Sub ochii Occidentului

 Decapitari, valuri seismice, rascoale ale tinerilor din cartierele defavorizate pariziene: dincolo de varietatea stirilor, numitorul comun este dat de realitatea unei provocari pe care destinul si istoria o ridica în fata umanitatii. Nucleul dur de valori ale universului "occidental" este pus sub semnul întrebarii si rationalitatea statului de drept si a capitalismului apar ca simple formule de propaganda. De la marile manifestatii de strada pana la tricourile pe care troneaza, solar, miticul Che Guevara, reperele antiglobalizare si tiers-mondiste sunt acceptabile în masura în care se refera la apararea celor lipsiti de sansa în lumea dominata de  pax americana si de forta legilor pietei. Cei ce se opun acestui val demonic ("insurgenti" irakieni, intelectuali idealisti, lideri entuziasti precum Hugo Chavez) devin eroii unui panteon pe cale de a fi validat simbolic. Violenta, teroarea, refuzul societatii libere sunt cautionate în numele revoltei contra noului Leviathan.

 Pe acest fundal, vocile critice au un destin previzibil: stigmatizarea ca "reactionar" sau imperialist rezolva, din start, ecuatia de lectura. In fata se afla nu o persoana în carne si oase, ci un inamic cu care lupta este deschisa. Numele lui Paul Johnson sau Roger Scruton sunt doar doua din aceasta galerie de intelectuali plasati în noul index al cartilor interzise omului de buna-credinta. Cercurile din jurul unor reviste, precum  The Salisbury Review, Modern Age sau The New Criterion sunt prezentele, marginale, ilustrand alternativa la corectitudinea politica dominanta. Insurgenta vine cu un pret, care este cel al solitudinii si ostracizarii. Spiritul critic alimenteaza modesta, dar tenacea, aparare a Occidentului.

Un discurs asupra metodei

Prin temele selectate în paginile* sale si prin viziunea care le anima, Traian Ungureanu apartine familiei de spirite evocate. Ceea ce îl face cu adevarat inconfundabil în planul autohton al ideilor este întalnirea dintre vocatia pamfletara si ordinea discursului. Polemicile sale, indiferent de domeniul pe care se aplica, sunt parte a unui efort de interpretare critica a identitatii propriei sale comunitati si de descifrare a sensurilor ce scapa ochiului comun. Stralucirea stilistica, excesul retoric fac parte din strategia destinata sa socheze încremenirea inertiala si sa il provoace pe cititorul lenes. Intr-o epoca a jurnalismului întemeiat pe flatarea tabloida a masei, Traian Ungureanu se plaseaza, deliberat, în contra curentului.

 Continuitatea de teme si de obsesii este vizibila si în cartea dedicata  "declinului occidental si asediului islamic". "Razboiul timpurilor", care se afla în centrul acestei serii de texte, este, înainte de toate, o batalie culturala, a carei miza este supravietuirea sau dezintegrarea unui model de comunitate si de civilitate. Un model pe care, generalizand, Traian Ungureanu îl identifica ca fiind unul "occidental". Evocarea modelului sub asediu conduce, natural, la afirmarea în oglinda a propriilor valori. Si a unui pasionat elogiu al Occidentului.

Provocarea islamica este, în ordinea istorica, ultima dintr-o lunga serie de momente profetice, anuntand, o data pentru totdeauna, sfarsitul ordinii fondate pe libera initiativa, domnia legilor si libertatea spiritului. De la dreapta radicala pana la tinerii furiosi ai lui mai ’68, repertoriul ideologic este extrem de variat. Revolta fostelor colonii împotriva metropolei, afirmarea Marginii si lichidarea simbolica a Centrului, stigmatizarea familiei si denuntarea ei ca artefact burghez, indicarea Occidentului ca întruchipare a rapacitatii planetare sunt dominantele unui asalt ideologic întins pe întregul secol XX. Cronica lui Traian Ungureanu se înscrie, organic, în aceasta traditie a polemicilor intelectuale.

 Iconoclast, discursul lui Traian Ungureanu ar putea fi citit, în cheie clasica, ca fiind unul "conservator" - este vorba, desigur, nu de îmblanzitul umanism al Partidului Conservator roman, ci de familia intelectuala din spatiul englez si american. Dincolo de aceasta, valorile afirmate sunt situate în marele trunchi comun al liberalismului conservator, trunchi identificabil prin revendicarea sa de la dubla mostenire a "glorioasei revolutii" engleze si a momentului 1776 american. Increderea în individ, dar si în comunitate, fidelitatea fata de traditia cetateniei, îmbratisarea rationalitatii în defavoarea deconstructiilor postmoderne, refuzul de a adera la catehismul  "urii de sine occidentale" sunt cateva dintre punctele în jurul carora se naste, pasional, argumentul lui Traian Ungureanu.

