Muzeul Taranului Roman

 Fereasca Domnul sa lipseasca a din a! Roman vine de la Mircea Roman, sculptorul a carui expozitie este atat de firesc instalata la  Muzeul Taranului Roman, incepand din 3 mai. Fireasca pare prezenta unui artist reprezentativ (castigatorul Marelui Premiu la Trienala de la Osaka din 1992) intr-un muzeu reprezentativ, distins cu titlul "Muzeul European al Anului" in 1996. Ambele premii fac parte dintre cele autentice si remarcabile, ravnite de artisti si institutii internationale. Ele nu sunt "merite culturale" autohtone, cu spade, spagi si tepe. La prima vedere pare, asadar, o potrivire admirabila a doua povesti de succes cultural, lucru atat de rar la noi.

 Dar ce reprezinta MTR si ce reprezinta Mircea Roman? In conceptia originara a lui Horia Bernea, conservata cu sfintenie de catre discipolii sai, MTR apare drept adevaratul templu al spiritualismului autohtonist, locul in care se oficiaza un cult perpetuu dedicat matricei rurale a natiunii romane. El nu este un muzeu etnografic, nu este dedicat nici satului, nici mestesugurilor, nici artei populare sau folclorului. MTR este un muzeu dedicat esentelor, chiar esentei, insusi taranului roman, adica unei entitati antropologice atemporale, un construct mental in raport cu care exponatele constituie o simpla diafragma prin care se intrevede miezul spiritual, crucea, credinta ortodoxa ce pulseaza in lucrurile si faptele de zi cu zi ale taranului roman. MTR este un muzeu militant, un muzeu care impune o anumita perspectiva asupra profilului antropologic al natiunii, asa cum Biserica Ortodoxa Romana este o biserica ce impune o dogma asupra profilului religios al romanului. Ca si ortodoxismul, MTR a avut un succes fulminant in ultimul deceniu, fiind una dintre putinele institutii culturale ce a castigat public, in loc sa-l piarda. Numai ca acest lucru s-a petrecut intr-o conjunctura sociala paradoxala. Asa cum succesul ortodoxismului s-a derulat pe fundalul abrutizarii crescande a populatiei "zapante" in fata MTV (manele-telenovele), asa cum ridicarea de biserici si manastiri a fost concomitenta cu ridicarea de vile si mega-buticuri, iar boom-ul pelerinajelor este contemporan cu elogiul consumismului, cu somajul, demonstratiile de strada si extazul tribunelor in stadioane, la fel si "moda" MTR este concomitenta cu exodul taranilor moroseni in Franta, al celor moldoveni in Italia si al celor banateni in Austria si Germania, reprofilati de la papusoi la capsuni sau de la tapina la ciocanul pneumatic. Ca si regasirea credintei, recursul la ruralism (autohtonismul de consum cultural) este o forma de decompensare simbolica, concomitenta cu o pierdere istorica de substanta antropologica nationala, cu o hemoragie a specificului local. Este un evazionism elitist si paseist, ce gaseste raspunsul la dilemele unei identitati labile in Taranoland, parcul de divertisment spiritualist autohton.

 Sculptura lui Mircea Roman, asa cum se prezinta ea in actualul Dezorient Expres, in containerul metalic gigantic instalat in curtea MTR, vine dintr-o cu totul alta lume. Figurile sale de lemn, umane si sexuate, prada unei voluptuoase retorici a vidului sufletesc, stau agatate de peretii de fier ai unui vagon care nu este de dormit, ci de trezit, de zdruncinat, expunandu-si tarele previzibile pentru orice constiinta culturala citadina: dezorientare, dezradacinare, disperare, fragmentare, alienare. Personajele sunt puse la zid, frante, sparte, golite. Prin ele patrunde privirea ce le rascoleste iscodindu-le, infruptandu-se din intimitatea lor expusa cu nesat in containerul ce seamana atat de mult cu o scena sau cu culisele unui teatru, cu locul cultural al penumbrei in care rolurile si mastile sociale sunt imbracate si dezbracate cu infrigurare. Intreaga experienta plastica si semiotica a operei lui Mircea Roman este esentialmente urbana. Figurile sale, formele si gesturile lor provin din vocabularul muzeului interior al experientei culturale livresti, din teatrul (hiper)sensibilitatii educate, cultivate. Chiar si containerul enorm, ca un tunel, face parte din arhitectura spiritului urban, ca orice gang intunecos, cu toate conotatiile sale angoasante sau lubrice, de coridor matricial sau "vagina dentata" sculpturala ce toaca ritmic inaintarea privitorului.

