Pe aceeași temă
În Patimile lui Hristos, asa cum ni le propune Mel Gibson, evreii sunt forta motrice a raului de la prima pâna la ultima secventa. Maltratarea sadica si torturarea lui Iisus pe parcursul întregului film au menirea sa sublinieze tocmai acest lucru. Sigur ca soldatii romani sunt cei care-l biciuiesc si îl tortureaza pe Iisus, dar ei o fac pentru ca evreii le cer asta. Sigur ca romanii sunt brutali si sadici, dar evreii sunt rai prin esenta lor. "Sa fie rastignit!" - striga în filmul lui Gibson multimea îmbracata în caftane. "Sângele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri", striga aceeasi multime (conform Evangheliei dupa Matei 27:25). Despre Pilat din Pont, documentele istorice relateaza ca era un om lipsit de scrupule, inflexibil si crud. În filmul lui Mel Gibson, reprezentantul Cezarului este, dimpotriva, un om foarte scrupulos si sensibil, care satisface revendicarile evreilor nu din convingere si, deci, fara prea mare tragere de inima. Interpretarea data de Mel Gibson este în spiritul Evangheliilor, care la acest capitol se abat de la documentele istorice. În acelasi film, Claudia - sotia lui Pilat din Pont - este prezentata drept o femeie initiata în tainele crestinismului. Despre asa ceva nu se poate citi, însa, în Evanghelii.
De data aceasta, Mel Gibson foloseste o alta sursa, si anume una dintre revelatiile calugaritei catolice Anne Catherine Emmerich (1774-1824). În alte revelatii ale aceleiasi celebre calugarite franceze se vorbeste despre rautatea ereditara a evreilor si despre ritualurile lor religioase, în care se foloseste sângele copiilor crestini. Iata de ce, atunci când Mel Gibson sustine ca cei care au probleme cu felul în care el îi descrie pe evrei au de fapt probleme cu Evangheliile, regizorul american nu are decât partial dreptate. Când, însa, pastorul Maurice Gorden de la Lovingway United Pentecostal Church din Denver, Colorado, în chiar ziua în care filmul lui Mel Gibson a avut premiera în Statele Unite a avut ideea sa împodobeasca aleea care duce la biserica sa cu textul "Evreii l-au ucis pe Domnul nostru Iisus Hristos!", el nu a avut în vedere nici Evangheliile, nici filmul lui Mel Gibson, ci capitolul al doilea din Epistola întâi a lui Pavel catre Tesaloniceni: "Iudeii acestia au omorât pe Domnul Iisus si pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, si sunt vrajmasi tuturor oamenilor". Daca, de data aceasta, initiativa pastorului din Colorado nu a fost însotita de varsare de sânge, nu la fel au stat lucrurile în alte ocazii asemanatoare. Trecutul cunoaste nenumarate exemple când acuzatia de deicid a fost sursa urii fata de evrei.
In anul 1903, la Chisinau, în ziua de Paste, multimea atâtata îi ataca cu salbaticie pe evreii orasului, omorând 49 dintre acestia, ranind 500, pradând 600 de locuinte si alungând 2.000 de oameni. Urmarile pogromului sunt descrise de scriitorul rus Vladimir Korolenko, care viziteaza zona la doua luni dupa tragedie. El este îngrozit de privelistea din fata casei cu numarul 13, unde înca se mai puteau vedea urme de sânge, fragmente de mobila, sticla pisata si fulgii de la saltelele sfâsiate cu lovituri de cutit. De-a lungul strazilor principale ale orasului te întâmpinau casele si pravaliile jefuite. În timp ce cetatenii Chisinaului - în ziua de Paste a anului 1903 - îi ucideau pe vecinii lor evrei, politistul cu numarul 148 statea neclintit în fata casei cu numarul 13 si privea spectacolul. "Ca o statuie simbolica ridicata în cinstea celei mai mari sarbatori crestine, în varianta Chisinau", nota cu amara ironie scriitorul rus.
Din nefericire, evenimentele petrecute în orasul moldovenesc nu au constituit un caz izolat în istorie. Înca din Evul Mediu, Pastele crestin a fost perioada uciderii în masa a evreilor. Misterele patimilor Mântuitorului, asa-numitele "Passionspiel", care se interpretau cu regularitate în pietele publice în Vinerea Mare, erau urmate tot cu regularitate de expeditii de jefuire a cartierelor evreiesti. Din acest punct de vedere, traditionalele Mistere din orasul bavarez Oberammergau nu au fost cu nimic mai antievreiesti decât altele asemanatoare lor. Si totusi, în anul 1934, Adolf Hitler le-a gasit suficient de importante ca sa le declare drept un "instrument valoros" în lupta împotriva evreilor. "Patimi dimineata, pogroame dupa-amiaza", asa cum observa ziaristul suedez Göran Rosenberg într-un articol din Dagens Nyheter, în care descrie întâmplarile de mai sus.
În urma socului produs de Auschwitz si a ororilor savârsite de Hitler, Vaticanul emite în 1965 documentul Nostra Aetate, în care remediaza relatiile sale cu evreii, denunta antisemitismul si repudiaza acuzatia de deicid prin care evreii erau învinovatiti de crucificarea lui Iisus Hristos. Asa dupa cum constata Göran Rosenberg, ziaristul de la Dagens Nyheter, entuziasmul cu care bisericile si congregatiile crestine au întâmpinat filmul lui Mel Gibson arata, însa, ca toate stradaniile depuse în ultimii 40 de ani de catre capetele responsabile ale Bisericii Catolice, si în special de catre Papa Ioan Paul al II-lea, de a înlatura efectele antievreiesti produse de relatarea biblica a patimilor crestine înca nu au dus la rezultatul scontat. În Polonia, tara în care s-a nascut Papa si unde evreii - în timpul celui de-al doilea razboi mondial - au fost exterminati nu numai de catre nazisti, ci si de populatia locala, filmul se bucura de un succes rasunator.
În ultima vreme se discuta tot mai aprins despre amploarea pe care a luat-o antisemitismul în întreaga lume. Comparatiile cu anii 1930 sunt inevitabile. Exista, însa, si teze care sustin ca astazi suntem de fapt martorii unui "nou" gen de antisemitism, si anume al unuia care îsi are radacinile în conflictul din Orientul Mijlociu si care este alimentat de fundamentalismul islamic. Alte teze sustin ca antisemitismul creste vertiginos în Europa, dar nu în aceeasi masura si în Statele Unite ale Americii. Filmul lui Mel Gibson infirma tezele de mai sus. Vizionându-l, te lamuresti ca nu despre un nou antisemitism este vorba astazi în lume, ci despre noi manifestari ale aceluiasi antisemitism vechi de când lumea. Întelegi, totodata, ca sursele antisemitismului din zilele noastre sunt vechile scrieri crestine, si nu cele islamice. Daca asta a dorit sa demonstreze Mel Gibson prin filmul sau, atunci el a reusit cu prisosinta. Este, poate, singura "reusita" a acestei pelicule. Mai mult, filmul lui Gibson te ajuta sa realizezi ca acea fixatie pentru "evrei" pe care o gasesti la fundamentalistii crestini din America nu cunoaste un echivalent în Europa. Göran Rosenberg are perfecta dreptate când, în articolul citat, îsi exprima profunda îngrijorare fata de enormul succes de public de care se bucura filmul în discutie. Faptul ca descrierea sado-masochista si deschis antievreiasca a episodului central al crestinismului capata statutul unui film de cult pentru lumea crestina nu este de bun augur nici pentru evrei, dar nici pentru crestini.
