Tragica viață a fiicei lui Stalin

Vieţile celor trei copii pe care i-a avut Stalin au fost problematice, fiind influenţate într-o manieră decisivă şi negativă de filiaţia cu zeul Uniunii Sovietice. De altfel, într-o tiranie atât de sângeroasă şi completă, care a reuşit să reprime zeci de milioane de oameni şi chiar să se extindă, nici nu se putea ca cei trei copii ai lui Stalin să nu fie afectaţi psihic de statutul dobândit prin naştere. Toţi trei au avut vieţi profund nefericite, cei doi băieţi chiar destul de scurte, căci Iakov s-a sinucis într-un lagăr german după ce căzuse prizonier, iar Stalin ar fi refuzat un schimb de prizonieri cu germanii, pecetluind soarta primului său fiu.

Ceilalţi doi copii ai lui Stalin cu Nadejda Allilueva au fost Vasili (1921-1962) şi Svetlana (1926-2011). Amândoi au fost marcaţi pe viaţă de sinuciderea mamei, din 1932, o formă de protest a Nadejdei atât faţă de comportamentul jignitor al lui Stalin de la banchetul intim dat în onoarea zilei loviturii de stat bolşevice din 7 noiembrie, cât şi faţă de represiunea care începea să secere din ce în ce mai multe vieţi în URSS. Mulţi istorici pun pe seama acestui tragic eveniment intensificarea represiunii care în anii următori a atins cote paroxistice, necruţând nici familia Alliuliev (toate surorile fostei sale soţii cunoscând lagărul, soţii fiind executaţi). Faţă de fiul său Vasili, Stalin s-a arătat totuşi mai grijuliu în timpul războiului şi l-a păstrat în spatele frontului, unde acesta, pasionat de aviaţie, a devenit chiar general de carton. Comportamentul lui a fost puternic influenţat de statutul de fiu al lui Stalin, fapt ce i-a fost fatal. Devenit alcoolic cronic, avea să fie băgat la puşcărie de Beria după moartea lui Stalin, fiind acuzat de delapidare, abuz de putere (toate acuzaţii reale, şi nu fabricate, cum se întâmpla de regulă cu organul principal de represiune sovietică, de la CEKA până la KGB) și condamnat la opt ani de Gulag. Hruşciov avea să se arate mult mai milos decât ar fi făcut-o Stalin, eliberându-l, însă Vasili a continuat beţiile, murind la numai 41 de ani.

Viaţa singurei fiice a lui Stalin, Svetlana, chiar dacă a fost mult mai lungă decât a fraţilor ei, nu înseamnă ca a fost mai fericită, purtând aceeaşi pecete şi blestem al tatălui. Svetlana a avut destul timp să experimenteze şi reversul medaliei, spre deosebire de Vasili. Dinamicul volum Blestemul Svetlanei, scris de Beata de Robien și dedicat de autoare memoriei bunicului său polonez, care a supravieţuit 12 ani în Gulagul sovietic, retrasează nefericita viaţă a fiicei lui Stalin, din primii ani ai copilăriei până la obscurul sfârşit din 2011, care a avut loc, în mod paradoxal, în Statele Unite ale Americii, într-un azil pentru oameni săraci dintr-un orăşel obscur din Wisconsin.

Întreaga ei viaţă s-a învârtit în jurul căutării echilibrului interior prin descoperirea dragostei adevărate, împlinite, un ideal uman comun, dar care în cazul său s-a dovedit mai degrabă o utopie, căci Svetlana a fost urmărită de blestemul tatălui. Ea a fost căsătorită legal de patru ori, având trei copii cu taţi diferiţi (la care putem adăuga multe alte legături sentimentale). În această privinţă, lăudabilă este publicarea la finalul textului a unui arbore genealogic care ajută cititorul în descifrarea încâlcitelor legături avute de copiii lui Stalin.

