Nu doar despre ingeri

Mihai Zamfir | 21.04.2004

Pe aceeași temă

Ultima carte a lui Andrei Plesu pacatuieste prin sinecdoca; ea reprezinta de fapt mult mai mult decat o carte despre ingeri. Cand un istoric si un filozof al artei aduce in discutie, sub forma de proiect monografic, o asemenea chestiune, ne asteptam in principiu sa vedem inregistrate si clasificate figuratiile angelice din arta plastica si din literatura: nici vorba de asa ceva! Prin intermediul angelologiei - ca sa nu spunem sub pretextul ei - Andrei Plesu ii ofera cititorului o densa si dramatica meditatie asupra conditiei umane. Dar, ca si in Minima moralia, nu vom intalni aici un discurs crispat, in concordanta aparenta cu gravitatea subiectului, deoarece autorul detesta, in principiu, asemenea gen de abordare; din contra, sub forma destinsa, ludica, deseori paradoxala si nedispretuind jocul de cuvinte, Andrei Plesu ne situeaza de la inceput, cu gratie, in vecinatatea impalpabilului si a misterului ontologic fundamental.

S-ar parea ca, pentru autor, misterul la care facem aluzie se afla aproape rezolvat. Om credincios, el isi edifica sirul de ipoteze (orice constructie mentala nebazata pe experienta verificabila ramane totusi o ipoteza- in cazul de fata, existenta si actiunea ingerilor!) si socoteste acest prim punct decisiv drept castigat. Din pacate, el nu e castigat pentru toata lumea si nici pentru toti cititorii cartii Despre ingeri. Poate ca marele merit al acestei esentiale meditatii rezida in faptul ca ea se adreseaza tuturor, insa mai ales celor care nu sunt convinsi de "existenta ingerilor", celor care imbraca, de la prima pagina, armura scepticismului.

Ce sunt ingerii lui Andrei Plesu? Sunt entitatile create de Dumnezeu in prima faza a Genezei, inaintea pamantului si a primului om, adica dublul nostru ideal, slujitori perpetui ai lui Dumnezeu, dar si slujitorii nostri; ei sunt "fiinte ale intervalului" (p.57) si apartin "universului imaginal" (p. 79); insusi intelectul nostru releva o conditie angelica, deoarece ingerilor le lipseste tocmai corporalitatea, adica sursa fundamentala a placerilor si a dezastrelor noastre. Ajuns in acest punct, exegetul se avanta irezistibil: nimic nu-l mai impiedica sa considere intelectul uman drept ingeresc, sa proclame ca "in lumea imaginala, gandirea si existenta coincid" (p. 79) si ca "Daca intelectul e partea noastra de inger, atunci reflexia noastra despre ingeri e, totodata, o reflexie despre conditia noastra intelectuala, despre posibilitatile si perspectivele ei. Istoria angelologiei e, prin urmare, o istorie a metabolismului nostru mental" (p. 228). Printr-un tur de forta dintre cele mai spectaculoase, tot ceea ce reprezinta varianta creativa, ideala, intr-un cuvant - "divina" a fiintei omenesti nu numai ca se inrudeste cu conditia angelica, dar se transforma chiar in argument al existentei ingerilor. Cartea aceasta populeaza cu ingeri intervalul dintre uman si divin, facand ca acest spatiu, de obicei nelinistitor si gol, sa se umple cu fiinte supraterestre, intelepte, intelegatoare, ba chiar ... muzicale. "Asa am ajuns sa ma ocup de ingeri. Cu ei, lumea spiritului capata dintr-o data culoare, dinamism, viata, incepe sa-si descopere sensul adevarat: ea nu e o alta lume, e lumea insasi in toata amplitudinea ei, suma armonica a vazutelor si nevazutelor." (p. 180-181).

