Luminița de la capătul tunelului se depărtează…

Manuela Cernat | 01.11.2016

LUMINIŢA, DE LA CAPĂTUL TUNELULUI, de Radu F. Alexandru • Regia: Mircea Cornişteanu • Scenografie: Puiu Antemir • Asistent scenografie: Alexandra Panaite • Ilustraţie muzicală: Mircea Cornişteanu • Video: Dimitris Palade • În distribuţie: Constantin Cotimanis, Monica Davidescu, Iuliana Moise, Dragoş Stemate, Alexandra Poiană • Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti.

Pe aceeași temă

 

Scriitor, dramaturg, scenarist, eseist, dar şi om politic angajat în apărarea valorilor demnităţii umane într-o Românie dureros încercată de nesfârşita ei tranziţie dinspre teroare spre democraţie, Radu F. Alexandru este as­tăzi și cel mai răsfățat dra­maturg al scenelor bu­cu­reștene. La Odeon, Me­tro­polis, Teatrul de Comedie și acum, iată, la Teatrul Na­țional, piesele lui, viu apla­u­date, fac săli pline. Plac în egală măsură publicului și criticii, performanță rară pen­tru că, de regulă, cri­teriile celor două tabere nu se prea în­tâl­nesc în punctul de aur al succesului.

 

Periodic, scriitorul își ia răgazul să se distanţeze de agitaţia coti­dianului, se cufundă în tăcerea vătuită a bibliotecii, reflectează la mersul vremurilor în com­pa­nia m­arilor spirite ale culturii și ne trans­mite punctul lui de vedere asupra lui hic et nunc în piese de teatru incandescent provocatoare. Fie că disecă metastazele ce­lulei familiale sau pune sub lupă malefica inserție a umbrelor trecutului în destinul prezentului, textele lui sunt un fascinant exercițiu de exorcizare morală. Și un mo­del de eleganță stilistică. Construcțiile, apa­rent simple, se complică neașteptat prin uimitoare răsturnări de situație. Ca­li­brate pentru posibilitățile teatrelor de as­tăzi, au personaje puține la număr, dar excepțional de ofertante pentru actori. Dia­logurile vii, scăpărătoare, cu replici me­morabile, perfect adaptate tipologiei și extracției sociale a fiecărui protagonist, conduc conflictul în tempo alert, nu lasă ră­gaz spectatorului să respire. Dar mai ales voluta polemică este marca distinctivă a unui autor care știe să-și cucerească pu­blicul, să-l țină cu sufletul la gură, să-l trea­că brusc de la hohotul de râs homeric la neliniște.

 

La limita pamfletului, vehemenţa cu care tex­tele lui Radu F. Alexandru incriminează derapajele morale ale lumii noastre îi încarcă textele cu un dramatism de ne­tă­găduit. Luminița... a apărut inițial în vo­lu­mul Teatru 7, sub titlul elocvent Ro­mâ­nica. Benefic scurtată, a rezultat o co­me­die de moravuri despre banalitatea răului. Un rău atât de adânc infiltrat în sferele înalte ale politicii din Românica, încât ni­mic nu pare a-l mai putea vindeca vreo­dată.

 

În chiar aceste zile, unul dintre cei mai im­portanți scriitori ai planetei, Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel (printr-o decizie corectă și intelectual responsabilă, nu ca aceea bizară, dacă nu chiar suicidar conjuncturală, care l-a cocoțat recent pe cantautorul Bob Dylan în galeria ilustră a literaturii mondiale), declara la Berlin, în­tr-un interviu acordat agenției DPA: „As­tăzi, corupția este cel mai mare dușman al democrației, nu ideologia“.

 

Or, tocmai asupra acestui flagel se con­cen­trează Luminița..., piesă născută din tra­gicul destin al ţării noastre, sortită parcă să-și rateze ieșirea din sumbra paranteză comunistă a istoriei din pricina corupției generalizate.

 

Dacă, în scenariul pentru La capătul liniei, film cult al începutului anilor ’80, vi­rulentă metaforă an­ti­sis­tem, Radu F. Alexandru pro­­punea redempțiunea unor marginali respinși, sub dic­tatură, de dogmele moralei proletare, premizele con­flic­tului din Luminița... sunt diametral opuse. As­tăzi nu mai este nevoie de metaforă. Felia de viață intră direct în scenă. Și nu despre recuperarea unor ne­fe­riciți este vorba, ci, dimpotrivă, despre pră­bușirea în abisul ticăloșiei a unor răs­fățați ai sorții.

 

Amara confesiune a lui Radu F. Alexandru din Caietul Program al spectacolului de la Teatrul Național spune totul: „Îi cunosc bi­ne pe toți cei care se bălăcesc în burta ca­șalotului în care trăim. Pe cei de azi și pe cei de ieri: președinți, prim-miniștri, înalți demnitari – leadership-ul , cum i se spu­ne acum. Au făcut și continuă să facă tot ce este în puterile lor ca lu­cru­rile să ră­mâ­nă așa cum sunt de când e lumea“.

