„Postprivirea” sau istorii ale unor oameni îndrăgostiți de artă

Colecția prezentată face parte din patrimoniul muzeului, iar discursul ei este unul foarte puternic și curajos. Noua expoziție se numește Imagini ale istoriei, istorii ale imaginii, este accesibilă publicului în perioada 10 septembrie 2026-25 aprilie 2027 și este coagulată de Ruxandra Demetrescu, una dintre cele mai importante voci în teoria artei secolului al XX-lea din România, un curator cu anvergură internațională, așa cum am putut observa și cu această ocazie. Să închegi un teritoriu expozițional din lucrări atât de diferite, să găsești firul roșu ce leagă atâtea decenii de artă nu e puțin lucru. În această călătorie creatoare, doamna Demetrescu a fost asistată de curatoarea MARe, Ioana Iuna Șerban.

Este vorba despre un secol de artă românească, de la filonul modernist și avangarda istorică până în prezent. Expoziția aduce în fața publicului 94 de artiști, într-o selecție unică. Cele patru capitole mari ale parcursului expozițional invită privitorul în fața unui „film” în care fotogramele, aici sub formă de picturi, desene, sculpturi, instalații, proiecții, formează unde polifonice. Care este evoluția artei românești într-o sută de ani, oglindă a mai multor momente politice și sociale? O avem chiar sub ochii noștri, în această expunere, un adevărat tablou sinoptic. Poate fi arta unei țări și o interfață a ei? Un fel de a înțelege istoria prin ochii unor oameni sensibili, artiștii, cei care au multiplicat darul lor, talentul lor, ca formă de supraviețuire, de cunoaștere, de revelare a adevărului.

Primul capitol al expoziției se numește Ochiul modern. Așa cum găsim în comunicatul de presă al muzeului: „De aici începe totul să se fisureze. Nicolae Tonitza, Marcel Iancu, M. H. Maxy, Victor Brauner și Ion Țuculescu răstoarnă felul în care vede ochiul”. Privirea artistului se modifică. Pe plan internațional, știm, începând chiar cu postimpresionismul, privirea artistului este una nouă, care caută mai degrabă în interiorul omului, dezvăluind tot ceea ce ar putea să-l anime sau, dimpotrivă, să-l tulbure. Avangarda internațională a dus mai departe această acuitate a vederii, spulberând planuri și suprafețe. Pe lângă ochi ca organ al văzului, mai apare ochiul minții, acel lucid daemon care duce trăirea artistului către înălțimi sau abisuri nebănuite. Am îndrăzni să spunem că „ochiul modern” plătește un tribut și romantismului, cu ale sale trepidații și scindări interioare. Era epoca crizelor. Sau poate că așa este și azi? Această secțiune a expoziției se deschide cu lucrarea „După război” (1923) de Nicolae Tonitza. Un chip cu privire goală, macerat de suferințele războiului, ne privește frontal. Acei ochi rotunzi și delicați, pe care-i vedem la capetele de copil pictate de Tonitza, aici sunt mai degrabă niște caverne, privirea nu mai are aer, e ca un plămân găurit.

Al doilea capitol al expoziției se numește Măsura lumii. Un fel leonardesc de a-l numi, trimițând la teme filosofice adânci, dar ajungând într-o direcție care se separă de tema artei Renașterii, în care omul era măsura tuturor lucrurilor. În textul oferit de muzeu aflăm ceva extrem de important: „Geometria, modulul, ritmul, seria și structura devin, de la Horia Damian, Marin Gherasim și Diet Sayler la Mihai Olos sau Alexandru Chira, moduri diferite de a transforma suprafața într-un instrument de cunoaștere”. Arta descifrează creația, căreia îi întoarce un imn al recunoașterii. Foarte interesantă găsim alegerea unor lucrări timpurii sau atipice pentru artiști cum ar fi Horia Bernea, Mihai Sârbulescu sau Marin Gherasim. Opera este și o scară pe care artiștii urcă, în ritm diferit, spre zona sau zonele formale care îi consacră. Să ai ocazia să privești o lucrare atipică sau mai de început este foarte util pentru a înțelege personalitatea creatorului, de unde a plecat și care este athanorul artei sale.

