Sexualitate şi societate (II). Iniţiere sexuală şi dezvirginare rituală

Andrei Oisteanu | 05.11.2018

Publicăm un fragment din volumul lui Andrei Oişteanu, „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură“, ediția a doua, revăzută, adăugită şi ilustrată.*

Pe aceeași temă

În cadrul comunităţii rome, femeia bătrână este o adevărată instituţie. Ea beneficiază de (sau îi sunt atribuite) abilităţi magice, puteri miraculoase şi însuşiri divinatorii: „Vin’ la baba să-ţi ghicească“. De aici şi prestigiul deosebit de care se bucură. Ca solomonarii în cultura tradiţională românească, ea poate să „lege“ şi să „dezlege“ ploile. Faptul a supravieţuit în folclorul copiilor: „Plouă, plouă,/ Babele [ţigănci] se ouă/ Într-o casă nouă“. Tot ca solomonarii, ţiganca bătrână poate să zboare călare pe balauri sau într-un car tras de aceştia. În Ţiganiada, vrăjitoarea Brânduşa, „fiind fermecătoare“, are puterea de a înhăma „doao pregroaznice bale“ la căruţa cu care „văzduhul străbate“.

Bătrâna ţigancă este, de asemenea, specialistă în medicina babelor şi în culegerea şi folosirea plantelor narcotice şi halucinogene. Se crede că – la fel ca şamanii – ţigăncile bătrâne din unele regiuni ale ţării pot să (con)ducă sufletele morţilor în lumea de dincolo. În cultura tradiţională românească, babele mai îndeplinesc şi funcţia de codoaşe. Vezi vorba populară, preluată de Creangă: „[Pe bărbat,] de la 25-30 de ani îl însoară o babă“. În fine, femeile în vârstă de etnie romă le iniţiau sexual pe ţigăncuşele fecioare.

Ţigăncuşa de la iatac

Aspectul din urmă apare într-o poveste cvasimemorialistică a lui Radu Rosetti (Ţigăncuşa de la ietac, 1921). Boierul Hortopan îi ordonă unei ţigănci bătrâne, vătăşiţa Nastasia, să o pregătească pe ţiganca adolescentă Anica pentru ca aceasta să-l satisfacă sexual pe stăpân: „În starea în care este astăzi fata – spune cinic Hortopan Nastasiei –, nici gândesc să mă ating de dânsa, dar la anul, dacă va avea parte de îngrijire bună, are să fie tot ce se poate dori“.

Țigăncușă dintr-o mahala bucureșteană (gravură, 1842)

Pare a fi aici descrisă o reminiscenţă a unei arhaice cutume: iniţierea sexuală a foarte tinerelor fete pentru a fi deflorate de stăpâni şi pentru a le servi în continuare drept „unelte de plăcere“, cum se exprimă Rosetti. Nota bene, pregătirea fecioarelor nu durează câteva zile, ci un an întreg. Femeile bătrâne care le iniţiau pe fete fuseseră la rândul lor iniţiate de alte femei învăţate.

Pare a fi vorba, dacă nu chiar de o profesiune, cel puţin de o îndeletnicire. Una cu rădăcini orientale. Parţial, Radu Rosetti a reluat acest motiv într-un cvasiroman istoric, Păcatele slugerului, cu acţiune plasată în secolul al XVIII-lea, în care o roabă ţigancă bătrână, cămărăşiţa Irina, o pregăteşte pe ţigăncuşa Catrina pentru iatacul boierului: „Boieriul o poroncit mătuşii Irinii să aducă pe Catrina la curte, s-o leie, s-o spele, s-o clătească cu apă de cimbru, s-o îmbrace cu o cămeşă de borangic şi cu o fustă curată şi s-o ducă în ietacul boierului ca să-i frece picioarele“. La fel se întâmplă lucrurile într-o altă nuvelă a lui Rosetti, Spovedania başbulubaşei.

Şi într-un roman al lui Vasile Voiculescu (Zahei Orbul, 1947) apare o ţigancă bătrână, „codoaşa Paraipanca“. Aceasta pregătea şi aducea acasă „boierilor“ câte o ţigăncuşă feciorelnică şi frumoasă, aleasă din „Groapa Floreasca“.

