Pe aceeași temă
Edmund Hillary (20 iulie 1919-11 ianuarie 2008) a fost o bucata de gresie slefuita britanic. Hillary a avut acea pietrificare ascetica pe care britanismul o imprima in fiinta umana, spre a o inalta, pe drumul cel mai logic si mai scurt. Greu de inteles, spectacolul acestui amestec de uman si mineral e inca mai greu de acceptat. Nimic nu poate rivaliza cu rata de succes generata de disciplina si lipsa de complicatii britanice. Pana tarziu, catre jumatatea secolului trecut, reusita globala a britanismului a dat lumii imperii, industrii, parlamente, stiinte, sporturi, sisteme juridice si a decis, practic, directia vietii civilizate universale. In acelasi timp, aceasta miscare neintrerupt verticala a presupus, insa, o contradictie afectiva insuportabila: persoana de educatie si temperament britanic e complet desensibilizata. O disciplina inflexibila, un soi de nesimtire glorioasa si, in acelasi timp, scandaloasa dau cheia acestei formule personale care biruie, inspaimantand prin reductia estetica aproape absoluta. Sir Edmund Hillary a ilustrat copios, cu o masivitate clasica, atat energia, cat si inghetul crispat al modelului britanic. In zorii zilei de 29 mai 1953, cand punea piciorul pe ultima piatra inainte de cer, Edmund Hillary ajungea, de fapt, la capatul unei istorii fara egal si la limita unui model uman.
Albine si alpine
Povestea "primului om pe Everest" - cum spune unul dintre cliseele rigide care ne-au dat "primul om pe Luna" si pregatesc temeinic "primul om fara creier" - incepe intr-o anonimitate deplina si agresiva, la Aukland, Noua Zeelanda. Hillary s-a nascut intr-o familie severa, saracita de turbulenta tipic irlandeza a unui bunic destul de abil pentru a se imbogati in India si indeajuns de nesabuit pentru a pierde tot, la curse de cai, in Noua Zeelanda. Lectia a provocat delirul disciplinar al tatalui, un functionar marunt de la care Edmund Hillary a invatat virtutile punitive ale vietii casnice de profil britanic. Pe scurt, Edmund a trait intr-un stoicism crancen, a fost batut, dar n-a recunoscut nicio vina, a dedus ca nu trebuie sa se imbolnaveasca si organismul l-a ascultat, caci tatal isi lamurise, din timp, copiii: cine se imbolnaveste e un simulant, iar simulantii nu primesc de mancare. Edmund a deprins cu mare daruire si aplicatie arta britanica a saraciei indiferente la saracie. N-a avut niciodata mai mult de "bare necessities", formula incifrata care desemneaza, in engleza, nopti de frig si ospete cu biscuiti. Instructia paterna l-a pregatit pe Edmund pentru jocul cu ostilitatea si privatiunea. Dar mai intai, la 17 ani, Edmund a vazut pentru prima oara zapada. O excursie scolara l-a dus in preajma unui deal inalt si elevul s-a simti dator sa-si testeze capacitatea de a indura. De unul singur, cu o voluptate greu explicabila, Edmund a urcat pana in varf. Escapada a devenit practica persistenta si Edmund a inceput sa ia la rand muntii Noii Zeelande. Tatal a intervenit neintarziat, cu un supliment de rigoare, si si-a informat fiul ca va deveni apicultor. Proiectul, lansat de un tata hotarat sa faca banii pe care nu-i aducea slujba de birou, a fost lansat cu acea detasare incredibila care permite anglo-saxonilor sa se reprofileze fara regrete, cumva dincolo de talent, dar aproape intotdeauna cu o convingere care atrage succesul. Edmund s-a supus. A devenit crescator de albine. Nu trebuie subinteleasa, in acest episod fulgerator si aberant, nicio revolta sau frustrare. Anglo-americano-australo-neozeelandezii pot fi, la nevoie sau la ordin, orice: mecanici, ofiteri, gentlemani, zidari, apicultori, actori. Mai putin, francezi. Si mai putin, orientali. Asemenea corectii fac parte din miezul auster si mobil al unei lumi invatate sa cucereasca necunoscutul si sa presupuna absenta imposibilului. Prin urmare, Everestul astepta un anglo-saxon.