In definitiv, asemenea lui Roger Scruton, eseistul roman puncteaza semnificatia unui paradox fecund: autenticul inamic care bate la portile cetatii vine din sanul unei comunitati civice occidentale pe cale de a fi definitiv destructurata. Existenta unui pasaport ce indica o anume cetatenie nu anuleaza în nici un fel determinarea de a lichida temelia lumii în care traiesc temporar. Refuzul apartenentei, ca set de valori comune, se afla la originea unei rupturi între segmentele societatii: excluderea sociala, acuzata de intelectualii generosi, este si un reflex cultural. Izolarea decurge, previzibil, din ghetoizarea în cadrul unei lumi de adoptie ale carei institutii sunt privite drept ilegitime. Insularitatea comunitatilor de emigranti si proliferarea integrismului islamic sunt fenomene complementare. Indoiala de sine occidentala, repudierea valorilor esentiale din canonul intelectual si politic sunt factorii ce grabesc coagularea unei critici radicale a modelului democratic liberal.

 Pasiunea occidentala este reabilitata, ca îndrumare catre inovatie si depasirea limitelor.  "Imperialismul", extinderea industriei poluante, tiranizarea lumii a treia ascund, dincolo de valul lor ideologic, realitatea vitalitatii raportarii critice la umanitate si univers, a elanului ce mobilizeaza inteligenta în vederea identificarii amenajarii echilibrate a comunitatii. Elogiul Occidentului este, pentru Traian Ungureanu, ocazia de a reafirma fecunditatea traditiei fondatoare si inteligenta adecvarii la realitatea în schimbare:

 "Palas Athena lumineaza. Occidentul detine, în continuare, arta unica a gandirii tehnice: capacitatea de a formula idei si conexiuni, depuse apoi în patente de uriasa intensitate intelectuala.  (...) Or, numele acestei capacitati de a proiecta urmatoarele faze ale cunoasterii este: dezvoltare. Acest concept este înteles complet gresit de detractorii sai occidentali si islamici, care îl confunda cu industrialismul poluant si cu expansiunea înrobitoare. Dezvoltarea a depasit de mult aceasta faza, pe care o conserva, în mod ridicol, doar mitologia reînnoita a marxismului si a noilor sale derivate."

O radiografie a crizei

Dincolo de fiecare accident tragic, de fiecare decapitare ori rascoala din ghetouri se afla un sens pe care intelectualul incorect politic se încapataneaza sa îl releve. Ravagiile uraganului din Sudul american sunt indisociabile de relectura unei pagini postbelice de inginerie sociala: bunele intentii ale administratiilor americane au alimentat, pe durata lunga, reflexul pernicios al dependentei de stat si al inactivitatii sociale. Proiectul de emancipare esuat aminteste utilitatea energiei individuale, ca factor de cimentare a comunitatii. Expansiunea statului naste, la capatul drumului, imaginea terifianta a multimilor abandonate propriei neputinte.

 "Indoiala de sine a Occidentului"  poate fi privita ca imaginea cheie a radiografiei lui Traian Ungureanu: cetatea pe care noii teroristi o ameninta este confruntata cu propriii ei demoni. Traditia este abandonata, institutiile centrale abandonate în numele sincronizarii cu progresul, mostenirea seculara acuzata ca semn al imperialismului cultural. Traian Ungureanu colectioneaza în paginile sale o galerie de mutatii teratologice: de la descrierea actului de la 11 septembrie ca o legitima razbunare a oprimatilor pana la elogiul mutilarii genitale feminine, imaginea este terifianta.

Deschiderea catre dialog devine alibiul cautionand acceptarea inacceptabilului: initiativa europeana de negociere a dosarului nuclear iranian se plaseaza pe fundalul nasterii unui antisemitism oficial, a carui virulenta evoca national-socialismul german. Pe un alt palier, neobositul Michael Moore propune seducatoarea imagine a Irakului lui Saddam Hussein ca oaza de pace: în rolul negativ, presedintele Bush si grupul neoconservator de atatatori la razboi.

 Istoria asediului fundamentalismului islamic este, în lectura lui Traian Ungureanu, cea a ratacirii occidentale însesi. Noul dogmatism intelectual vizeaza plasarea în patul procustian a unui întreg trecut intelectual si politic. Energia noii barbarii teroriste este direct proportionala cu disponibilitatea celuialt de a furniza argumente justificative: violenta este citita ca forma ultima a desprinderii de dominatia occidentala.  "Scandalul caricaturilor" este parte din aceasta serie evenimentiala: integrismul ameninta pactul fondator al societatilor libere. Dezbaterea asupra fanatismului înceteaza de a mai fi un lux academic. Reîntoarcerea spre traditia libertatii devine un imperativ etic.

 * Traian Ungureanu,  Razboiul timpurilor. Declin occidental si asediu islamic, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006,

244 pagini