 Se va spune ca intre spiritul MTR si sculptura lui Mircea Roman exista o incompatibilitate de fond. Ca miezul cruciform al vietii taranului roman este cea mai clara imagine a deplinei asezari in lume, a bunei randuieli statornice, in timp ce miezul nebulos al sculpturii lui Mircea Roman este expresia cea mai pertinenta ("dezorienta") a neasezarii in lume, a raului de a fi. Se va crede ca intre Arcadia in itari saltareti si gangul cu masti ale perplexitatii si incertitudinii exista o tensiune irezolvabila, polarizata, care reflecta sciziunea lumii actuale intre urban si rural, intre "nou" si "vechi". Lucrurile ar sta poate astfel daca cele doua povesti culturale ar fi cu adevarat de succes si daca aceasta sciziune ar mai avea o relevanta maxima. Sunt insa deja ani buni de cand semnificatia polarizarii urban-rural s-a estompat, iar relevanta ei culturala a disparut. Chiar si MTR este parte a acestui proces, prin atentia marita pe care o acorda (sub)culturii suburbane sincretice (care nu este nici rurala, nici citadina), devenita reprezentativa, adevarata paradigma a timpului nostru. Succesul comercial crescand al MTR nu trebuie sa oblitereze adevarul crud, acela ca miezul cruciform creator al vietii actuale s-a travestit si diluat pana la disparitie, in ciuda proliferarii semnelor exterioare, rituale ale credintei si in ciuda fidelizarii publicului. Muzeu al esentelor pure, MTR a ajuns in cele din urma sa cucereasca doar aparentele pentru a ramane in pas cu vremurile ale caror valori (impermanenta, nomadismul, eterogenul, consumismul etc.) ii sunt de fapt nu doar straine, ci de-a dreptul opuse. La randul ei, experienta culturala urbana din care se hraneste sculptura lui Mircea Roman nu mai reprezinta de mult "noul". Ea este redevabila genului de traire al anilor ‘70-’80, dominati de euri hipertrofiate cultural, cu aspiratii majore consumate depresiv in sfere minore, la un pahar de vorba in apartamente de bloc sau pe strazile marilor orase, pustiite de suspiciuni si delatiune.

MTR si Mircea Roman nu sunt incompatibili, iar aceasta expozitie nu este un accident. Ea este schita informala a ceea ce va deveni treptat Muzeul Taranului Urban, al acelei paturi intelectuale si sociale care, inca vie si dispusa la adaptare, reprezinta deja trecutul nostru cultural imediat, ce incepe sa-si conserve profilul, punand laolalta, intr-o combinatie doar aparent paradoxala, ortodoxismul si existentialismul, ordinea ritual-decorativa si deriva angoasanta, credinta in rostul lumii si exasperarea in fata nemanifestarii sale, certitudinea si dubiul. MTR este locul in care, pentru taranul urban actual, se produce intalnirea cu alteritatea sa proxima, taranul istoric a carui stirpe tocmai s-a stins, lasand la vedere frumoase ruine antropologice prin care flaneaza destins, consumandu-si nevoia de fictiune identitara, de autoproiectie intr-un exotism la indemana, autohton. Dezorient expresul lui Mircea Roman pune in scena drama similara a unei elite culturale ale carei valori, desi curente inca, sunt pe cale de disparitie. Este vorba despre elita trairilor profunde, aceea a marilor experiente intelectuale si sufletesti deplin estetizate, propagatoare de gesturi si cuvinte electrizante, devenite insa tot mai ininteligibile. Ele sunt chiar inutile pentru un public ce nu mai detine acele aparate spirituale si culturale pe care sa le conecteze la curentul continuu produs de generatoarele de forme simbolice ale unui timp resimtit deja ca revolut. Ca si in cazul MTR, privitorul actual realizeaza ca este vorba de "un caz de cultura", dar nu se mai simte vizat de el. Il trateaza cu respect. Iar respectul este prima forma a distantarii.

 Pentru actualitatea virtuala, opozitia urban-rural si-a pierdut sensul, la fel ca si valorile statorniciei sau cele ale angoasei, ale comuniunii mistice cu natura sau cele ale alienarii exasperante. La ora actuala pentru depresii se ia Prozac, iar pentru infratirea cu natura se intra in Greenpeace. Miorita si Crima si pedeapsa sunt doua mituri la fel de datate intr-o lume a speculatiei bursiere si a terapiei multilaterale. Intalnirea dintre MTR si Mircea Roman reprezinta, asadar, o foarte previzibila alianta, cu relevanta culturala si sociala. Este alianta pentru supravietuirea idealurilor, a sensurilor si rosturilor intr-o lume a scopurilor, mesajelor si utilitatii. Este alianta disperatilor de succes, a celor mai proaspeti inactuali.