Regele și Duduia – puțin altfel decât știm

Cristian Patrasconiu | 21.05.2019

„Sunt o povestitoare de întâmplări adevărate“ – a spus cândva Tatiana Niculescu despre sine și despre ceea ce face în acest gen cultural în care nu are, practic, rival în România.

Pe aceeași temă

Tatiana Niculescu revine cu o nouă biografie istorică – este, în ordinea în care acestea au fost publicate, cea de-a cincea carte care documentează și povestește, cu mijloacele așa-numitei „literaturi nonfiction“, despre destinele unor personaje cu un destin public ieșit din comun. După primele două volume dedicate, întâi, Reginei Maria, apoi, Regelui Mihai I, după cartea despre viața lui Corneliu Zelea Codreanu și după aceea în care Arsenie Boca este personaj principal, doamna Niculescu revine la personaje din sau care gravitează în jurul Casei Regale a României, odată cu Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de clișee și bârfe. Toate cele cinci volume au fost publicate la Editura Humanitas.

Decupajul pe care îl propune Tatiana Niculescu pentru a spune, din perspectiva datelor și istoriilor pe care domnia sa le cunoaște despre cele două personaje, povestea unuia dintre cele mai neobișnuite, mai puternice și mai controversate cupluri din istoria României poate părea ușor contrariant în raport cu rezerva de locuri comune pe care le cunoaștem cu privire la rolul jucat în epocă atât de Carol II, cât și de Elena Lupescu. Nu mai puțin contrariată este însă, așa cum ne relatează chiar în argumentul cărții, chiar autoarea vis-à-vis de sărăcia surselor disponibile acum cu privire la cel de-al treilea Rege al românilor. Această situație poate fi, sugerează Tatiana Niculescu, un bun prilej de reflecție: „cititorii vor descoperi scrisori ale lui Carol II către Elena Lupescu publicate acum pentru prima oară, din care reiese limpede că relația lor nu a fost nici pe departe o obsesie sexuală maladivă, așa cum a pretins propaganda politico-mediatică din perioada interbelică și de mai târziu. Migala cu care a fost construită de-a lungul timpului imaginea publică a cuplului Carol II – Elena Lupescu ne-ar putea învăța, de altfel, câte ceva despre vremurile noastre, avertizându-ne asupra distorsiunilor știrilor (așa numitele fake –news) și asupra propriilor naivități. Suntem ceea ce decid că suntem cei care nu ne-au cunoscut niciodată? O imagine, o proiecție de laborator politic ori mediatic?“.

„Sunt o povestitoare de întâmplări adevărate“ – a spus cândva Tatiana Niculescu despre sine și despre ceea ce face în acest gen cultural în care nu are, practic, rival în România. Este ceea ce doamna Niculescu face, în mod cât se poate de evident, și în această carte care are (și) ambiția de a merge dincolo de „bârfe și clișee“: povestește – și mai multe dintre poveștile de aici sunt chiar inedite, urmare a unei acribii remarcabile a autoarei și a unui simț pentru document și pentru arhive care adaugă beneficii acestei cărți – despre două personaje puternice ale secolului trecut, influente și controversate. Mai mult decât atât: există și o axiologie implicită a acestei perspective descriptive pentru care optează Tatiana Niculescu. Ea este, de asemenea, expusă la debutul cărții, în următoarele cuvinte: „Demersul meu nu este cel al unui istoric care judecă, evaluează și încadrează în fișierul unei epoci personaje și evenimente istorice sau politice. O biografie este povestea unei vieți în contextul social, cultural și familial al epocii ei. Scriind biografia acestui cuplu, m-a interesat să mă apropii cât mai mult de viața regelui și a Duduii, să o privesc prefăcându-mă că nu știu ce a urmat, să le retrăiesc dragostea, frustrările, lașitățile, îndoielile și disperările, punându-mă mai curând în pielea lor decât în aceea a detractorilor lor, evitând, pe cât posibil, interpretarea unor decizii politice, locurile comune ori punctele de vedere partizane“.

Așa stând lucrurile din punct de vedere metodologic, Tatiana Niculescu reface – pe baza izvoarelor și a textelor disponibile – relația dintre Carol II și Elena Lupescu încă de la debutul acesteia. Este, de alt­fel, un debut cu privire la care nu există unanimitate, ci un fel de competiție a mai multor relatări, cu, totuși, un punct comun – orașul Sinaia: a) cei doi s-ar fi întâlnit prima oară pe terenul de tenis al vilei Carola; b) sau la cazinoul din Sinaia; c) sau la sala de proiecții cinematografice din Sinaia; d) sau „cea mai picantă dintre versiuni povestește că mijlocitorul primei lor întâlniri ar fi fost un ofițer de marină, prieten cu Carol, care, prin natura carierei și gradului lui militar, frecventa aceleași cercuri ofițerești ale vremii: comandantul Eugen Tăutu“. „Mijlocitor al primei întâlniri“ dintre Carol II și Elena Lupescu este numai un fel de a spune; ar mai putea fi folosite și alte expresii pentru un context precum este acesta. Înainte însă de a reface, în poveste, primele întâlniri dintre cei doi, Tatiana Niculescu deschide cartea cu câteva pagini care descriu rădăcinile familiale ale Elenei Lupescu.