Boier valah (Școala germană, circa 1800)

Ar trebui observat aici rolul important care le revenea bătrânelor ţigănci (de la curte, şatră, sălaş, sat sau mahala), care le pregăteau psiho-somatic şi iniţiau sexual pe ţigăncuşele fecioare. Ar fi vorba de „vătăşiţa“ Nastasia (Radu Rosetti, Ţigăncuşa de la ietac), de „grecoaica Hariclea“ (Idem), de „cămărăşiţa“ Irina (R. Rosetti, Păcatele slugerului), de ţiganca bătrână Catrina (R. Rosetti, Spovedania başbulubaşei), de Anghelina (G. Sion, Suvenire contimpurane), de „codoaşa“ bătrână Paraipanca (V. Voiculescu, Zahei Orbul), de „ţaţa“ Safta (G.M. Zamfirescu, Maidanul cu dragoste), de „o femeie pricepută din sat“ (Felix Aderca, Codana roşie) şi, la limită, de „baba“ anonimă, matroană de prostituate (Mircea Eliade, La ţigănci).

Într-o cvasifabulă licenţioasă (Antropomorfism, 1875), scrisă pentru urechile junimiştilor, Mihai Eminescu preia acest motiv. Doar că, mutatis mutandis, totul se întâmplă în ograda găinilor şi a cocoşului (un tipic mascul alfa pe domeniul său). Tânăra „puică moţată“, „inocentă“, cu „inima-i fecioară“ este iniţiată sexual de „găina-mbătrânită“, „ce demult se dizvăţase de plăcerile d-iubire“. „Ea îi spune [puicuţei] ale ei taine.“

Iniţierea sexuală a fetelor de mahala

Este evident faptul că bătrânele ţigănci experimentate nu se ocupau doar cu spălarea, îmbrăcarea şi îngrăşarea tinerelor fecioare menite să intre în „haremul“ stăpânilor. Era vorba şi de o anumită iniţiere sexuală.

Într-unul dintre romanele sale (Maidanul cu dragoste, 1933), prozatorul G.M. Zamfirescu a abordat acest motiv delicat şi tainic. Protagonistă este bătrâna ţigancă Safta, fostă cântăreaţă de taraf prin tavernele de la periferia Bucureştilor. O matroană cândva frumoasă, care „cunoscuse pe toţi donjuanii oraşului“. Mai mult, Safta era o „meşteră“ în vechile tradiţii ale romilor, fiind „născută şi crescută în şatră“.

În casa ei, tronând „în vârful patului“, Safta – acum bătrână şi mătăhăloasă – prezida „ca o zeitate păgână“ un „sobor de ţaţe“, care se aduna periodic „în şedinţe solemne“. Atenţie la terminologia cvasi-religioasă folosită de romancier pentru a sugera un adevărat ritual de iniţiere („zeitate păgână“, „sobor“, „ceremonial“, „solemn“, „novice“, „nume nou“, „oficiere“ etc.). Fetele fecioare şi nevestele neexperimentate din mahala veneau la acest conclav feminin ca să fie iniţiate în ale sexualităţii: „Novicele, ce veneau pentru întâia oară la taifas [= sobor], erau datoare, cu sau fără voia lor, să se supună unui ceremonial grotesc. Când nu voiau să se desbrace singure şi să se expună, goale, în mijlocul soborului de ţaţe, în atitudinile, una mai scabroasă ca alta, pe cari le comanda Safta, novicele erau prinse fără veste de mâini, răsturnate pe marginea patului, desgolite şi reduse la nemişcare, în timp ce ţiganca [Safta] le despărţea picioarele mult şi le cerceta, în amănunţime şi expertă, toate tainele trupului“.

Nicolae Grigorescu, „Țigancă de la Ghergani“ (1872)

Safta cerceta cu atenţie părţile intime ale fetei crucificate pe marginea patului şi mai ales „comorile şi metehnele“ pe care le prezenta vaginul („fructul crud sau răscopt al trupului descoperit“). În funcţie de „splendorile şi mizeriile“ vulvei (în termenii lui Balzac), fata primea o poreclă din partea „soborului de ţaţe“. Într-adevăr, pare că avem de-a face în acest caz cu un simulacru de ceremonial de iniţiere, oficiat de „marea preoteasă“ (Safta) şi de „soborul [ei] de ţaţe“, de la care fata primea un nume nou de neofită.

Apoi, novicele erau chestionate în ceea ce priveşte cunoştinţele lor sexuale şi, dacă „ţaţele“ se arătau nemulţumite, le „învăţau meşteşuguri de dragoste“: „Proastele erau urcate în pat şi puse în numeroase atitudini explicite, în timp ce una din tinerele tovarăşe împrumutau atitudinile şi uneori ritmica bărbatului. Acesta era momentul aşteptat, culminant, impresionant, al ceremonialului. Ţaţele ţipau o bucurie sălbatică, strânse în jurul patului, în timp ce novicea şi sora competentă, în pat, înlănţuite, cu sânii striviţi în îmbrăţişare, oficiau – gâfâind, încolăcindu-se, muşcându-se adânc – un act sterp dar suficient de desgustător ca să încânte ochii aprinşi ai spectatoarelor“.

