Pe aceeași temă
My name is Rachel Corrie (Numele meu e Rachel Corrie) este un monolog scris de actorul britanic Alan Rickman (1946-2016) și jurnalista Katharine Viner, de la cotidianul britanic The Guardian. Spectacolul a avut premiera la Royal Court Theatre (Londra), în 4 aprilie 2005. Textul este o compilație sensibilă, realizată din filele de jurnal semnate de Rachel Corrie și scrisorile electronice pe care le-a trimis mamei sale, în timpul șederii în Fâșia Gaza.
Rachel Corrie era o tânără activistă americană, studentă la Evergreen State College, unde studia istoria artei. În 22 ianuarie 2003, Rachel a ajuns în Israel și două zile mai târziu era în Fâșia Gaza (Rafah), destinația ei finală. Prezența ei într-o asemenea zonă volatilă era rezultatul diferitelor programe de voluntariat la care participa. Vroia să se alăture organizației International Solidarity Movement (ISM), care organiza proteste în zonă, dar vroia și să înfrățească orașul Rafah cu Olympia (statul Washington), orașul ei natal. În septembrie 2000 începuse A Doua Intifadă, violențele între palestinieni și forțele armate israeliene soldându-se cu 6.664 de morți, atât din rândul civililor, cât și din rândul militarilor.
Rachel participa ca scut uman, stând alături de alți colegi din ISM în fața buldozerelor israeliene care primiseră ordin să demoleze locuințele palestinienilor dintr-un areal precis. În ziua de 16 martie 2003, un asemenea vehicul greu nu s-a mai oprit, trecâd peste ea și omorând-o. Israelul a considerat incidentul un accident regretabil, însă cei care au fost lângă Rachel l-au numit crimă cu premeditare, tocmai pentru că prezența protestatarilor în zonă era numeroasă și foarte vizibilă. Aceștia foloseau megafoane și veste reflectorizante, devenind un scut uman în fața buldozerelor pregătite să distrugă case palestiniene. Greu de crezut ca moartea tinerei să fi fost rezultatul unei serii de mici incidente nefericite, care au dus la producerea unui accident stupid.
Arkadi Zaides este un coregraf israelian al cărui performance Archive a fost recompensat cu un premiu important pentru drepturile omului în Israel (Emile Zola Chair for Human Rights). Ca artist, Zaides crede că rolul artei este acela de a contesta și de a inspira publicul, de a aduce împreună comunități și/sau straturi diferite ale societății, creând o legătură puternică. Trăind în Israel din 1990, Zaides este sensibil la tot ceea ce înseamnă „sectorul“ arab, iar multe dintre proiectele sale sunt dezvoltate pornind de la realitățile conviețuirii arabo-israeliene.
Archive – performance pe care am avut ocazia să îl văd cu ocazia Atelierelor EDN (European Dancehouse Network) desfășurate la Viena (21-24 aprilie) – este o vivisecție a conflictului israeliano-palestinian, decompus și restructurat la mișcările și energiile de bază. În fapt, performance-ul este inspirat de o serie de filmări clandestine realizate în cadrul proiectului condus de B’Tselem (Centrul Israelian de Informare pentru Drepturile Omului în Teritoriile Ocupate). Voluntari palestinieni au filmat pentru B’Tselem israelieni (soldați sau civili) în diverse situații de conflict (mai mult sau mai puțin grave). Toate filmările au fost realizate în zone de risc, unde tensiunile interetnice riscă să degenereze în conflicte deschise cu consecințe grave.
Partenerul de scenă al lui Zaides a fost un ecran imens pe care erau proiectate aceste imagini filmate clandestin. Cu ajutorul unei telecomenzi, Zaides manipula imaginea înainte și înapoi, până când o mișcare sau un gest greu perceptibil la o primă vizionare devenea flagrant. Fiecare dintre gesturile selectate cu atenție părea contaminat de acest ADN al violenței. Zaides, care a studiat coregrafia și a activat multă vreme ca dansator în companii de dans renumite, relua pe viu, în fața publicului, mișcarea decupată. Istoria unui conflict violent trecea prin corpul dansatorului ca un demon atotputernic. În final, toate aceste gesturi filmate devin un dans violent, dureros, ale cărui reverberații par fără sfârșit.
Zaides pleacă de la anatomia unui conflict istoric și ajunge la corp - ca proprietar natural al violenței pe care n-o poate vindeca sau extirpa. Spectacolele performative de azi pendulează între „ex“ și „hiper“: (exterioritate, exacerbare, exces, extremism și hipertensiune, hiperbolă, hiperexpresivitate, hiperrealism).