Leon Grunberg – ulterior Nicolae Lupescu – și Elise Falk sunt părinții ei, amândoi evrei, amândoi convertiți, din rațiuni care țin de turbulențele politico-juridice ale epocii, la creștinism. Originile etnice ale Elenei Lupescu vor fi, de altfel, una dintre marile teme de atac ale contestatarilor peste câteva decenii de la nașterea ei – la Iași, à propos, acolo unde, la două săptămâni după nașterea Elenei Lupescu, vede lumina zilei și... Corneliu Zelea Codreanu.

Simplificând, am putea spune că există în această carte două mari direcții ale povestirii. Una dintre ele ține de narativul istoriei mari – și aici, Tatiana Niculescu recompune, din tușe sigure, o epocă în care s-au derulat, de mai multe ori parcă „pe repede înainte“, evenimente majore (și nu de puține ori extrem de sângeroase) ale istoriei (naționale și internaționale). Sunt, pe această direcție, între altele, două războaie mondiale, mai multe crize, ascensiunea și decăderea legionarismului, jocuri politice la cel mai înalt nivel, alianțe și negocieri politice, o renunțare la prerogativele regale și o abdicare. Un al doilea narativ – pe cât îmi pot da seama, ca nespecialist însă, alimentat cu cea mai mare cantitate de documente inedite, uitate și (ce bine!) redescoperite – gravitează în jurul longevivei relații, complexe, de iubire (dincolo de orice dubiu) dintre Carol II și Elena Lupescu. „Cu nimeni nu a fost regele mai însurat vreodată decât cu Duduia: își făcuseră jurăminte de dragoste și credință la Catedrala Notre-Dame din Paris la începutul exilului lor din 1925, se căsătoriseră civil la Rio de Janeiro, iar acum (18 august 1949) s-au cununat religios la Estoril, localitate portugheză de pe malul mării, unde Carol cumpărase pe numele ei vila Mar y Sol de pe Rua do Alentejo nr. 4 și unde uneori își făcea apariția un pictor cam într-o ureche, cum îl descria Duduia pe Salvador Dali“.

Opțiunea aceasta care împarte materia din Regele și Duduia între ceea ce este major/politic de primă instanță și ceea ce ține de date ale intimității cuplului Carol II-Elena Lupescu este, desigur, în bună măsură, una analitică și ea poate fi utilă atunci când vrei/când încerci să iei în posesie, în discurs logic, ordonat, această carte. Pentru că, în realitate, cele două narative nu merg în paralel și nu sunt, cel mai adesea, la mare distanță unul de altul; mai mult, ele se susțin reciproc și se potențează. În ultima jumătate de pagină a cărții în discuție, Tatiana Niculescu încearcă să schițeze, într-un registru contrafactual, „ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel?“ – cu alte cuvinte, inclusiv ce ar fi fost dacă acel transfer (privat-public) menționat mai sus nu ar fi existat. Iată: „ar fi fost altfel istoria României cu totul alta fără dragostea lui Carol II pentru Elena Lupescu? Dacă țara ar fi fost condusă în anii 1930 de Zelea Codreanu, de un monarh prosovietic sau de un alt Carol II, ar mai fi făcut experiența dureroasă a nazismului de câțiva ani și a comunismului de câteva decenii? Cu siguranță că politica internațională a vremii nu s-ar fi schimbat, dar, pentru România, deznodământul ar fi venit, poate, mult mai curând. Dacă Elena Lupescu ar fi fost acceptată sau măcar tolerată de familia regală și de politicienii cu deschidere democratică, așa cum a vrut Carol, România Mare tot nu ar fi fost salvată de efectele crizei economice și de interesele statelor care se socotiseră nedreptățite după Primul Război Mondial“.

Nu în ultimul rând: cartea despre cuplul Carol II-Elena Lupescu (dar și despre contextul istoric în care s-a consumat durabila relație intimă a acestora) nu reclamă, desigur, empatie pentru iubirea dintre cei doi, nici aprobare necritică cu privire la faptele publice ale celor doi și nici în privința resorturilor care au determinat efecte politice majore ale deciziilor luate de unul sau de amândoi dintre cei implicați în această relație. Dar ea poate procura - pentru mine, în mod cert - o reală și mare plăcere a lecturii. //

TATIANA NICULESCU

Regele și Duduia

Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee

Editura Humanitas, 2019

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22