Ulterior, „cu sângele aprins“, câte o novice fecioară era dată de Safta unui flăcău vecin de mahala, Tănăsică („sluga birtaşului“), care ducea fata în pivniţă, într-un „alcov subteran“, unde tinerii se împreunau de-adevăratelea. „Soborul de ţaţe“ din cartea lui G.M. Zamfirescu îmi aduce aminte de romanul început în 1929, dar neterminat de Mateiu Caragiale, Soborul ţaţelor. Titlul iniţial al romanului a fost de fapt Şcoala ţaţelor, ceea ce mă duce cu gândul la iniţierea sexuală a fetelor.

Dezvirginarea rituală a miresei

Sociologul Ion Chelcea vorbeşte despre rolul special pe care îl juca, la nunta ţiganilor corturari, „cea mai bătrână dintre corturărese“. Subiectul este detaliat şi de etnologul Delia Grigore. Se pare că aşa-zicând „bătrânele tribului“ verificau statutul de fecioară al miresei rome chiar în noaptea nunţii.

În cadrul nunţilor organizate de ţiganii din Spania şi sudul Franţei (gitani), circa zece femei bătrâne (din familia mirelui şi a miresei) se strâng înainte de noaptea nunţii, împreună cu mireasa, într-o cameră încuiată. Este un ceremonial tainic, de dezvirginare rituală, în care prezenţa bărbaţilor este complet interzisă. „Cea mai bătrână şi mai respectată“ dintre femei (numită Juntadora) verifică dacă mireasa este fecioară. Cu degetul înfăşurat într-o batistă de mătase albă, femeia bătrână o dezvirginează pe tânăra fată.

Apoi, „însoţită de naşii mirilor, Juntadora iese în pragul casei şi prezintă întregii adunări batista pătată de sânge“. Ea se jură în faţa comunităţii „pe morţii familiei“ că sângele himenal este autentic. „Se jură că acum fata e cu adevărat demnă să se mărite.“ Comunitatea este în extaz. Mireasa este aclamată şi purtată în triumf pe umeri. La fel şi mirele, cu toate că el n-a jucat niciun rol în actul de deflorare a fetei. „Este vorba aici – conchide antropologul Jean-Louis Olive – despre regula matrimonială de ius primae noctis, care transmite mirelui dreptul de proprietate al tatălui asupra fetei.“

Theodore Valerio, „Jeune fille tsigane“ (1869)

Gipsologul Elwood B. Trigg vorbeşte şi el despre batista cu pete de sânge himenal de la nunţile ţiganilor. Dar, după informaţiile sale, dezvirginarea miresei este operată de mire sau de o rudă mai în vârstă a acestuia, dar nu cu degetul, ci cu un băţ dintr-un copac apotropaic. Adică unul care ar avea capacitatea magică de a alunga duhurile rele care sălăşluiesc în sângele himenal. Ceea ce ne aduce aminte de mediul tribal, de iniţierile sexuale ale fetelor şi de deflorarea lor cu ajutorul unui falus de lemn, piatră sau fildeş.

„Toţi ţiganii – susține Elwood Trigg – acordă o mare importanţă virginităţii miresei. În unele cazuri verificarea virginităţii poate fi făcută de către mire, dar în alte cazuri se crede că sângele himenal este o sursă de contaminare, fiind tabu pentru soţ. În astfel de situaţii, o femeie mai în vârstă, rudă cu mirele, va lua o creangă dintr-un copac despre care se crede că are puteri asupra spiritelor rele şi cu ea va rupe himenul miresei. În alte cazuri, un bărbat mai în vârstă, rudă cu mirele, poate să ia locul acestuia în aşternut. Se crede că rudele mai în vârstă ale mirelui nu sunt supuse la aceleaşi pericole de contaminare precum este acesta din urmă.“ Trigg nu menţionează soiul de copac cu virtuţi magico-apotropaice din care se confecţionează „falusul de lemn“ deflorator.

(Din considerente practice au fost eliminate notele.)

*Noua ediţie urmează să apară la Editura Polirom şi să fie lansată la Târgul de Carte Gaudeamus, sâmbătă, 17 noiembrie, ora 13, într-un eveniment la care participă Mircea Mihăieş, Angelo Mitchievici şi autorul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22