RAZELE GAMMA SI EFECTUL CATĂLINA BUZOIANU

Doina Papp | 30.04.2020

Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindel a devenit pe mâna unui maestru al regiei, un spectacol major, capabil să vorbească peste ani despre teatrul făcut cu rost al minții.

Pe aceeași temă

Un spectacol antologic din colecția cu bijuterii a Televiziunii Române, reluat în această perioadă la Teatru TV spune atât de mult și multe vremurilor noastre încât nici nu știu cu ce să încep. Poate cu observații despre potriveala ideilor din această piesă scrisă de un profesor de chimie fascinat de descoperirile științei și îngrijorat de soarta oamenilor de pe planetă ; poate cu laude la adresa surprinzătoarei ( pentru unii) modernități a montării, a jocului actorilor, poate în fine despre nefericita actualitate după mai bine de o jumătate de secol, a metaforei acestei piese despre o familie marginalizată, fără sens existențial, mutilată moral de sărăcie .

Paul Zindel, autorul, un ilustru necunoscut când a scris Efectul razelor gamma asupra cărițelor /anemonelor obținând un premiu Pulitzer(1971) a fost printre cei - destul de mulți- care au prohodit sfârșitul rezervei de umanism din tot mai agresiva civilizație a banului prost investit, pe care naivi ca micuța Tillie au sperat să o contracareze cu încrederea în binefacerile cunoașterii. Ea e eroina piesei, o adolescentă preocupată de un experiment despre razele gamma o metaforă în fond, vizând limitele oricărei alte descoperiri științifice într-un secol grăbit să afle secretele terrei. În anul premierei de la Teatrul Mic, 1977, pe glob aveau loc multe alte evenimente științifice, ieșirea în cosmos era la ordinea zilei dar pentru țara noastră mai important părea să fie prilejul de a lovi cât se poate în americani. Așa a răzbit piesa, făcându-se că are în vedere critica societății capitaliste unde sunt droguri, sărăcie și nu e grijă pentru om. Aceste precizări nu lipsesc din cronicile vremii.

În fapt spectacolul de la Teatrul Mic gândit și realizat de Cătălina Buzoianu -, una dintre mințile cele mai agere și deschise ale regiei din timpul acela, care avusese parte de contacte internaționale importante, uimind la Londra cu un inedit Romeo și Julieta ( spectacol studențesc) în Italia unde îl cucerise pe Strehler, devenind prietenă cu Eugenio Barba și școala poloneză pe care a urmat-o îndeaproape - a fost unul despre om și visele care-l susțin la orice vârstă și în orice împrejurări.

Pe scenă o lume deznădăjduită, îngrămădită în spațiul periferic al unui imobil compus de Mihai Mădescu într-o excelentă viziune scenografică sincretică emană însă, mult omenesc, sinceritate în mărturisire și chiar umor, luând viața peste picior. Pretextul din piesa lui Zindel declanșează aparent un conflict de familie. Între generații poate, de vreme ce mama refuză să-și lase fetele la scoală, ba pe una o bagă chiar în spital, la dezintoxicare, trimițându-și în cele din urmă chiar mama la azil. Dar vorbește și despre vise năruite, despre valori morale pierdute în condițiile unei vieți de subzistență. Dansul Olgăi Tudorache ( mama , poreclită zăluda) pe muzica unui șlagăr- emblemă, Money, money din filmul cu Lizza Minelli) vorbește despre toate astea, mai ales că e plasat într-un moment de climax al spectacolului, sufocant, decompresând astfel impresionant atmosfera. Trebuie să fii Cătălina Buzoianu însă, ca să simți când trebuie să vină acest vârf și cât să dureze, cu lecția duratei din muzică învățată. Și trebuia să o ai pe Olga Tudorache în formă maximă pentru a reuși unul dintre cele mai frumoase momente ale spectacolului, o secvență tragi-comică, grotescă, în care intră în scenă și bătrâna decrepită ( Ioana Ciomârtan ) pe care Olga Tudorache o include în numărul ei de cabaret transformând-o, printr-un simplu gest, în omul-clown ( îi înfășura în jurul gâtului boabul dansatoarei)

El însuși o lume, spațiul deschis, fără delimitări locative, compus cu migală de Mihai Mădescu , mobilat cu obiecte care conviețuiesc atipic aici pare că vrea să integreze dezordinea din mințile și viețile acestor personaje alienate sau doar rebele. Și reușește admirabil creind frumoase surprize. Patul conviețuiește cu bucătăria, cabina telefonică din stradă a migrat în interior, scara metalică joacă tot felul de roluri asemeni lăzilor de ambalaj pe care stau cele trei să mănânce. Sunt asigurate astfel discontinuitatea discursului, simultaneitatea acțiunilor și polifonia de sensuri, proprii teatrului modern care cum se vede era practicat de acest mare scenograf alături de o mare regizoare avant la lettre. Dar mai presus de orice Cătălina Buzoianu știa să simtă poezia vieții, aburul de îndoială din atitudinea personajelor care nu execută ci gândesc în timp ce vorbesc, simt, se mișcă. Surprize furnizează și interpretarea. Cea dintâi pe listă Rodica Negrea, încă studentă, dar care anunța de pe atunci marele ei talent. Cătălina Buzoianu i-a pus în valoarea sensibilitatea specială, aerul straniu pe care aparițiile ei le vor impune (să ne-o amintim în Ivona Principesa Burgundiei tot în regia Cătălinei Buzoianu) calități care din păcate n-au ajuns să fie pe deplin apreciate în devălmășia din teatrul nostru contemporan. În Tillie, Rodica Negrea a reușit performanța să facă din fragilitatea ei un atu în favoarea unui mesaj aproape bărbătesc, care se lega de valorile științei și ale celor care i se dedică afișând o seninătate și o siguranță dezarmante. Lângă ea Adriana Șchiopu, o altă frumoasa descoperire a Cătălinei și Olgăi Tudorache ( ambele îi erau studente) o interpretează pe sora cea rea, drogata, cu un potențial de frumusețe morală pe care tânăra pe atunci actriță îl redă prin nuanțe gradate, cu treceri de la ieșiri isterice la duioșii, emoționante.

În fine mereu o revelație Olga Tudorache pune în interpretarea rolului Beatrice, o femeie luptătoare, lovită crunt de viață, toată actoria ei înaltă reușind cum numai ea știa să o facă să lăcrimeze țipând de furie, să se resemneze scrâșnind din dinți sau să devină rea când de fapt își iubea fetele ca și viața pentru care va dovedi că are puterea să continue.

Așa încât, un pretext literar minor ca operă dramatică numit Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindel a devenit pe mâna unui maestru al regiei, un spectacol major, capabil să vorbească peste ani despre teatrul făcut cu rost al minții și mijloace dintre cele mai rafinate, prin care Cătălina Buzoianu a contribuit, o dată în plus la impunerea a ceea ce s-a numit școala românească de regie. Ea a trăit și a muncit în România formând și alte generații de artiști care-i calcă azi pe urme.

PS. In aceste zile Teatrul Bulandra a programat Săptămâna Cătălina Buzoianu, un moment omagial, reluând on line trei dintre creațiile sale pe această scenă, Patul lui Procust după Camil Petrescu, Petru de Vlad Zografi și Turandot de Carlo Gozzi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22