Lucian Pintilie catre ambasadorul Romaniei in Franta

Ingaduiti-mi sa va trimit, prin bunavointa revistei 22, o scrisoare deschisa, adica o scrisoare care nu mai trebuie deschisa, caci ea e deschisa prin însasi optiunea mea si-i scuteste pe altii de-a o mai deschide.
Acum cateva zile am primit de la Paris, din partea doamnei Marie France Ionesco, o pagina faxata, din programul cultural - pe luna martie 2004 - al Centrului Cultural Roman de la Paris de la Paris. Iata textul:

Jeudi 25 mars à 20h
dans la salle de l’Institut culturel roumain
soirée Lucian Pintilie à l’occasion du lancement par mk2 éditions de la Collection Lucian Pintilie qui comprend un coffret de 4 DVD (La Reconstitution, Trop Tard, Terminus Paradis, L’après-midi d’un tortionnaire) et 3 DVD indépendants: Le Chêne, Un Été Inoubliable et Niki et Flo

Les films de cette collection seront présentés à l’Institut culturel roumain:
25 mars: La Reconstitution (1969)
2 avril: Le Chêne (1992)
5 avril: Un Été Inoubliable (1994)
16 avril: Trop Tard (1996)
20 avril: Terminus Paradis (1998)
23 avril: L’après-midi d’un tortionnaire (2001)
30 avril: Niki et Flo (2003)

Michel Ciment, écrivain et critique de cinéma, présente l’oeuvre cinématographique de Lucian Pintilie

Georges Banu présente le livre bricabrac (Ed. Humanitas, 2004) où Lucian Pintilie retrace son parcours artistique en Occident et en Roumanie après 1989

lecture bilingue d’un texte de Lucian Pintilie: Lettre aux acteurs pour La Cerisaie de Washington

projection vidéo du film La Reconstitution, scénario de Lucian Pintilie et Horia Patrascu avec:
George Constantin, Emil Botta, Georges Mihaita, Vladimir Gaetan, Ernest Maftei, Ileana Popovici

Impresionanta, desi cu o întarziere de cateva decenii, ideea acestei "soirée Lucian Pintilie", un gest surprinzator pe care bine cunoscutele relatii de inimicitie dintre Ambasada Romana si mine nu-l lasau sa se întrevada. (Cu alte ambasade am avut relatii si mai rele - sinistre chiar. In 1992 am primit scrisori de la romani exilati în Elvetia, care erau pur si simplu convocati la Ambasada unde li se explica nocivitatea filmului Balanta, care rula atunci în Elvetia. Ei ieseau vomand de la Ambasada, marcati de scarba si de hotararea de-a nu mai pune niciodata piciorul pe acolo. D-l Adrian Nastase stie foarte bine toate astea, i le-am comunicat în 1992, pe vremea cand era ministru de Externe.) Dar în sfarsit - ca sa revenim - gestul Ambasadei Romane putea fi la urma urmei - de ce nu? - un gest prietenos, real sau simulat, de reconciliere. Cu o conditie. Daca de acest proiect ar fi fost, într-un fel oricat de vag, legata si persoana mea.

Stimate Domnule Ambasador,

Din nefericire totul a fost o simulare, nedemna de prestigiul unei ambasade. Este fara precedent exercitiul de sfidare pe care l-a experimentat Centrul Cultural Roman de la Paris cu mine.
1. In primul rand, eu, Lucian Pintilie, nu am fost invitat sa particip la aceasta "soarea" Lucian Pintilie.
2. Mai mult - nimeni nu mi-a cerut acordul meu pentru desfasurarea ei.
3. În sfarsit, va informez ca Centrul respectiv nu s-a ostenit nici macar cu o înstiintare plictisita (scrisoare, fax, e-mail, simplu telefon).
Pe scurt, nu am avut habar de absolut nimic. Au procedat cu mine ca si cu o persoana decedata si automat recuperata.

Procedura este debil provocatoare si s-a mizat, cunoscandu-mi-se firea, pe protestul meu. Dar eu, care, între timp, am aflat de la MK2 - ca organizarea acestei "soarele" are la origine o propunere venita chiar de la MK2 - si nu de la Ambasada Romana - nu am protestat, ci am vrut sa continui investigatiile mele despre seriozitatea acestei omagieri, care începuse sa exale un miros de peste stricat.
M-am hotarat sa-l contactez în primul rand pe Michel Ciment, caruia în scenariul propus de Ambasada îi revenea rolul de "écrivain et critique de cinéma qui présente l’oeuvre cinématographique de Lucian Pintilie".

