Pe aceeași temă
Denisa Nicolae este protagonista unui one woman show despre povestea unei fetițe care încearcă să își determine mama să vadă lumea prin ochii ei și care ajunge să descopere un milion de motive pentru care viața este minunată. Sunt lucruri care îți înveselesc viața. Sunt lucruri pur și simplu minunate, pentru care merită să trăiești. O listă cu tot ce-i minunat în lume. Un reminder că bucuria poate fi găsită în lucruri aparent neînsemnate, dar care pot deveni minunate. Depinde din ce perspectivă privești lumea.
Spectacolul „Tot ce-i minunat în lume” face parte din campania de conștientizare a depresiei și de destigmatizare la nivelul societății românești pe care Vanner Collective a inițiat-o în 2017.