O incursiune în tenebre

Serenela Ghiteanu | 10.01.2023

Romanul „Și la început a fost întunericul” este o lectură provocatoare mai întâi prin gradul de neliniște pe care îl induce cititorului.

Pe aceeași temă

„Nu, nu eram mort. Nu încă. Eram tânăr. Aveam 27 de ani și niciun rost pe lume.” Eroul narator din romanul Și la început a fost întunericul de Raul Popescu trăiește o experiență-limită destul de misterioasă. Poate că a încercat să se sinucidă și a fost salvat în ultimul moment sau poate că a fost victima unui accident care i-a primejduit serios viața, în orice caz el se găsește într-o zonă a întunericului, între viață și moarte, putând să plonjeze în orice clipă în moarte.

Suspendat în acest spațiu în care secundele și minutele pot părea ore și zile, el se confruntă cu figuri de familie care i-au marcat existența până atunci ori prin absență, tatăl, pe care nu l-a mai văzut de la vârsta de 9 ani, ori printr-o prezență supărătoare, unchiul, fratele mamei, care îi judecă pe toți și care spune despre sine că a fost doar un om „care a încercat să se descurce cât mai bine”. Ambele figuri sunt moarte deja, deci chipul confuz care îi apare eroului narator la început se transformă în cele ale unor bărbați care ar fi trebuit să îi fie alături, dar care l-au trădat și care îl vizitează în această experiență dintre viață și moarte.

 Nu există în acest roman o desfășurare epică, ci o juxtapunere, ca într-un puzzle, de fragmente care evocă, punctual, câteva personaje. Cele reprezentând foști prieteni din copilărie sau un fost profesor sunt eclipsate de chipurile celor care formează familia: mama, bunica și unchiul. Sunt evocate și cele patru neveste ale unchiului, dar rolul principal îl dețin, de departe, tatăl și unchiul, cel care nu preia rolul tatălui.

Este un univers al tristeții și al durerii chiar, care se transmite de la o generație la alta, de la bunică la fiică și de la aceasta la fiul ei.

„Ce s-a întâmplat? De ce nu ne merge și nouă bine o dată?”, se întreabă la un moment dat personajul mamei, iar întrebarea capătă accente tragice. Pentru că durerea transgenerațională pare o fatalitate, iar tânărul de 27 de ani care frolează moartea și nu fuge de ea, cel care va simți, în cele din urmă, cum acul unei seringi îi este introdus pe sub pielea brațului de către un medic, cel mai probabil, acest tânăr nu are nevoie, se pare, de eșecuri personale. El preia o încărcătură emoțională extrem de grea din familie și se clatină, fără să țină foarte mult la viață în momentul în care basculează spre moarte.

Nu există menționări de tip istorico-social, avem drama neiubirii și a trădării într-o familie care poate fi de oriunde și de oricând. Scenele de viață sunt scurte, ca niște cadre cinematografice, cu întrebări ale cuiva care parcă nu așteaptă un răspuns, totul zugrăvit în tonuri sumbre, în aer rece și în decoruri de locuit precare. Realitatea înconjurătoare e descrisă minimalist pentru că miza autorului sunt stările de conștiență și de semi-conștiență, în care evocări din trecut și un contact foarte fragil cu prezentul (aude vocile celor care se întreabă dacă e mort, aude vocea cuiva care țipă să nu îi fie lăsat „mortul” acolo) sunt cele care contează, pentru că ele produc emoții.

Dacă figura bunicii va ieși și ea din scenă, după cea a tatălui și a unchiului, printr-o boală care îi afectează tocmai memoria, memoria plină de suferințe, figura mamei, care rămâne în viață, e dotată cu cel mai mare coeficient de tragism. Înșelată de soț, ea își dorește să se sinucidă, își crește copilul alături de mama ei, care îl preferă însă pe fiu, pe unchiul eroului, este o sacrificată, într-un destin fără milă, și devine din ce în ce mai ștearsă, estompându-se cu atât mai mult cu cât suferința ei este mai apăsătoare.