Emotii, serpa si inghet englez la 8.848 m
Intrebat, in 1924, "de ce?", George Leigh Mallory, primul mare alpinist hotarat sa cucereasca Everestul, a raspuns cu o formula faimoasa: "Pentru ca exista". Mallory nu s-a mai intors din expeditia care a inceput cu aceasta declaratie.
Trupul lui a fost gasit, nu departe de Everest, dupa 75 de ani, in 1999. Dar omul care avea sa invinga muntele incepuse deja sa se pregateasca. Edmund Hillary era un alpinist format si, de la 30 de ani, a inceput sa fixeze mental Muntele. In 1952, Hillary e in Himalaya si adulmeca ocazia. O mare expeditie regala britanica e gata sa porneasca asaltul. Hillary e cooptat si aduce cu sine o intuitie profunda: doar asocierea cu un om al locului, cu un "serpa", poate face muntele vulnerabil pana la capat. Nu era o noutate, ci doar un alt fel de a pune in valoare o idee insuficient inteleasa. Serpa, o etnie tibetana care a emigrat in Nepal si a dat acolo numele meseriei de calauza, erau de mult folositi ca auxiliari in expeditiile occidentale. Ce a inteles Hillary e ca numai un serpa adoptat si emulat pana la simbioza cu fanatismul riguros al andurantei anglo-saxone poate invinge. Hillary l-a identificat fara gres pe omul ideal, in Tenzing Norgay, un serpa de discretie intru totul britanica. Hillary si Norgay au pornit ultima etapa de ascensiune, pe 29 iunie, la 4 dimineata. Asaltul a fost scurt. Hillary si Tenzing au urcat cu un singur corp. Inainte de victorie, Hillary a privit varful si a ramas cu o impresie de laconism si indiferenta tipic britanica: "O stanca inzapezita, in fata noastra. Am urcat fara probleme". Hillary a ajuns in varf, apoi i-a lasat locul lui Tenzing, pe care l-a fotografiat cu mana sigura. E singura imagine a momentului, caci raceala pragmatica si logica a lui Hillary avusese grija sa starpeasca orice patetism potential. Tenzing nu stia sa manuiasca un aparat foto, iar Hillary a stiut sa nu dea o sansa in plus publicitatii. Pentru o clipa, insa, Hillary a trebuit sa faca fata unui dezechilibru major, la 8.848 de metri inaltime. Hillary a fost lovit, pe neasteptate, de o forma de afectiune majora. Hillary a procedat dupa regulile liniare ale conduitei engleze si i-a intins mana lui Tenzing. N-a urmat strangerea de mana asteptata. Tenzing l-a luat in brate. "Probabil era mai emotionat ca mine" - spune pasajul autobiografic in care bunul anglo-saxon tine sa ierbicideze emotia. Oricum complicatiile si neprevazutul abia incepeau.