Prima sa iubire timpurie a fost cea pentru Grigori Morozov (1921-2001), tatăl primului copil, Iosif. O căsătorie care a fost încheiată împotriva voinţei lui Stalin, iar cum Morozov era evreu, nu este greu de ghicit ce s-a întâmplat cu el: după consumarea dragostei şi despărţire, a primit (doar) cinci ani de Vorkuta, unde a organizat viaţa teatrală a lagărelor din imensa regiune carboniferă. După executarea pedepsei, a primit alţi cinci ani la Peciora, unde condiţiile erau mult mai dure, dar totuşi a supravieţuit. Familia Morozov avea să cunoască după divorţ mâna lungă a NKVD, care va confisca orice urmă materială a acestei legături nefericite, iar tatăl lui Morozov va fi şi el trimis în Gulag, chiar dacă era agent NKVD. Tânăra Svetlana nu a fost o mamă prea gijulie, după ce a revenit la Kremlin îşi vizita copilul mic o dată pe lună, în restul timpului acesta fiind îngrijit de o doică, în fostul stil al aristocraţiei ţariste. Al doilea mariaj a fost mai pe gustul lui Stalin, căci Svetlana s-a căsătorit cu fiul lui Jdanov, unul dintre apropiaţii dictatorului şi responsabilul cu distrugerea vieţii culturale din URSS, presupus moştenitor al ţarului roşu (dacă nu ar fi murit înaintea lui Stalin). Această căsătorie nu a fost din dragoste, ci mai degrabă din comoditate, Svetlana simţindu-se singură în apartamentele de la Kremlin. Noua familie a luat proasta decizie de a se instala în apartamentul familiei Jdanov, cu tot cu fiul din prima căsătorie, care a devenit, din Morozov, Jdanov, un nume de familie cu rezonanţă! Conflictul tradiţional dintre noră şi soacră a izbucnit la scurt timp, miza fiind controlul soţului și al fiului. În curând a apărut Katia, fiica Svetlanei cu Iuri Jdanov, născută prematur. Nici acest mariaj nu a funcţionat, Iuri fiind mai degrabă un funcţionar sovietic obtuz, obsedat de carieră. În acest context, şocul morţii lui Stalin, din martie 1953, la care cei doi copii au asistat, a fost mare, iar scena suprarealistă. „Toţi cei prezenţi îngenunchează. Beria se apropie primul şi îmbrăţişează trupul cald încă al stăpânului său. Hruşciov plânge lângă Svetlana, apoi se lasă în genunchi după obiceiul ţărănesc şi, plângând în hohote, sărută mâna mortului. Voroşilov, Kaganovici, Bulganin, Malenkov, Mikoian, Molotov, înlăcrimaţi, se aşază cuminţi la coadă unul câte unul să-l sărute pe gură pe dictator.“ Singurul care a făcut notă discordantă a fost Vasili, fiul lui Stalin, care, deja băut, urla „Nemernicilor! L-aţi omorât pe tata!“.

