Pe site-urile ultranaţionaliste, `evreu` continuă să fie folosit ca etichetă infamantă

Principiile Uniunii Europene – din care România face parte, în trecere fie spus – nu permit să existe în spaţiul public discursuri care promovează ura, xenofobia, antisemitismul. Într-o democraţie românească funcţională, un site antisemit ar fi interzis.

Pentru ultranaţionalişti, iubirea de patrie constă într-un discurs al urii, al minciunii violente, al confuziei programate. În gura lor, oricine, fie că îi deranjează, fie că au primit job să-l mur­dă­reas­că, devine un primejdios duş­man al ţării: concurenţii politici, vecinii supărători, intelectualii publici. Reţeta acestui discurs – folosit şi de Securitatea comunistă – e monotonă. Minciunile ce­le mai sfruntate sunt pre­zen­tate drept dezvăluiri, vio­lenţa atacatorului e pusă în seama celui agresat, nonvaloarea îşi aro­gă dreptul de judecător al tuturor va­lo­ri­lor. Peste această plasă de confuzie, schi­mo­nosiri, iluzie, trebuie să răsune câteva cu­vinte stigmat menite să stârnească în ci­titor panică amestecată cu dispreţ şi, fi­nal­mente, pulsiune distructivă. Unul dintre aces­te cuvinte este şi acum „evreu“. Re­vis­ta România Mare a dat tonul. Astăzi exis­tă site-uri care deversează ne­stin­ghe­rite şi neobosite aceleaşi tip de discurs ţe­sut din elucubraţii veninoase.

Unul se intitulează modest Fără secrete România. Site dedicat Reptilienilor Anu­n­naki. Conspiraţii, Ezoterism, Ocultism, Spiritualitate, Istorie, OZN şi multe al­te­le... O nebuloasă SF, de bâlci universal, tri­buna postmodern naţionalistă a unui ne­ştiut superştiutor. El e „Dragoş Anun­na­ki“. Lucrările sale – pe care se bazează în­tr-un interminabil şi inept rechizitoriu împotriva câ­torva intelectuali publici – le-a publicat pe propriul site. Iată, printre altele, câ­teva dintre declaraţii re­pro­duse în propria sa gra­fie: „Paranoia sionistă nu­mită holocaust, este o ches­tiune fantasmagorică...“; „Germania Nazistă, am ex­plicat într-un articol pe larg, că aceasta a fost provocată de către mafia evre­ias­că...“; „Oricine va încerca să critice pe li­derii evrei conducători ai planetei vor fi etichetați ca «antisemiți». Cui îi fo­loseşte de fapt antisemitismul şi ce în­seamnă antisemitism și cine sunt evreii ca «rasă»? Aflați în acest articol!“.

Pentru Anunnaki, fantasma „caracatiţei evreieşti“ care conduce maşinăria in­ter­na­ţională influenţează, desigur, ocult şi des­­tinul României. Ce importanţă are că în ţară n-au rămas decât puţini evrei, în ma­joritate bătrâni? Evreii pot fi „inventaţi“. „Evrei khazari“, adică evrei prin opţiune, nu neapărat prin naştere: iată stigmatul sub care sunt mânjiţi Horia-Roman Pa­ta­pievici, Vladimir Tismăneanu, Andrei Ple­şu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu. E ci­tat îndelung „jurnalistul Roncea“, ca un fel de mentor, căci de mulţi ani produce un discurs din acelaşi aluat. Acesta e, du­pă propriile spuse, coleg al lui Sorin Roşca Stănescu – colaboratorul recunoscut al Se­curităţii. E invocat cu respect „Maestrul Cons­tantin Barbu“, calomniatorul cra­io­vean al lui Gabriel Liiceanu. H.-R. Pa­ta­pievici e injuriat fiindcă a făcut din Emi­nescu „cadavrul politic“ al culturii ro­mâneşti. Asta pe baza unui citat unde acu­zatul îi critică pe adepţii români ai co­rec­titudinii politice şi ai ideologiei post­mo­derne pentru care Eminescu este „ca­da­vrul din debara“. Ca şi Securitatea, Anun­naki are puterea de a face albul negru, de a tortura logica după plac. Tot aşa pro­ce­dează când, autor masiv pe propriul site, e de acord cu Roncea cum că Andrei Pleşu ar fi un „filozof fără operă“, adăugând al­te mizerii care ţin de o minte deraiată ori programată pentru calomnie. Totul e pre­sărat cu vorbe injurioase, aluzii obscene, judecăţi tăios fantasmagorice şi „de­nun­ţuri“ ale acestor „evrei khazari“, ame­nin­ţare pentru România...