Everest refuza amnistia
La coborare, Hillary si Tenzing aveau sa afle ca nu mai sunt aceiasi. La Katmandu astepta o telegrama expediata de la Londra, pe numele Sir Edmund Hillary. Tenzing Norgay, analfabet, se lamurea din aceeasi telegrama, citita cu voce tare de Hillary, ca a fost decorat cu Ordinul Imperial Crucea Meritului. Afara, regele Nepalului descoperise prilejul ideal de a da drumul la vale nationalismului nepalez, declarand raspicat ca Norgay a fost primul pe Everest, iar Hillary n-a facut decat sa-l urmeze, dus in capastru. La Londra, stirea cea mare ajunsese cu o intarziere de trei zile, pe 2 iunie, in dimineata ceremoniei de incoronare a Reginei Elisabeta a II-a. Comunicatiile erau inca anevoioase. In 1990, Patrick, fiul lui Edmund Hillary, si el cuceritor al Everestului, a telefonat acasa, de pe varf. Insa, atunci, in 1953, vestea scrisa a fost suficienta. Entuziasmul a izbucnit spontan. Hillary era sarbatorit, alaturi de Norgay, ca fiu al Commonwealth-ului. Britanitatea avea inca substanta. Identitatea era densa si nu se incurca in scrupule minoritare. Lumea nu descoperise mania diferentei si era fericita. Era ultima fotografie colectiva a umanitatii, in aceasta formula de agregare. Curand si treptat, timpul avea sa impinga spre cu totul alta formula. Expeditia care a invins Everestul se incheia, de fapt, ca o poveste despre inceputul unei lumi pierdute si aparitia unei istorii tulburi. Maretia britanica zvacnea pentru ultima oara, inainte de a fi inghitita de ondulatia pop din care nu si-a mai revenit. Pentru Edmund Hillary incepea o lectie dura, interminabila. In urmatorii 50 de ani, Muntele l-a vegheat si lovit din departare, cautand cu ferocitate respectul pierdut. Intr-adevar, ce ne scapa din aceasta poveste, chiar acum, in clipa disparitiei lui Hillary, e adancimea traumatica a episodului din 29 iunie 1953. Alpinismul a devenit intre timp sport, dar definitia sa fundamentala e proba existentiala. Un om piere pe munte sau urca pana in varf si reuseste, acolo, sa infirme ordinea naturala, dictatura elementara a naturii. Ordinea anterioara nu se dizolva, ci devine un resentiment care urmareste intrusul pe toate caile unui destin de persecutie sistematica. Hillary parea sa stie sau sa intuiasca aceasta tensiune si nu a mai vorbit niciodata cu Tenzing despre Everest. Tacerea urma sa conjure amnistia elementelor. N-a fost asa.
Clona de Sir
Au urmat, rand pe rand, loviturile. In toate expeditiile himalayene ce au urmat, Hillary a suferit. A fost lovit de halucinatii, a degerat, s-a ales cu fracturi, paralizii temporare si accidente vasculare. In cele din urma, a inteles si nu a mai pus piciorul in Himalaya. A facut o exceptie anul trecut, a participat la un soi de plimbare pe un platou inalt si a cazut. In cateva luni, socul l-a pus la pat si i-a adus moartea. Cu 30 de ani in urma, sotia si fiica lui Hillary au murit intr-un accident groaznic. Avionul care decola de la Katmandu s-a lovit de peretele muntos. Energia incurabila a lui Hillary a obosit, dintr-o data.
Hillary a inceput sa bea si sa inghita regulat somnifere. Tenzing s-a retras prudent, intr-o scoala de calauze montane. Dar pedeapsa cea mare a venit la capatul unei superproductii comune: stupiditate umana si Munte. In doar cateva decenii, eroismul de efigie ilustrat de Hillary si Tenzing a devenit o amintire jenanta. Inscriptia suficienta in ziarele anilor ‘50 a fost inlocuita de video-cultul celebritatii instantanee. Suprematia caracterului si a rabdarii a fost desirata de aventura inchiriata. In 1992, coada la Everest atinsese cateva mii de persoane. 32 de norocosi-platitori au fost carati de calauze epuizate, pana pe varf. Degradarea prin disponibilitate. Marea pasiune a epocii democratice a stins si ultima farama de solemnitate din lupta cu Muntele. Hillary s-a trezit, dintr-o data, mic si clonat la poalele Everestului. Razbunarea topise in acelasi suvoi un om mare si un munte dezonorat. Lumea de dupa Hillary si Tenzing a devenit complet accesibila. Contra cost, pe loc si fara mister. Pe Everest troneaza "primul om fara creier".
