Pe aceeași temă
Pe 21 septembrie, inima lui Leonidas Donskis înceta să mai bată. Aidoma unui actor care moare pe scenă, Leonidas Donskis s-a stins la aeroportul din Vilnius, de unde se pregătea să plece pentru a conferenția la Sankt Petersburg. Abia împlinise 54 de ani. Întreaga Lituanie se află încă în stare de șoc pentru pierderea unuia dintre cei mai străluciți fii ai săi. Dar Leonidas Donskis, dragul nostru Leon, nu era numai un mare gânditor, un mare dascăl, un mare patriot lituanian, un om politic de înaltă ținută, ci și unul dintre puținii intelectuali europeni de factură universală. Admirator al lui Blaga, Eliade, Cioran și Ionesco, Donskis era și un mare prieten al României. De câțiva ani venea regulat la Târgoviște pentru a conferenția, la invitația profesorului Silviu Miloiu, președintele Asociației de Studii Baltice și Nordice, care a avut și marea inspirație de a lua inițiativa traducerii integrale în limba română a operei marelui lituanian. Era, la rându-i, preocupat să facă cunoscută România publicului din Lituania și nu numai. Ajunsese până într-acolo încât în ultima vreme își semna articolele științifice sau de presă cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat Valahia din Târgoviște (acordat în 2014).
Leonidas Donskis s-a născut pe 13 august 1962, într-o familie de cultură ebraică, la Klaipėda, marele port lituanian de la Marea Baltică, veche citadelă a Ligii Hanseatice, cunoscut la noi sub numele germanic, Memel. Tatăl său supraviețuise Holocaustului la Butrimonys, un sat cu evrei din sudul Lituaniei. Donskis spunea despre el însuși că este un lituanian de origine evreiască.
A urmat studii de filologie și artă teatrală în orașul natal, apoi de filosofie la Vilnius. În 1990 își susține prima teză de doctorat, în filosofia culturii, la Universitatea din Vilnius, cu o lucrare despre Cultura în criză și filosofia culturii: Oswald Spengler, Arnold J. Toynbee, Lewis Mumford, iar nouă ani mai târziu, obține al doilea titlu de doctor, de această dată în științe sociale la Universitatea din Helsinki, cu o teză intitulată Sfârșitul Ideologiei și Utopiei? Imaginata morală și cultura criticismului în secolul XX. În paralel, a urmat cursuri de specializare în Statele Unite ale Americii, cu celebrul sociolog și teoretician al culturii, de origine lituaniană, Vytautas Kavolis. Interesele sale de cercetător sunt filosofia istoriei, filosofia culturii, literatura comparată, istoria ideilor, istoria ideilor în Europa Centrală și Orientală, studiile baltice și critica socială. La începutul anilor ’90 începe o carieră universitară excepțională care îl poartă la Universitatea din Klaipėda, la universitățile din Kaunas și Vilnius, dar și la universități și centre de cercetare din Statele Unite, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Estonia, Italia, Franța și Ungaria. Dacă ar mai fi trăit, Donskis ar fi urmat să predea în cadrul unui masterat în studii central și est-europene la Universitatea de Stat Valahia din Târgoviște. Nu era însă deloc genul de profesor închis în turnul de fildeș al universității. Avea ceva din gânditorii perioadei naționale, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutului de secol XX, care făcuseră din învățarea poporului o necesitate existențială. Donskis își asumase această misiune nu numai în Lituania, dar și pe oriunde trecea. Credea cu tărie în necesitatea construcției europene de jos în sus. Excelenta mânuire a limbilor străine (engleza, franceza, germana, italiana, rusa, poloneza, ucraineana) îi permitea să pătrundă spiritele din cele mai diferite colțuri ale Europei. Nu era însă deloc adeptul lozincilor despre Europa și nu credea în paralele cu SUA. „Construcția europeană, spunea Donskis, este un proces bazat pe dialog și înțelegere. Marea sa diversitate culturală nu se întâlnește nici în Statele Unite ale Americii: sate franceze și italiene situate la nici 50 km unele de altele vorbesc dialecte diferite. În opinia mea, Europa este atât de mare încât niciodată nu se va reuși să se manufactureze în mod artificial un cetățean european. Cu toate acestea, cred că patriotismul european este o stare care există. Dar acesta nu poate merge decât mână în mână cu atașamentul față de propriul oraș, de propria regiune și față de propria țară. Dar, repet, nu cred în posibilitatea creării artificiale a unei identități europene“ (Modernity în Crisis: A Dialogue of the Culture of Belonging, New York, Palgrave Macmillan, 2011).