O astfel de constructie à prendre ou à laisser se desfasoara pe doua paliere: prima parte (Introducere in angelologie), compusa din patru sectiuni, carora li se adauga o conferinta tinuta la Lucerna in 2001, este partea didactica si erudita; avand la baza in mod evident prelegeri universitare, ea formuleaza principiile fundamentale. Partea a doua (Experiente, tatonari, lecturi) apare mult mai concentrata, iar aici eseistul stralucit se desfasoara in voie. Eruditia nu mai ramane in prim plan, dar noutatea penetranta a ideilor taie uneori rasuflarea. In fine, pentru interesul pur istoric al textului, se reproduce in partea a treia (Addenda) si prima redactare a cartii despre ingeri, sub forma unei conferinte din 1992. Printr-o intamplare probabil neintamplatoare, Despre ingeri a aparut la putina vreme dupa cartea lui Gabriel Liiceanu intitulata Usa interzisa. Nu poti sa nu observi

complementaritatea celor doua lucrari scrise de doi prieteni si discipoli ai lui Noica: ele isi raspund una alteia, in absolut. Daca Gabriel Liiceanu ramane un ganditor al limitei, ca entitate metafizica definitorie, Andrei Plesu este adeptul decis al intervalului. In cazul lui Liiceanu - exeget al conceptului limitei, distribuitor al acesteia ca simbol al certitudinii si al rationalului - notiunea-cheie, limita, marcheaza atat aspiratia ganditorului, cat si conditia noastra ontologica, exprimata cu o claritate cruda. Lui Andrei Plesu ii repugna solutiile definitive, certitudinile asupra carora toata lumea pare a fi de acord; intervalul se transforma in teritoriu al tranzitoriului, speranta intr-o salvare posibila, care se poate obtine prin efortul uman de auto-perfectionare, de sondare a necunoscutului. Vocatia metafizica a gandirii celor doi se impune cu tarie, desi - in plan spiritual ultim - concluziile lor raman diferite. Inca de la Minima moralia specialistul in angelologie se consacrase explicarii "intervalului"; daca atunci imensul teritoriu al eticii se infatisa relativ accesibil unui astfel de demers, acum autorul mizeaza pe interval pentru a explica adevarurile ultime.

Un asemenea tip de gandire nu putea sa nu fie alergic la dichotomic. Adept al triadei ca model existential, Andrei Plesu consuma o neasteptata energie in combaterea celei mai raspandite dintre formele gandirii uzuale, gandirea care opereaza in alb-negru, in da-nu. Se identifica simplificarea bipolara a existentei nu doar in lumea, profund antipatizata, a "rationalistilor", a "ganditorilor moderni", convinsi ca se afla foarte sus pe scara certitudinilor, dar si in cea a pietismului lacramos, in lumea gandirii teologice lenese. Este greu de spus pe care dintre aceste doua categorii, aparent opuse, o dispretuieste mai mult Andrei Plesu - probabil ca la fel pe amandoua, pentru ca ambele au in comun prostia limitativa si sigura de sine.

Autorul nu respinge insa de plano orice analiza dichotomica: in capitolul 4 al primei parti, definind statutul calugarului, al "omului de langa inger", el apeleaza frecvent la dichotomii elucidative (vezi p. 136 si urmatoarele, unde perechile calugar versus pasare, pustiu versus munte sau ochi vizibil versus ochi interior explica rapid si sesizant gandirea filozofului). Andrei Plesu refuza doar ridicarea dichotomicului la rangul de principiu ordonator si universal.

Miezul dur al demonstratiei se leaga de chestiunea fundamentala a credintei sau a necredintei. Toata teoria intervalului, cu complicata lui harta, toate analizele ierarhiilor ceresti si ale functiilor angelice au, ca prim si ultim argument, o grava optiune ontologica. "Omul modern are dificultati sa creada in ingeri, nu pentru ca e rational si ateu, ci pentru ca nu crede in ordine, sau are despre ordine o imagine inconsecventa. Prin contrast, omul traditional abordeaza cu o ametitoare indrazneala problema inevidentei, a nevazutului si a inclasabilului, preferand sa forteze intelegerea. Pe fundalul acesta, orice efort de intelegere implica un foarte fin dozaj de rigoare si mister, de transparenta si opacitate. s...t Efortul de a intelege lucrand cu postulatul ordinii cosmice e - din punctul meu de vedere - un semn de civilizatie. Obiceiul de a evacua ceea ce nu intelegi in penumbra magica a hazardului sau a neesentialului e, dimpotriva, expresia unei inteligente pripite, impacata prematur cu propria ei limita." In acest text aflat la p. 97-98, gasim formulat principiul ultim al cartii. Daca fundamentala proba sugerata de autor este trecuta, le putem accepta linistiti si pe celelalte.