Textul e de o golănie ridicolă, îţi spui. E de un primitivism respingător. Vântură un ezoterism de mahala fără limite. Da, dar nu e mai puţin primejdios, împănat cum e cu clişeele xenofobiei, izolaţionismului, ale urii faţă de democraţie şi de in­te­lec­tuali. Într-un public tânăr, adesea dezo­rientat şi lehămisit de proasta stare a so­cietăţii noastre, tonul site-ului poate stâr­ni interes, eventual încuviinţare, chiar adepţi. E de ajuns ca, în România, dera­pa­jul socio-politic să continue, iar d­e­mo­craţia să fie măcinată de corupţie, pentru ca extremismele naţionaliste să ridice to­nul, agitând aceeaşi ideologie grobă, vio­lentă şi comodă. Nimic nu e mai simplu, mai iluzoriu şi mai primejdios decât a „externaliza“ criza, a pune carenţele so­cietăţii noastre în seama unor „străini“ in­ventaţi, care primesc numele încărcat ne­gativ de „evreu“. Nimic nu e mai simplu, mai iluzoriu şi mai primejdios decât să te lepezi de responsabilităţile proprii, să le afişezi drept culpe şi conspiraţii ale unui străin atotputernic şi ocult, desemnat ca „mafie evreiască“. Nu mai trebuie să ca­uţi soluţii reale, trebuie doar să verşi ve­nin, minciună şi violenţă. Cu speranţa că vei stârni în grupuri mai largi de populaţie pulsiuni distructive care să poată fi ma­nevrate după plac.

Principiile Uniunii Europene – din care Ro­mânia face parte, în trecere fie spus – nu permit să existe în spaţiul public dis­cursuri care promovează ura, xenofobia, antisemitismul. Într-o democraţie ro­mâ­nească funcţională, un asemenea site ar fi interzis. Nici vocea lui Victor Roncea nu s-ar tot auzi de ani buni. Nici Antena 3 nu şi-ar permite – plătind ceva amenzi – să-şi deverseze mizeria împotriva „duş­ma­nilor“ patronului ei.

Dar patronul ei – aflat de mult timp între parlament şi inculpare penală – are un partid la guvernare. Iar prim-ministrul Pon­ta n-a catadicsit să participe la în­tâl­nirea de acum câteva zile cu asistentul Vic­toriei Nuland. De ce s-ar fi dus? Dem­ni­tarul american vorbea despre necesitatea ca ţările din Estul Europei să reziste îm­potriva pericolului unor oligarhi care con­trolează media şi pot fragiliza instituţiile statului de drept. Domnul Ponta a preferat să meargă în teritoriu pentru campania europarlamentarelor. „Trimitem la Bru­xelles oameni mândri că sunt români, care vor apăra România“, iată textul ală­turi de care stă Victor Ponta pe un afiş elec­toral PSD. Ce să înţelegem? Că Ro­mâ­nia trebuie apărată de Europa, nu de pe­ricolul imperialismului putinist? Că Ro­mânia are de rezistat împotriva prin­ci­piilor UE, în vreme ce guvernanţii ei ac­tuali admit fără probleme existenţa unui post precum Antena 3 ori a unor site-uri precum cel menţionat mai sus? Vor invoca poate principiul – fundamental pentru de­mocraţie – al libertăţii de exprimare. Dar în democraţiile veritabile, acest principiu nu e nelimitat şi orb. În democraţiile so­lide, incitarea la ură, la xenofobie nu are loc legitim în spaţiul public.

E curios că nici organismele specializate nu protestează împotriva unei manifestări actuale de antisemitism. Domnul Ale­xan­dru Florian, directorul general al Ins­ti­tu­tului Naţional pentru Studierea Holo­caus­tului din România „Elie Wiesel“, are alte obiective. A cerut de curând Primăriei Sec­­torului 2 să îndepărteze statuia lui Mircea Vulcănescu din spaţiul public, dat fiind că, potrivit regimului comunist, acesta a fost criminal de război. Oare Mircea Vul­că­nescu e de judecat după eticheta pe care i-a pus-o un regim mincinos, declarat prin lege drept criminal? Dacă s-a aflat ca om de finanţe în Cabinetul Antonescu, el a fost un intelectual de dreapta care nu a ade­rat la ideologia extremistă. În febra epocii, a fost autorul unei riguroase şi obi­ective analize a fenomenului legionar (vezi volumul Nae Ionescu aşa cum l-am cu­noscut). Gânditor strălucit în strălucita ge­neraţie a tinerilor intelectuali interbelici, Mir­cea Vulcănescu a murit în bezna Aiu­dului, lăsând drept ultim cuvânt: „să nu ne răzbunaţi“. El să fie vocea care trebuie făcută să tacă? Sau imundele vociferări an­tisemite actuale? //