Liberal convins, Donskis participă cu succes la campania electorală din 2009 pentru Parlamentul European, din partea Partidului Mișcării Liberale Lituaniene (grupul european ALDE). Își întrerupe cariera universitară pe durata mandatului de europarlamentar, până în septembrie 2014. De doi ani era prorector cu cercetarea la Universitatea de Economie și Management din Vilnius.
Donskis lasă în urma sa o operă solidă – a scris și editat 50 de monografii și este autorul a peste 500 de studii și articole, traduse în principalele limbi de circulație internațională și chiar în coreeană și turcă, fără a mai socoti numeroasele editoriale și articole de opinie. Cărțile sale sunt în primul rând invitații la lectură, adevărate călătorii în literatura și filosofia europeană. De altfel, autorul însuși se consideră „un învățat nomad european“. Donskis este de părere ca, pe lângă însușirea teoriilor în științe politice și închiderea într-un limbaj complicat și ermetic, chiar snob (păcat în care cad atât de des universitarii în științe politice care dau de atâtea ori dovadă de o șubredă cultură istorică și literară), să ne facem timp să îi citim și să îi recitim pe Machiavelli, Gimbattista Vico, Shakespeare, Cervantes, Stendhal, Orwell, Kundera: „Niciun text academic din domeniul teoriei politice sau al științei politice în general nu va putea să înlocuiască piesele și sonetele lui Shakespeare, comediile lui Machiavelli, jurnalele de călătorie ale lui Daniel Defoe, maximele filosofice ale lui Voltaire sau fabulele lui Orwell. Lecțiile lor politice sau morale sunt cruciale acum, când politica în sens clasic este aproape anihilată de birocrația modernă cu nenumăratele sale abordări tehnice, când tehnocrația își asumă cu mândrie rolul de democrație și când politicile de putere brutale, fanatismul, bigotismul și lașitatea se deghizează în lupta pentru pace și demnitate umană, jucând un rol sinistru în lumea contemporană“ (Putere și imaginație. Studii de politică și literatură, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012).
Donskis este cititor și teoretician în același timp. În Forme ale urii. Imaginația bântuită a filozofiei și literaturii moderne (Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013), o adevărată operă de erudiție despre cultura urii pe bătrânul continent, Donskis ni-i aduce în atenție pe Evgheni Zamyatin, pe Bulgakov, Czesław Miłosz, pe Arthur Koestler și pe Milan Kundera, dar și pe Spengler, Hannah Arendt și Raymond Aron. Cetățean angajat și spirit lucid, dând dovadă de un mare curaj intelectual, Donskis atrage atenția est-europenilor asupra tentației de a se prezenta ca victime permanente ale istoriei și formelor urii care au marcat secolul XX: la mai bine de două decenii de la căderea comunismului, „suntem tentați să ne exploatăm statutul de victimă ca pe un aspect al politicii noastre externe: din moment ce nu avem putere, atunci neputința și suferința devin pașaportul către Paradisul Atenției Globale. Uneori mergem până la a ne reduce eșecurile politice și punctele slabe ale istoriei recente la ceva ce vine inevitabil din neputința noastră și din nesfârșitele manipulări din jurul nostru. (...) Oricum ar fi, lucrurile nu stăteau deloc așa acum două decenii și jumătate. Partea noastră de Europă a devenit faimoasă pentru curajul și angajamentul ei, nu pentru frică și dezertare“.
Leonidas Donskis a plecat prea curând dintre noi. Ne-a lăsat însă moștenirea unui angajament deschis și erudit împotriva formelor de gândire dominante și crezurilor la modă.