Undele de şoc ale destalinizării aveau să o afecteze în mai mică măsură pe Svetlana, care avea să-şi păstreze privilegiile (practic, nu prea a muncit cu adevărat întreaga ei viaţă, tocmai în ţara care, chipurile, punea atât de mult preţ pe muncă), decât pe Vasili. Viaţa ei sentimentală atât de tumultuoasă avea să cunoască un nou episod, de data aceasta extrem de exotic pentru un cetăţean sovietic, chiar şi în anii ’60: dragostea faţă de un comunist indian, Brajesh Singh, fiul unui rajah dintr-o veche familie aristocratică din Uttar Pradesh, convertit la comunism, asemenea altor naivi. Întâlnirea a avut loc la Moscova într-un spital special destinat îngrijrii comuniştilor străini importanţi şi utili, cărora li se oferea şi prin această modalitate iluzia superiorităţii sovietice. Singh avea mai multe pobleme: era bătrân, bolnav şi căsătorit (în India), astfel încât moartea lui la Moscova, departe de casă, nu avea cum să surprindă. Însă repatrierea cenuşei sale avea să-i ofere Svetlanei nesperatul prilej de a fugi din raiul edificat de tatăl său, preluat acum de conservatorul Brejnev, chiar dacă în India Svetlana a fost însoţită de o umbră din KGB. Şocul avea să fie uriaş atât în URSS, cât şi în Statele Unite, luate complet pe nepregătite, care aveau să profite de pe urma acestui cadou nesperat: însăşi fiica lui Stalin să ceară azil politic! „În seara zilei de 6 martie 1967, ambasadorul Chester Bowles, bolnav la pat, este anunţat că o femeie între două vârste a intrat în ambasadă: cere azil politic şi pretinde că este fiica lui Iosif Stalin (...) La Moscova, la fel ca la Washington, domneşte groaza. Fuga ei de sub nasul gărzilor de corp, dintre cele mai experimentate şi specializate, trimise în India s-o supravegheze, îi va fi fatală şefului KGB-ului şi ambasadorului sovietic în India.“ Semiceastnîi, şeful KGB, a încercat să se salveze apelând la mijloace specifice: răpirea ei, însă operaţiunea a eşuat, iar agentul KGB a fost prins.

După un periplu prin Europa, Svetlana a ajuns în Statele Unite, producând senzaţie, publicându-şi memoriile, câştigând mulţi bani (un milion şi jumătate de dolari în 1967 valorează astăzi peste 10 milioane de dolari), pe care i-a cheltuit fără discernământ, neavând deloc pregătirea necesară pentru a administra un asemenea succes. Şi aceasta, în ciuda sofisticatelor operaţiuni ale KGB de a o discredita şi devaloriza memoriile ei. Naivitatea ei nu a ajutat-o deloc să răzbească în raiul capitalist, chiar dacă începutul fusese atât de promiţător, cea de a patra căsătorie, cu arhitectul Wesley Peters, fiind un alt eşec (previzibil). Din această legătură avea să se nască Olga Peters (în 1971, când Svetlana avea 45 de ani). Cea de a doua carte scrisă de Svetlana (Un singur an) nu mai avea să cunoască acelaşi succes, publicul american plictisindu-se repede, şi a contribuit suplimentar la decepţiile ei, în ciuda faptului că a devenit şi cetăţean american. Stalin s-a răsucit cu siguranţă în mormânt.

Revenirea sa în URSS, în 1984, nu a picat deloc bine în SUA pentru că, de data aceasta, sovieticii aveau s-o folosească pentru a denunţa faptul că fusese manipulată de FBI. „Şaptesprezece ani mi-au fost de ajuns să văd suferinţele şi mizeria acestei lumi anglo-saxone, aşa-zis foarte civilizate“, avea să declare ea într-o conferinţă de presă la Moscova. „N-am avut nici măcar o zi de libertate în Occident“, avea să pluseze, cu multă inconştienţă. Întâlnirea cu fiul său nu a decurs deloc aşa cum sperase, acesta fiind un bărbat la 39 de ani care duhnea a alcool, aflat la a doua căsătorie. De altfel, ea avea să îi supravieţuiască. Iar fiica sa, Katia, nici nu a vrut să o vadă, acuzând-o că şi-a părăsit copiii. Întoarcerea avea să fie o imensă greşeală, iar ea prinsă în capcană alături de fiica ei adolescentă şi americanizată, care nu înţelegea de ce mama ei părăsise prospera lume occidentală. Venirea la putere a lui Gorbaciov avea să-i uşureze plecarea din raiul sovietic, aflat în plină destrămare, căci Gorbaciov avea altele pe cap, nevând nici măcar curajul să o întâlnească personal. Americanii nu au uitat declaraţiile sale, chiar dacă Svetlana avea să spună în SUA că fusese manipulată, o scuză convenabilă. Până în 2011 Svetlana a trăit în relativă sărăcie, primind diverse stipendii şi pensii plătite de contribuabilul american, pe care-l desfiinţase la Moscova.