 

În Luminița... îngenuncherea în fața pu­terii, umilirea, perversitatea, complicitatea la delictul moral, amoralitatea zglobie sunt tot atâtea ipostaze ale derizoriului ri­dicat la nivel de condiţie umană. Poate fi o formă de exorcizare a măştilor răului, dar este mai ales o dureros de lucidă spo­ve­danie a unui intelectual trecut prin pur­gatoriul experienței politice. Nu în ultimul rând, sub semnul unui actual simț enorm și văd monstruos, Radu F. Alexandru me­ditează cu tristeţe asupra condiţiei umane în lumea postmodernă.

 

Ca într-un acvariu, patru vietăți se agită, se pândesc, se sfâșie. O fojgăială de gân­daci de bucătărie cățărați pe piramida pu­terii, maculată de cleioasele lor dejecții. În ciuda ambianței elegante, suntem de­par­te de farmecul discret al burgheziei. Cvar­tetul din acvariu este chintesența mi­to­căniei. Este rezultatul brutalei inversări a piramidei sociale înfăptuite în urmă cu șaptezeci de ani, traumă istorică reluată, la altă scară, dar cu aceleași dezastruoase efecte în primii ani ai tranziției.

 

Politicianul veros, doamna cu trecut du­bi­os și moralitate laxă, șmecherașul de car­tier strecurat în așternuturi de mătase pen­tru avantaje materiale, soțioara tradu­să care își vinde scump renunțarea la șan­taj - pretinde cont în bancă, vilă la Pre­deal, croaziere -, cu toții sunt, vai, iden­ti­fi­cabili în paginile și imaginile mass-me­dia. Cvartetul ticăloșilor demonstrează că „omul nou“ visat de Ceaușescu există. În­florește. Triumfă. Cu toate atributele pro­gra­mate în laboratoarele dictaturii: ca­me­leonic, fără dragoste de țară, fără coloană vertebrală, dispus să se vândă și să vândă patria pe un dolar sau pe o rublă.

 

Luminița... este mărturia vibrantă a unui intelectual român de fac­tură occidentală asupra disoluției morale a faunei suburbane care, deocamdată, a confiscat avan­sce­na politicii. Câtă luciditate, atâta durere, spunea Camil Petrescu. Radu F. Alexandru își camuflează durerea sub faldurile come­diei de salon. Dacă Totul de vânzare se nu­mea un celebru film al lui Andrzej Wajda, unul dintre cineaștii preferați ai lui Radu F. Alexandru, Totul de cumpărare ar pu­tea fi subtitlul acestei amare piese despre lumea noastră.

 

Versiunea scenică de la Teatrul Național propune un spectacol curat, atent ținut în frâu de un regizor experimentat, maestru al nuanțelor și al echilibrului. Mircea Cor­nișteanu a mizat cu succes pe chimia unei distribuții echilibrate, în care nume con­sa­crate și nume recent afirmate dau stră­lucire unei vitriolante radiografii a pre­zentului politic.

 

Constantin Cotimanis, tiranic și ob­secvios, uns cu toate alifiile, unsuros la propriu și la figurat, respingător în siguranța de sine, oferă identikit-ul perfect al su­pra-dimensionatei noastre (la propriu și la figurat) clase politice. Iuliana Moise și Alexandra Poiană întruchipează cu brio, la vârste diferite, feline primejdioase, de ex­tracție obscură, cu studii precare, para­șu­tate direct în sferele înalte ale politicii ca să ocupe prim-planul mass-media, im­pu­nând privirii stupefiate a națiunii un anu­me model de succes social - cățărarea fără limite și scrupule.

 

Iuliana Moise, frumoasă, expresivă, ele­gan­tă și suficient de insinuantă ca să înțelegi din ce smârcuri s-a ridicat soția politicia­nului, își reconfirmă poziția de stea a Naționalului. Cu fină ironie, cu aplombul necesar și cu farmec imbatabil, Alexandra Poiană gradează credibil trecerea de la aparent candida pisicuță inocentă la dez­lănțuirea feroce din final.

 

Ingenios, spațiul scenic imaginat de re­gi­zor și excelent pus în operă de scenograful Puiu Antemir materializează metafora ac­va­riului, prin panourile transparente care mărginesc decorul. Plasat pe gradene, de-o parte și de alta a scenei, publicul are oca­zia să urmărească simultan derularea spec­tacolului și reacția spectatorilor. Expe­ri­ență umană și intelectuală de neratat, mai ales acum. În prag de alegeri, spectacolul es­te savuros. Se râde cu lacrimi și se plân­ge în forul interior. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22