Întâlnirea dintre tată și fiu se înfiripă, astfel, doar la hotarul morții, iar figura tatălui transmite neliniște și e greu să numim legătură această întâlnire. Tatăl formulează, din cum îi apare fiului aflat între viață și moarte, niște sentințe destul de crude, care reprezintă viziunea lui asupra vieții: „De ce ți-e teamă? Jocul s-a terminat. Da, s-a terminat. De fapt, jocurile sunt de mult terminate, de dinainte de a începe. Nu există niciun premiu, nicio răsplată. Ți-e frică de întuneric? Ți-e frică de singurătate? Nu ești singur, eu sunt cu tine. Eu îți voi da lumina. Dacă tu vrei să te mai joci pentru o ultimă dată de-a viața, fă-o, dar întoarce și celălalt obraz, adevăratul tău obraz. Ai curaj?”. Încercând fără succes să ajungă la figura tatălui, împotmolindu-se în tenebre, eroul aude, ca un ecou al celor spuse de acesta, replica unchiului: „Nu există nicio răsplată sau pedeapsă pe lumea asta, indiferent dacă ai fost bun sau nu”.

Tatăl îi povestește, de asemenea, câte un vis sau câte un episod din viața lui, repetând că a murit pentru că i-a cedat inima. Dar fiul îl numește „omule fără chip” pentru că așa cum în viață tatăl a trădat și a plecat, nici acum, în moarte, nu poate avea un contur clar și nu e numit „tată”.

Toate frânturile de dialog din roman, ale celorlalte personaje, între ele, sunt înconjurate de haloul unei realități inconsistente, dar percepută ca foarte chinuitoare. Din interstițiile întunecate dintre viață și moarte ale eroului narator, apar flashbackuri din viața lui: locuințe sărăcăcioase, saloane de spital, boli incurabile, vizite la morminte, la cimitir, toate alcătuiesc un univers dezolant, dar credibil, animat doar către final de textul unor scrisori în care e prezentă și bucuria simplă a celor care au fost tineri cândva.

Așa cum îi explică tatăl fiului, el e cel care trebuie să aleagă, pentru că viața, ca și moartea, poate începe și se poate termina oriunde: „Trecut, prezent sau viitor, tu alegi”.

E o lume dincolo de bine și de rău pentru că tatăl își asigură fiul că „și diavolul are o inimă”, iar fiul se întreabă: „Și dacă n-are, omule fără chip? Și dacă n-are?”.

O lume a relativizării lucrurilor, de asemenea, pentru că la replica tatălui „iată adevărul!”, fiul se îndoiește din nou: „Care adevăr, omule fără chip? Care adevăr?”.

Copleșitoare este singurătatea eroului narator, care nu doar în spațiul dintre viață și moarte nu este însoțit de nimeni, ci apare ca singur și diferit de ceilalți inclusiv în flashbackurile din viața sa de până la 27 de ani.

 E aproape imposibil de stabilit care ar putea fi afinii literari ai autorului, pentru că atmosfera și stilul din acest miniroman, stranii și originale, nu seamănă cu ce apare în spațiul literar românesc de ani buni, de când proza autohtonă oferă producții numeroase, fie că sunt romane sau povestiri, ficțiuni sau autoficțiuni.

Romanul Și la început a fost întunericul este o lectură provocatoare mai întâi prin gradul de neliniște pe care îl induce cititorului. Experiența-limită a eroului predispune la introspecție și la multe întrebări. Acolo unde te aștepți să intervină o reparație a ce a fost distrus nu se va întâmpla nimic. Textul nu își propune să transmită un mesaj sau o lecție de viață, este o viziune posibilă asupra vieții care are dreptul să fie exprimată, ca oricare alta, și trebuie luată ca atare.

Și la început a fost întunericul este un text poetic, plin de imagini care creează stări sufletești pregnante, iar povestea o scrie cititorul însuși, după ce parcurge această gamă variată a tristeții și singurătății, care vin de aproape, dar și de mai departe, din familie, dar și din însăși condiția umană. //

 

 

Raul Popescu e autorul volumului „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Eikon, 2017) și este editor coordonator, alături de Adina Dinițoiu, al platformei literare online Literomania. De asemenea, e coordonator, alături de aceeași, al volumului „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Paralela 45, 2019).

0

Raul Popescu

Și la început a fost intunericul

Editura Casa de pariuri literare, 98 pagini, 2022

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22