În această parte a expoziției întâlnim și sculptură. Aurel Vlad este prezent cu un grupaj monumental, arhaic, de personaje care degajă o forță parcă de natură mistică. Ne-a adus aminte, și aceasta e o trimitere metaforică, de uriașii Vechiului Testament: Refaimii, Anakimii, Emimii.

Al treilea capitol al expoziției se numește Imaginea care ne privește. Aici timpii istoriei se scurtcircuitează oferind întâlniri vizuale puternice, afirmând prin punerea în contradicție. Întâlnim spațiile melancoliei la Ioana Bătrânu, printr-o lucrare de dimensiuni impresionante din seria interioarelor ei. Apoi, la Adrian Ghenie, găsim un univers sumbru și fragmentat, memoria ca o colecție care e scoasă din sertar și aranjată după criterii noi, discursul fiind unul dur, direct. După ani ai abstracției și ai artei conceptuale, figurativul revine în forță, de această dată dezbrăcat de haina hedonismului. Întâlnim și fotografia, spre exemplu la Alexandra Croitoru, Ovidiu Feneș, Aurora Király. Aici relația cu realul este cât se poate de versatilă, cultivând de multe ori ambiguitatea. Și apoi, noi chiar ne aflăm într-o lume în care ochiul biologic primește deseori ochiul digital ca formă de descifrare a unei realități imediate sau chiar ca proteză.

Al patrulea capitol al discursului curatorial este După imagine. Ceea ce a adus arta secolului al XX-lea a fost, printre altele, și recontextualizarea obiectului artistic, virarea discursului de la estetic spre zările încinse ale politicului sau ale socialului. „Artă” nu mai este doar un obiect pe perete sau o sculptură clasică. Artă poate fi orice, chiar și o atitudine ironică sau o zbatere existențială atât de personală, încât nu o pot înțelege mulți. Aici intervine importanța curatorului, care a devenit un fel de filosof al urbei celor care gustă cultura și fac din aceasta un lifestyle. Răsare firesc întrebarea: după imagine, ce mai urmează? Faptul că nu este deloc vorba despre o anulare a ei, ci despre o potențare, vedem în această secțiune a expoziției. Îi întâlnim, printre alții, cu lucrări de referință, pe Victoria Zidaru, Marian Zidaru, Bianca Mann, Doru Covrig, Mircea Roman, Titi Ceară, Ciprian Mureșan. Nume consacrate ale artei noastre contemporane, apărători ai fragilei cetăți a artei și ai traiului cu sens. Mai multe generații se împletesc ca o pâine bună și fac, uneori din materiale fragile, efemere, o forță.

Încurajăm vizitatorii să urmeze acest parcurs, să se lase purtați de acest film ce cuprinde fotograme prețioase ale vederii umane, o așezare într-o istorie lungă și complicată, o istorie a rezilienței naturii umane în contact cu trecerea timpului. Vor avea surpriza să descopere că arta românească, de o sută de ani încoace, are un sens, că a fost mereu conectată, într-un fel sau în altul, la contextul internațional, că nu este o artă marginală. Dimpotrivă, rădăcinile stilistice, atât de variate, au reușit să nu o prindă pe o orbită minoră, ci să o expună mereu în marea lume a artei.

Această minunată expoziție și alte evenimente ale muzeului nu ar fi posibile fără o echipă grozavă: Roger Akoury (fondator MARe), Gregory Lang (Director Artistic), Marc-Olivier Wahler (curator, critic și istoric de artă, directorul MAH, Musée d’Art et d’Histoire din Geneva), Suzana Vasilescu (galerist, consultant de artă și manager cultural), Dan Popescu (curator și galerist) și Ioana Enache (Director MARe).

*MARe/Muzeul de Artă Recentă, București / www.mare.ro

*Fotografii personale