete rele (2004), regia Mark S. Waters, e delicioasa atunci cand e presarata cu glume care mai de care mai rele ale unor liceene care mai de care mai cinice. Comedia atinge culmi de-a dreptul grotesti cand gastile rivale se infrunta una pe alta si-si joaca feste de-o cruzime de care n-ai fi crezut ca sunt in stare niste fiinte atat de gingase. Viata in liceu e cu adevarat o jungla, iar drumul prin anii de colegiu e unul al Calvarului. Lupta pentru supravietuire e crancena, iar pentru afirmare trebuie sa calci, la propriu, peste cadavre. Cu ceva mai multa inclinatie spre gravitate, finalul s-ar fi transformat intr-o farsa macabra. Asa cum e, ramane o comedie, e-adevarat ca destul de scary in multe parti. Accente grave are si Raising Helen/Mamica de ocazie (2004), regia Gary Marshall, si ea cu nelipsitul final moralizator si impacarea tuturor dupa trairea unor experiente mai mult sau mai putin revelatoare. Nu e rea deloc partea psihologica, chiar daca nedezvoltata, si e chiar reusita partea luterano-comica, a inscrierii orfanilor la o scoala religioasa. Laws of Attraction/Legile atractiei (2004), regia Peter Howitt, e o comedie romantica in care Pierce Brosnan se confrunta cu Julianne Moore. Dincolo de asemanarea de subiect cu Intolerable Cruelty si de nume cu The Rules of Attraction (independent american reusit, distribuit anul trecut in Romania), nu are nimic care sa atraga atentia.

Eu si printul/The Prince & Me (2004), regia Martha Loolidge, e si el construit pe asemanari — cea mai flagranta, de poveste, cu modelul Cenusaresei in centru, dar si cu multe alte filme pentru adolescenti marca Disney, cu invatamintele de rigoare de tras. Si cu alte filme in care abunda straini (in cazul de fata danezi) ce vorbesc intre ei engleza (neaparat americana!) in mod frecvent. Or, concluzia ar fi ca engleza e deja limba nationala intr-o sumedenie de tari ne-anglofone?
Nimic nou nici in 13 Going on 30/Azi 13, maine 30 de ani (2004), regia Gary Winick, plat de la inceput pana la sfarsit, foarte previzibil chiar si cand situatiile se rastoarna. Starsky & Hutch/Politisti fara maniere (2004), regia Todd Phillips, incearca sa readuca in actualitate un cuplu de politisti legendari ai anilor '70, din serialul cu acelasi nume, prin Owen Wilson si Ben Stiller. Nu stiu cu ce succes si nici cu ce fidelitate — filmul are totusi o amprenta destul de retro.
In sfarsit, The Stepford Wives/ Neveste perfecte (2004), regia Franck Oz, e o comedie indrazneata dintr-un punct, dar numai pana in altul, in care ucigatorul previzibil, dublat de morala si mai ucigatoare, ucide fara nici o speranta orice urma de final OK. Ramane incercarea... Singurul film ne-comedie e Hellboy/Eroul scapat din infern (2004), regia Guillermo Del Toro, ce propune un nou tip de super-erou, atat de drag tinerei natii de peste Ocean. E vorba de, nici mai mult, nici mai putin decat un drac rosu, cu coarnele taiate si in primul rand bun! Amestec de o alta sumedenie de super-eroi, plus o alta sumedenie de filme cu paranormal, Hellboy e acel gen de superproductie SF atat de covarsita de referinte si copieri, incat isi pierde orice farmec. Chiar si pe acela de a-l vedea pe Dracul salvand vieti omenesti din mainile dracilor...