Argumentele in favoarea existentei ingerilor pe care le aduce Andrei Plesu sunt ingenioase, pitoresti ori grave. Argumentelor desprinse din viata de toate zilele, din marturisirile unor sihastri, din propriile noastre trairi in regim exceptional li se poate raspunde ca provenienta "angelica" a acestor stari de spirit nu poate fi in nici un fel probata. Mult mai consistente mi se par argumentele "de autoritate", desprinse din marii filozofi care au crezut in ingeri si i-au descris. De la Platon la romanticii germani, trecand mai ales prin Sfantul Toma de Aquino, argumentele in favoarea unui mundus imaginalis s-au succedat in cascada; cel mai sesizant ramane Toma de Aquino, sintetizat astfel de autor: "... ingerii exista pentru ca exista ordine. Si in ordinea aceasta cosmica, creata, exista un loc pe care numai ei il pot ocupa in mod legitim. Locul acela e la fel de bine definit ca si locul pe care il ocupa, sa zicem, inauntrul aceluiasi sistem, regnul vegetal. A spune ca ingerii nu exista pentru ca nu se vad e la fel de neinteligent cu a spune ca plantele nu exista pentru ca nu raspund la buna ziua" (p. 47). Surprinzatoarele, abundentele si uneori dificilele probe pro angelitate aduc, in aceasta carte, sfasiere, dar si literatura pura. Personal, n-am putut citi capitolele Ingeri si zile, Ingeri si litere ori Aroma lumii decat drept literatura de buna calitate extrasa din eruditie: chiar daca, in principiu, asemenea demonstratii nu-si aveau locul intr-o apologie, intr-o lucrare pe tema grava, Andrei Plesu nu-si abandoneaza nici in aceasta imprejurare metoda - aceea de a spune cele mai serioase lucruri glumind, facand cu ochiul, introducand ludicul salvator.

Si cu aceasta ajungem la inevitabila literatura care ne intampina in orice carte semnata de autor. Discursul sau, indiferent de tema, adopta o stilistica in asemenea masura proprie, incat un "text Plesu" poate fi identificat dupa numai doua fraze. Intr-o astfel de "monografie" asupra unui subiect prin definitie evanescent, doza de literatura devine, ea, consistenta. Cititorul trece de partea ingerilor fermecat mai ales de fraza; dincolo de indreptarile metafizice ori morale, el ramane sensibil la sintaxa si la limbajul figurativ al autorului, unde chiar si jocul de cuvinte se dovedeste intotdeauna greu de sens. "Ce sens avea omul in plus fata de ingeri? As spune, cu o formulare rapida, ca are in plus minusurile." (p. 33); "Cu lumea imaginala - si, implicit, cu lumea ingerilor redescoperim exterioritatea spiritului, faptul ca el e o lume autonoma, un regn aparte si nu o umbra somnolenta, subzistand stins in pivnitele corpului." (p. 74-75); "Calugaria vrea sa atraga atentia tocmai asupra amneziei generale cu privire la valori si idealuri. Calugarul este un campion al inaparentei, al neinregimentarii, al rezistentei la masificare. As indrazni sa spun ca, din acest punct de vedere, monahismul a livrat prima generatie hippy din istoria culturala a lumii." (p. 131) etc. etc.

Iar cand partea a doua, cea mai personala, a cartii se incheie pe o splendida analiza a episodului luptei lui Iacob cu Ingerul, din Vechiul Testament, intuitia literara si cea filozofica a exegetului se imbina deja inextricabil; in celebra infruntare, Andrei Plesu vede in esenta prefigurarea statutului Divinitatii din Noul Testament. Oricum, forta stilistica globala starneste admiratia. Cea mai sincera pornire a cititorului la sfarsitul lecturii cartii este sa o ia de la capat.

Andrei Plesu, Despre ingeri, Editura Humanitas, 2003

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22