Absolut întamplator, înainte de-a-l fi contactat pe Michel Ciment, renumitul critic i-a telefonat lui Marie France Ionesco (10 martie 2004), rugand-o sa-mi reaminteasca predarea celor 15 pagini promise revistei Positif (un extras din bricabrac). Discutia a lunecat rapid spre discursul de prezentare pe care Michel Ciment îl prepara pentru întalnirea din 25 martie 2004. "Vous vous préparez pour la rencontre de 25 Mars?" "Quelle rencontre?" - a întrebat uimit Michel Ciment.
Este halucinant, incredibil etc., etc., dar Michel Ciment n-avea habar ca pe data de 25 martie (conversatia are loc în 10 martie), la orele 20, trebuia sa fie prezent la Centrul Cultural Roman de la Paris unde Ambasada stabilise sarcina lui de a tine o conferinta despre Lucian Pintilie. "Niciodata nu mi s-a facut o astfel de propunere din partea Ambasadei" - i-a spus Michel Ciment lui Marie France Ionesco.

Care va sa zica toate brosurile editate de Centrul Cultural Roman de la Paris si raspandite printre miile de romani parizieni minteau, mai precis contineau o informatie grosolan nascocita: prezenta si conferinta lui Michel Ciment la o "soarea" Pintilie (pentru care, asa cum a facut-o toata viata, de la Reconstituirea încoace, si-ar fi dat entuziasmat acordul). Pentru Dumnezeu, unde ne aflam? La Ambasada Romana din Paris sau pe linia de centura a Bucurestiului, unde minciuna e conditia supravietuirii?

Stimate Domnule Ambasador,

Cred ca, printr-o asemenea comportare lipsita de inteligenta, agresiva si dispretuitoare, cineva doreste sabotarea proiectului. Imi permiteti sa avertizez Ambasada Romana. Nu va bazati pe mine. Nu voi protesta. Eu dau acordul meu pentru aceasta "soarea" Lucian Pintilie. E clar, nu? Incercati sa mai faceti ceva, daca se mai poate face ceva, cu Michel Ciment. Cu Bita Banu, am vorbit deja. E O.K. Va fi prezent.
As fi vrut sa pun totusi o conditie, si anume: daca tot se face o lectura bilingva, sa se citeasca din bricabrac nu numai un fragment din Lettre aux acteurs (Livada cu visini la Washington), ci si un mic text, intitulat Dupa douazeci de ani (p. 346), care descrie relatiile mele cu Ambasada Romana din Paris.

Dar, sa fie foarte clar. Nu pun aceasta conditie. Imi înfrang dorinta si nu pun aceasta conditie. Imi îngadui doar placerea de-a cita textul (care este de-o actualitate arzatoare) la sfarsitul scrisorii pe care v-o adresez.

Dupa douazeci de ani

Dupa douazeci de ani de la terminare, De ce trag clopotele, Mitica? provoaca aceeasi aversiune, aceeasi pofta (irepresibila) de reprimare, acelasi vis, nu ascuns, ci marturisit, de interdictie - în numele aceleiasi viziuni idilice, etatizate si sacralizate, pentru care eu mi-am manifestat o viata întreaga dispretul.
In anul 2002, Ambasada Romana din Paris, prin Centrul Cultural Roman, a sarbatorit, odata cu toti membrii coralei, cei 150 de ani de la nasterea lui Caragiale.
Nu a existat, oricat de obscur ar fi fost, un singur film romanesc, o fotograma inspirata de Caragiale, care sa nu fi fost convocata la acest ospat caragialesc integral. Singurul, dar absolut singurul film romanesc care nu a fost proiectat cu acest prilej a fost De ce trag clopotele, Mitica?.
- Si ce te intereseaza asta pe tine, Pintilie, tu esti un baiat subtil si tolerant... Injur si schimb întunecat subiectul.

Cu profund respect,
Lucian Pintilie

P.S. Acum 5 minute mi-a telefonat Michel Ciment. E disperat, dar nu poate anula rendez-vous-ul din 25 martie. Inca odata el nu întelege de ce nu a fost anuntat, nu la timp - ci în nici un fel. Mi-e rusine.
Inca o data un roman este prins la iesirea din supermarket cu o pereche de chiloti de dama înfundati în buzunar.

Cu acelasi profund respect,
Lucian Pintilie

11 martie 2004